








Pluralitatea de infractori
87
513. Complicitatea concomitentă:
a. are loc în intervalul cuprins între momentul începerii săvârşirii faptei prevăzute de legea penală şi momentul consumării/epuizării sau rămânerea sub forma unei tentative pedepsibile;
b. poate fi o complicitate morală;
c. poate fi o complicitate materială şi nemijlocită.
514. Complicitatea mijlocită poate fi reprezentată de: a. complicitate la instigare;
b. complicitate la complicitate;
c. instigare la complicitate.
515. Sfatul dat unei persoane în vederea comiterii unei fapte prevăzute de legea penală
constituie:
a. act de instigare la săvârşirea faptei;
b. act de complicitate morală;
c. nu comportă relevanţă penală.
516. Fapta unuia dintre inculpaţi de a striga către ceilalţi inculpaţi, care în acel moment loveau victima cu parul, că „trebuie omorâtă" constituie: a. act de coautorat;
b. act de instigare;
c. act de complicitate morală.
517. În cazul participaţiei penale proprii se aplică, din punct de vedere sancţionator: a. sistemul parificării;
b. sistemul diversificării;
c. atât sistemul parificării, cât şi cel al diversificării.
518. Sintagma „pedeapsa prevăzută de lege pentru autor", în cazul participaţiei proprii: a. presupune că autorului, complicelui şi instigatorului li se va aplica aceeaşi pedeapsă în concret;
b. se referă la specia de pedeapsă aplicabilă;
c. se referă la limitele minime şi maxime prevăzute pentru specia de pedeapsă aplicabilă.
519. Pedeapsa aplicabilă coautorilor:
a. este stabilită în mod concret egală pentru toţi coautorii; b. poate diferi ca cuantum în funcţie de numărul actelor la care a participat un coautor în cazul infracţiunilor continuate;
c. poate diferi ca cuantum, în funcţie de importanţa acţiunilor coautorilor în derularea activităţii infracţionale.
520. Instigatorul la o faptă prevăzută de legea penală săvârşită de autor cu intenţiese sancţionează:
a. cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor;


