



























146
Drept penal. Partea generală • Teste-grilă
c. pe parcursul termenului de supraveghere, cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune, descoperită chiar şi după împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii.
865. Revocarea facultativă a suspendării executării pedepsei sub supraveghere are locatunci când:
a. cel supravegheat nu-şi îndeplineşte integral, cu rea-credinţă, obligaţiile civile stabilite de instanţă;
b. pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune comisă din culpă, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen; c. pe parcursul termenului de supraveghere cel condamnat a săvârşit o nouă infracţiune intenţionată sau praeterintenţionată, descoperită până la împlinirea termenului şi pentru care s-a pronunţat o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar după expirarea acestui termen.
866. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere intervine dacă: a. se descoperă, chiar şi după expirarea termenului de supraveghere, că persoana condamnată
mai comisese o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii de suspendare; b. se descoperă, înainte de expirarea termenului de supraveghere, că persoana condamnată
mai comisese o infracţiune anterior rămânerii definitive a hotărârii de suspendare; c. pentru infracţiunea anterioară s-a aplicat, chiar şi după expirarea termenului de supraveghere, o pedeapsă cu închisoarea.
867. Efectele provizorii ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere: a. încep din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare; b. pot fi anulate dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, condamnatul a mai săvârşit o infracţiune;
c. vor fi anulate dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus revocarea ori s-a descoperit o cauză de anulare a acestei măsuri.
868. Cel condamnat la pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberat condiţionatdupă executarea efectivă a:
