manifestaţi orice doriţi pe Pământ.
Cheia înălţării implică echilibrarea planurilor spiritual şi material şi renunţarea la judecata care spune că o cale este mai bună decât alta. Prezenţa voastră
Dumnezeiască dinlăuntru ştie ce cale este potrivită pentru voi. Un om aflat în procesul de înălţare vede planul material ca pe o parte validă a universului spiritual, ca pe o extensie a tărâmurilor spiritului.
Sistemul de chakre
Întrucât în prezent vă dezvoltaţi şi vă actualizaţi corpul de lumină cristalină
eterică, este adecvat să discutăm despre centrii de energie sau „roţile” care interacţionează cu sistemul reţelei electromagnetice a fiinţei voastre. Aceste vârtejuri rotitoare de energie au fost numite „chakre” de către învăţătorii voştri.
Pe măsură ce creşteţi şi evoluaţi, aduceţi din ce în ce mai multă energie în şi afară din chakrele voastre, ca parte a exprimării vieţii voastre. Toate fiinţele umane 15
6
încep prin a-şi activa chakra-rădăcină, centrul sexual şi centrul puterii – cei trei centri localizaţi la baza coloanei, sub buric şi respectiv deasupra buricului. Pe măsură ce evoluaţi, vă deplasaţi atenţia mai mult în centrul inimii şi, în final, în centrul gâtului, în al treilea ochi, în coroană şi în cele 5 chakre de deasupra coroanei.
Într-o spirală evolutivă sănătoasă, nu este indicat să excludeţi pe niciuna dintre chakrele voastre. Pur şi simplu, deveniţi din ce în ce mai conştienţi de chakrele aflate din ce în ce mai sus, pe măsură ce urcaţi pe scara densităţilor. Le stabilizaţi mai întâi pe cele de mai jos şi apoi pe cele de mai sus. Fiecare din cele de mai sus, pentru a funcţiona normal, necesită echilibru cu cele de mai jos, deci, atunci când vă
concentraţi atenţia exclusiv pe chakrele voastre superioare, vă aflaţi într-o stare nenaturală, pentru că negaţi chakrele de jos, cu care aţi început atunci când a fost creată forma voastră umană.
Seamănă puţin cu matematica. Să presupunem că învăţaţi să faceţi analiză
matematică şi decideţi să aruncaţi o parte din matematica ce vine înainte de analiza matematică. Nu veţi face bine deloc folosind această strategie. Analiza matematică
este o formă foarte simplă de matematică şi, de fapt, foarte uşoară. Totuşi, pentru a face analiză matematică, trebuie să aveţi cunoştinţe temeinice din toate matematicile care vin înaintea sa, printre care se află algebra, trigonometria, geometria analitică
etc.
Echilibrarea sistemului vostru de chakre este asemănătoare cu învăţarea empirică, în aceea că, atunci când conştienţa voastră a evoluat în primele trei chakre ale voastre, vi se va părea necesar să rămâneţi conştienţi de, să folosiţi şi să vă
exprimaţi chakrele de mai jos, dar nu vă veţi limita la ele, pentru că vă veţi fi extins nivelul de conştienţă, astfel încât să includeţi mai mult decât chakrele voastre de jos.
Acest fapt este adevărat pentru fiecare aspect al experienţei voastre. Ceea ce numiţi viaţa voastră mondenă este o submulţime a vieţii voastre spirituale, neaflată
în opoziţie cu aceasta. Astfel, un maestru spiritual de pe Pământul vostru este impecabil atât în chestiunile legate de chakrele superioare, cât şi în cele aflate în legătură cu chakrele inferioare. Veţi descoperi că, pe măsură ce evoluaţi în chakrele voastre superioare (inclusiv intervalul de la a opta la a douăsprezecea, pe măsură ce urcaţi), veţi deveni, în acelaşi timp, mai pricepuţi la chestiuni legate de chakrele inferioare. Veţi învăţa cum să vă echilibraţi toate chakrele.
Chakra a 8-a se află la aproximativ 5 cm deasupra capului; a 9-a chakră se află
la aproximativ 30 cm deasupra capului; a 10-a se află la aproximativ 60 cm deasupra capului; a 11-a chakră se află la circa 2 metri deasupra capului; a 12-a chakră este foarte difuză, dar se află la câţiva metri deasupra capului şi poate varia foarte mult ca mărime. Toate chakrele pot varia ca mărime, formă, culoare şi intensitate.
Atunci când un suflet îşi închide aura în jurul corpului fizic, chakrele de la a 8-a la a 12-a pot fi şi ele mult mai aproape de corp. Chakrele de la a 8-a la a 12-a sunt responsabile de legătura cu nivelele mai înalte ale fiinţei voastre – cu ceea ce acest medium a numit suprasufletul de densitatea a 8-a ; cu sinele monadic, avatar sau atmanic de densitatea a 9-a ; cu sinele christic sau buddhic de densitatea a 10-a ; cu 157
Sinele Dumnezeiesc individual de densitatea a 11-a, şi cu Sinele Dumnezeiesc Universal de densitatea a 12-a.
Pe măsură ce deveniţi conştienţi de aceste alte sine, vă activaţi chakrele corespunzătoare acestora. Rotiţi şi amplificaţi energiile din aceste chakre, pe măsură
ce ele devin o parte a nivelelor voastre, şi lentile de percepţie.
După cum ştiţi, chakrele voastre se pot dezechilibra, se pot roti în direcţia greşită, pot aduna efluvii sau pot fi suprimate. Există mai multe modalităţi de vindecare, menite special pentru a echilibra şi a integra chakrele.
Nu vom mai adăuga nimic despre sistemul de chakre, întrucât deja aveţi la dispoziţie numeroase învăţături, pentru a vă ajuta să le vindecaţi.
Meditaţia
Meditaţia vă ajută să deveniţi mai conştienţi de aspectele mai subtile ale voastre, aspecte care nu sunt la fel de zgomotoase şi perturbatoare precum mintea voastră de la suprafaţă. Meditaţia vă pune în legătură cu părţile sufletului care nu vă
învăluie continuu în iluzii. Astfel, meditaţia este menită să vă pună în legătură cu esenţa centrului fiinţei voastre. Este extrem de valoroasă pentru cel ce se află pe o cale spirituală.
Există o meditaţie pe care o puteţi face, care vă permite să experimentaţi puţin din fiecare dintre cele 12 nivele ale sinelui vostru. Respiraţi adânc de câteva ori şi simţiţi cum vi se relaxează întregul corp fizic. Acum imaginaţi-vă că puteţi experimenta fiecare din cele 12 nivele ale voastre, unul câte unul.
Începeţi cu corpul vostru fizic. Respiraţi adânc şi deveniţi conştienţi de tot ce se petrece în forma voastră fizică. Apoi, mergeţi la corpul emoţional. Ce simţiţi?
Observaţi numai, în timp ce vă experimentaţi deplin emoţiile. Nu le judecaţi şi nu încercaţi să treceţi de ele. Pur şi simplu lăsaţi-le să fie. După câteva momente, deveniţi conştienţi de corpul vostru mental. Observaţi gândurile, credinţele şi programele. Observaţi cum starea voastră mentală vă colorează percepţia realităţii.
Deveniţi conştienţi de corpul vostru astral. Vedeţi „pânza de păianjen” de energii care emană din corpul vostru şi vă conectează cu tot ce se află în restul Creaţiei.
Acum acordaţi-vă la corpul vostru eteric. Simţiţi vârtejurile electromagnetice ale energiei care intră şi iese din aura şi chakrele voastre.
Acestea sunt nivelele uşoare. A vă acorda la corpul cauzal este mai dificil, însă
o puteţi face. Aceasta este partea din suflet care călătoreşte intactă între vieţi.
Deveniţi conştienţi de vieţile voastre trecute şi paralele. Doar observaţi modelele energetice ale numeroaselor voastre vieţi. Nu încercaţi să vă amintiţi anumite incidente din vieţile anterioare. Acum, mutaţi-vă la nivelul esenţei pure a sufletului.
Simţiţi centrul fiinţei voastre, dincolo de timp şi spaţiu. Nu încercaţi să înţelegeţi şi nu încercaţi să vă evaluaţi nivelul de succes. Fiţi doar prezenţi cu sufletul vostru.
Cereţi suprasufletului vostru să vi se reveleze, ca prezenţă a voastră de 15