Pe măsură ce petrolul şi alte resurse par să se împuţineze, vor izbucni din ce în ce mai multe războaie, în încercarea de a controla rezervele. Confederaţia Galactică
şi alte organizaţii din afara planetei vor interveni pentru a împiedica folosirea armelor nucleare, chimice şi electromagnetice, dar folosirea armelor convenţionale va continua. Deşi războiul poate fi prevenit – dacă suficient de multe suflete se trezesc destul de repede – este posibil să izbucnească un al treilea război mondial.
Unele suflete cred că războiul le va aduce ceea ce vor (adică trofeele aşa-numiţilor inamici ai lor) dar, în realitate, războiul va grăbi stingerea lumii 3D.
În cele din urmă, organizaţiile militare vor deveni fragmentate şi decimate, ca efect al ostilităţilor continue şi al deziluzionării din rândul soldaţilor. Cineva din lumea voastră a spus cândva: „Ce ar fi dacă s-ar porni un război şi nu s-ar duce nimeni?” Acest lucru se va întâmpla, în cele din urmă. Numai că sunt foarte mulţi soldaţi pregătiţi de luptă, dispuşi să poarte războaiele Illuminati. Desigur, vor încerca să recurgă la arme noi, exotice, care necesită mai puţine efective, dar încercările lor de a detona aceste arme vor eşua, în cea mai mare parte. Ştiind că nu pot, pur şi simplu, să apese pe un buton ca să-şi elimine duşmanii, luptătorii din fotoliu vor fi forţaţi să antreneze în luptă oameni care sunt prea tineri sau prea bătrâni ca să lupte. Acest fapt va fi întâmpinat cu o rezistenţă foarte mare, iar dezertările vor atinge un maxim nemaiîntâlnit până atunci.
În condiţiile lipsei de fonduri şi resurse materiale pentru a continua construirea armatei în mod legal, diferiţi agenţi întunecaţi vor prelua conducerea, cu fondurile lor aproape nelimitate, dar singurul lucru de care vor depinde pentru a continua războaiele este participarea soldaţilor. Mulţi soldaţi vor fi bolnavi (din cauza otrăvurilor chimice, cum ar fi uraniul sărăcit), alţii vor fi demoralizaţi, iar alţii vor muri din cauza bolilor sistemului imunitar. Unii se vor trezi spiritual şi vor începe să
se întrebe de ce luptă. Câţiva dintre superiorii lor vor începe şi ei să îşi pună
întrebări asupra status quo-ului97, şi vor începe să crească spiritual.
Apariţia Noului Pământ
În cele din urmă, populaţia Pământului va începe să descrească, resursele care 97 starea de fapt a lucrurilor, din prezent (din lb. latină).
25
4
rămân vor fi consumate într-un ritm redus, iar echilibrul va fi restabilit. Este de aşteptat ca regiuni întinse ale planetei să fie nelocuibile timp de mulţi ani, din cauza războaielor, schimbărilor climatice sau a bolilor. Majoritatea oraşelor aflate la nivelul mării vor fi decimate. Oceanele îşi vor ridica nivelul şi vor şterge urmele ţărmurilor. Morţii se vor aduna grămadă, pe măsură ce disfuncţiile sistemului imunitar se accelerează. Poluarea din cauza războaielor va face din zone întinse de uscat, gropi de gunoi pline de chimicale otrăvitoare. Secetele şi inundaţiile vor determina populaţia supravieţuitoare să migreze, în căutarea hranei şi apei.
Între timp, comunităţile spirituale auto-suficiente se vor dezvolta rapid şi vor prospera. Deşi vor fi vizibile fizic faţă de eventualii atacatori, vibraţia lor înaltă îi va face invizibili din punct de vedere psihologic. Bande rătăcitoare de soldaţi şi jefuitori vor trece, practic, pe lângă satele paşnice, fără ca nici măcar să le fi văzut.
Lucrătorii întru lumină vor fi protejaţi în multe feluri. Dacă emit vibraţii pozitive, atunci guvernele, armatele şi agenţii Illuminati îi vor ignora sau nu-i vor putea găsi.
Ca să-l cităm pe acest medium, cei iluminaţi „vor dispărea de pe ecranul radarului”.
Cei care ascultă la vocea interioară a lui Dumnezeu vor fi ghidaţi spre locurile în care vor fi în siguranţă, pe Pământ. Ei se vor întâlni cu alţii care primesc viziuni asemănătoare. Vor fi ghidaţi în privinţa modului în care să instituie un guvern iluminat, în contrast cu sistemul aflat pe moarte, din zonele nesigure ale Pământului.
Pentru o vreme, ei vor suferi multe provocări, iar ego-urile lor încă vor încerca să se interfereze. Totuşi, consiliile lor vor fi alcătuite din cei mai luminoşi şi mai buni, şi o mare înţelepciune va rezulta din întrunirile de consiliu. Toate sufletele vor fi respectate şi onorate. Pentru o vreme, comunităţile vor fi întrucâtva izolate de restul lumii, însă, în cele din urmă, ele vor forma o puternică reţea globală de lumină.
Sfatul nostru, pentru aceia dintre voi care citesc acest mesaj, este acelaşi dintotdeauna. Creşteţi, evoluaţi şi extindeţi-vă conştienţa Iubirii şi Compasiunii Nemărginite din Sinele vostru. Acţionaţi din centrul fiinţei voastre. Rămâneţi în conştiinţa lui Dumnezeu. Chiar nu există altă cale, dacă vreţi să vă eliberaţi de iluziile acestei lumi. Aveţi ajutorul nostru şi al Confederaţiei Galactice. Aveţi mai mult ajutor ca oricând.
În capitolul următor vom vorbi despre ajutoare şi rolul lor în transformarea Pământului.
255
Capitolul 10
Rolul şi funcţia ajutoarelor Pământului
în timpul transformărilor
Ca parte a Dispenselor Divine a 7-a şi a 8-a, Pământul primeşte foarte mult ajutor din întreg universul. Pentru a vă asista în înţelegerea rolului pe care îl joacă
aceste suflete în timpul transformărilor, am dori să îi împărţim în diferite categorii, care să vă ajute la o mai bună înţelegere. Grupurile care influenţează Pământul în prezent sunt următoarele:
(1) Extratereştri în formă fizică, ce provin din alte sisteme stelare (fiinţe ce au coborât din nave spaţiale şi umblă printre voi, sau împart spaţiul aerian cu aparatele voastre convenţionale de zbor);
(2) Entităţi astrale, printre care şi extratereştri în formă astrală (nu sunt chiar acelaşi lucru cu entităţile care sunt defazate ca fază);
(3) Entităţi eterice, printre care se află fiinţe de densităţile a 4-a şi a 5-a, precum şi spirite ale Pământului (devaşi, zâne, elementali etc.); (4) Entităţi de densităţi mai înalte, care locuiesc temporar în această
dimensiune (fiinţe care şi-au coborât vibraţia ca să apară sub formă umană, printre care se află avatari şi anumiţi yoghini);
(5) Suflete walk-in98 (mediumi care se află în transă permanentă, cu transferuri parţiale sau totale de suflet);
(6) Entităţi de densitate mai înaltă, care fac transmisii telepatice prin mediumurile aflate pe Pământ (îngeri, maeştri înălţaţi, Dumnezei Creatori, extratereştri avansaţi etc.) din planurile celeste şi Dumnezeieşti; (7) Alte entităţi de densitate mai înaltă care ajută discret, fără ştirea oamenilor, în general, şi
(8) Versiuni viitoare ale voastre şi ale altora, care se întorc în timp ca să vă
ajute.
Categoriile (1) şi (2) de mai sus includ entităţi care nu sunt în întregime aliniate cu Principiile Divine. Deşi această secţiune se intitulează „Ajutoare”, ea nu ar fi completă fără o discuţie despre cei care încurcă, uneori cu intenţia de a ajuta, dar fără înţelegerea liberului arbitru uman – necesară pentru a putea fi realmente de ajutor.
98 Suflete care intră în corpul altor suflete, parţial, sau total („to walk in” = „ a intra”, „ a păşi înăuntru” – în lb. engleză).
25
6
Vom începe cu o actualizare în privinţa extratereştrilor prezenţi sub formă
fizică pe Pământ, sau în jurul Pământului.
(1) Extratereştri aflaţi în formă fizică, asociaţi înprezent cu Pământul