CĂTĂLIN BUCUR
ART. 93
(1) Consiliul judeţean se alege pentru un mandat de 4 ani, care poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
(2) Consiliul judeţean îşi exercită mandatul de la data constituirii până la data declarării ca legal constituit a consiliului nou-ales.
ART. 94
(1) Consiliul judeţean se întruneşte în şedinţă ordinară în fiecare lună, la convocarea preşedintelui consiliului judeţean.
(2) Consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe extraordinare ori de câte ori este necesar, la cererea preşedintelui sau a cel puţin unei treimi din munărul membrilor consiliului ori la solicitarea prefectului, adresată
preşedintelui consiliului judeţean, în cazuri excepţionale care necesită adoptarea de măsuri imediate pentru prevenirea, limitarea sau înlăturarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizootiilor, precum şi pentru apărarea ordinii şi liniştii publice.
(3) Convocarea consiliului judeţean se face în scris, prin intennediul secretarului general al judeţului, cu cel puţin 5 zile înaintea şedinţelor ordinare sau cu cel mult 3 zile înaintea celor extraordinare.
( 4) În caz de forţă majoră şi de maximă urgenţă pentru rezolvarea intereselor locuitorilor judeţului convocarea consiliului judeţean se face de îndată. (5) În invitaţia la şedinţă se vor preciza data, ora, locul desfăşurării şi ordinea de zi a acesteia.
(6) În situaţia în care preşedintele consiliului judeţean se află în imposibilitatea de a convoca consiliul în şedinţă ordinară, aceasta se va face de către vicepreşedintele desemnat în condiţiile art. 107.
(7) Ordinea de zi a şedinţei consiliului judeţean se aduce la cunoştinţă locuitorilor judeţului prin mass-media sau prin orice alt mijloc de publicitate. (8) În judeţele în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor ordinea de zi se aduce la cunoştinţă publică şi în limba maternă a cetăţenilor aparţinând minorităţii respective.