CĂTĂLIN BUCUR
ART. 127
Documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului privind comuna, oraşul, municipiul şi judeţul se elaborează, se aprobă şi se finanţează
în confonnitate cu prevederile legii.
CAP. 13
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 128
Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii,primarul general al municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ-teritoriale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilorjudeţene, secretarii unităţilor administrativ-teritoriale şi personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului judeţean, răspund,după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii.
ART. 129
Judeţul Ilfov are reşedinţa în municipiul Bucureşti.
ART. 130
Prevederile art. 57 alin. (4) şi ale art. 101 alin. (3) privind eliberarea din funcţie a viceprimarilor, a preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene se aplică după alegerile autorităţilor administraţiei publice locale din anul 2008.
ART. 1 3 1
Prevederile art. 19, art. 39 alin. (7) şi ale art. 76 alin. (2) - (4) suntaplicabile şi în cazul în care, din diferite motive, după intrarea în vigoare aprezentei legi, ponderea cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionalescade sub procentul prevăzut la art. 19.
ART. 132*)
Denumirea aparat propriu de specialitate se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat de specialitate.
Denumirea aparat propriu de specialitate al consiliului local se înlocuieşte,în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea aparat despecialitate al primarului. Denumirea seivicii descentralizate ale ministerelor se înlocuieşte, în cuprinsul tuturor actelor normative în vigoare, cu denumirea seivicii publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
*) Fost art. 156'''2, introdus prin Legea nr. 286/2006, publicată înMonitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 18 iulie 2006.
140