ELEMENIB DE DREPT ADMINISTRA TIV ROMÂN - caiet de seminar
Trăsături:
- sunt determinate de un scop special;
- cererea pentru rechiziţii se face de către autorităţile care au atribuţii în domeniile care privesc apărarea ţării, ordinea publică, şi siguranţa statului;
- bunurile rechiziţionate sunt preluate numai în folosinţă temporară, cu excepţia celor consumptibile şi perisabile, care se preiau definitiv;
- au ca obiect atât bunuri mobile cât şi bunuri imobile;
- bunurile intră numai în domeniul public al statului (nu şi al unităţilor administrativ-teritoriale);
- plata despăgubirilor pentru bunurile rechiziţionate se face, de regulă, după predarea bunului.
Se dispune prin:
- decretul Preşedintelui României - când se declară mobilizarea generală, sau parţială, ori a stării de război, precum şi la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă;
- hotărâre CSA T - în caz de concentrări, exerci
ţii şi antrenamente de mobilizare;
- hotărâre a Guvernului sau ordin al prefecţilor
-- în cazul prevenirii, localizării şi înlăturării unor dez-astre. 4) Trecerea unor bunuri din domeniul privat
în domeniul public pentru cauză de utilitate publică
- se fundamentează pe cauza de utilitate publică;
- trecerea se face numai prin hotărâre a Guvernului, a consiliului local sau judeţean;
31