b. ca pedeapsă accesorie, numai în cazul condamnării la pedeapsa închisorii; c. numai ca pedeapsă complementară.
666. Inculpatul A.V. a fost condamnat la 3 ani închisoare şi interzicerea timp de6 ani a drepturilor prevăzute în art. 66 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşireainfracţiunii de trafic de droguri prevăzută în Legea nr. 143/2000. Hotărâreainstanţei:
a. este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei complementare; b. este temeinică şi legală sub toate aspectele;
c. se va executa în timpul executării pedepsei principale.
667. Când legea prevede interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică: a. instanţa poate dispune interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
b. instanţa dispune interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice ori a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat;
c. instanţa dispune interzicerea, în mod cumulativ, a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
668. Durata interzicerii exercitării unor drepturi ca pedeapsă complementară: a. nu poate avea o durată mai mică de un an, însă poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani;
b. nu poate avea o durată mai mică de un an şi nu poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani;




























112
Drept penal. Partea generală • Teste-grilă
c. poate avea o durată mai mare de un an, însă nu poate fi dispusă de către instanţa de judecată pe o perioadă mai mare de 5 ani.
