



















114
Drept penal. Partea generală • Teste-grilă
682. Sustragerea de la executarea sau neexecutarea conform legii a unei pedepse accesorii constituie:
a. infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti; b. nu este incriminată de legea penală;
c. infracţiunea de neexecutare a sancţiunilor penale.
683. Dacă instanţa de judecată a stabilit amenda ca pedeapsă principală: a. nu poate fi aplicată o pedeapsă accesorie decât dacă a fost stabilită şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi; b. poate fi aplicată pedeapsa accesorie, chiar dacă instanţa a apreciat că nu este oportună
şi aplicarea de pedepse complementare;
c. nu poate fi aplicată o pedeapsă accesorie, întrucât pe lângă această pedeapsă principală
pot fi aplicate doar pedepse complementare.
684. Interdicţiile impuse ca urmare a aplicării unei pedepse accesorii: a. operează şi pe parcursul termenului de supraveghere al liberării condiţionate; b. sunt suspendate de drept în perioada în care condamnatul se află în stare de evadare; c. sunt suspendate de drept pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.









