c. pe data de 13 iunie.
5. Procedeele prin care se realizează ieşirea din vigoare a legii penale sunt reprezentate şi de: a. abrogare, dezincriminare, modificare şi ajungere la termen; b. declararea neconstituţionalităţii, ajungere la termen şi dezincriminare; c. abrogare, ajungere la termen şi declararea neconstituţionalităţii.
6. Legile excepţionale ies din vigoare prin:
a. abrogare inclusiv tacită, înainte de ajungerea la termen; b. încetarea condiţiilor excepţionale care au condus la adoptarea lor; c. căderea în desuetudine.
7. Abrogarea parţială a unor dispoziţii dintr-o lege penală: a. are caracter definitiv;
b. determină ieşirea din vigoare a întregului act normativ, chiar dacă în conţinutul acestuia mai sunt prevăzute şi alte dispoziţii neabrogate;
c. poate fi revocată prin repunerea în vigoare a respectivelor dispoziţii abrogate.