Care lucrează în Grădina Fraternităţii.
Noi lăudăm calea Legii Sfinte.
Noi lăudăm toţi îngerii sfinţi
Ai lumii nevăzute.
Noi lăudăm toţi îngerii sfinţi
Ai lumii materiale.
Aduceţi mulţumiri Tatălui Ceresc pentru că El este bun,
Aduceţi mulţumiri Dumnezeului îngerilor,
Aduceţi mulţumiri Domnului Luminii
Pentru mila sa veşnică.
Celui care singur a făcut marile minuni,
Celui care prin înţelepciunea Sa a făcut cerurile,
Celui care a ridicat pământurile deasupra apelor,
Celui care a făcut marile lumini ale cerurilor,
Celui care a făcut soarele pentru a stăpâni ziua,
Şi luna, şi stelele pentru a stăpâni noaptea,
Aduceţi laudă nesfârşită şi recunoştinţă fără margini,
Ca mila Sa să dureze veşnic.
Şi venerăm vechea şi sfânta religie
Care a fost statornicită la Creaţie,
Care a fost pe pământ în timpul Arborilor uriaşi,
Religia sfântă a Creatorului
Splendidă şi glorioasă
Revelată de Părintele nostru Enoh.
Noi venerăm Creatorul,
Şi Focul Vieţii,
Şi Apele bune care sunt sfinte,
Şi Soarele splendid, şi Luna,
Şi stelele strălucitoare, glorioase.
Şi mai mult ca orice, noi slăvim Legea Sfântă,
Pe care Creatorul, Tatăl nostru Ceresc,
Ne-a dat-o nouă.
Ea este Legea care face sfânt sălaşul nostru,
Care este întinsul Pământ verde.
Slăviţi Legea!
Legea vindecă inimile zdrobite
Şi le alină rănile.
Mare este Legea şi de mare putere.
Înţelepciunea Legii este infinită.
Ea îl înalţă pe cel blajin