Pe Care nu-L vede?
Acela care iubeşte pe Tatăl Ceresc,
Iubeşte, de asemenea, pe fratele său.
Să iubiţi, de asemenea, pe străini
Pentru că şi voi aţi fost străini în Egipt.
Se spune de către lume
Că mai bună este o masă de ierburi oferită cu iubire
Decât o masă îmbelşugată cu carne oferită cu indiferenţă.
Cuvintele de iubire sunt ca mierea,
Dulci sufletului şi sănătoase oaselor.
Cuvintele sunt în gura omului ca apele de adâncime
Şi izvorul iubirii este ca o fântână arteziană.
Legea Sfântă îţi cere
Să acţionezi cu dreptate, şi să iubeşti cu compasiune,
Şi să mergi umil împreună cu îngerii.
Astfel, noi vom şti că Îngerul Iubirii
Sălăşluieşte în noi
Când iubim pe Tatăl Ceresc
Şi-I respectăm Legea.
O, Iubire Graţioasă!
O, Creator al Iubirii!
Revelează-ne cele mai minunate cuvinte
Prin conştiinţa Ta Divină care trăieşte în noi!
Spune Copiilor Luminii
Care cultivă pământul în Grădina Fraternităţii:
Să respecte pe toată lumea.
Iubeşte întreaga Fraternitate.
Supune-te Legii.
Îngerul Înţelepciunii
Ascultarea faţă de Domnul
Este începutul Înţelepciunii
Şi cunoaşterea Celui Unic
Este înţelegerea supremă.
Pentru că prin ea
Zilele tale vor fi înmulţite,
Şi anii vieţii tale
Vor fi prelungiţi.
Întreaga Înţelepciune vine de la Tatăl Ceresc
Şi este cu El pentru eternitate.
Prin Legea Sfântă Îngerul Înţelepciunii