17
0
Mecanica Alinierii Precesionale din anul 2012
Înainte să discutăm despre efectele Saltului Galactic, vom detalia schimbările EM care sunt de aşteptat în timpul Ciclului Precesional din 2012. Există un pic de ştiinţă implicată aici şi le cerem scuze anticipat acelora dintre voi care nu au o formaţie ştiinţifică. Vă rugăm să fiţi îngăduitori cu noi.
Vom vorbi acum despre relaţia dintre precesia axei Pământului şi modificările câmpului electromagnetic al Pământului vostru. Acesta este un subiect destul de complicat şi vă cerem să-l citiţi şi să-l asimilaţi cu atenţie. Vom face tot posibilul să
simplificăm lucrurile. Din acest motiv, vom merge pe cât mai încet posibil, pentru maxim de înţelegere. Vă rugăm să ne iertaţi dacă repetăm lucrurile în moduri uşor diferite, după ce deja le-aţi înţeles.
Toate corpurile planetare din acest univers local sunt de natură
electromagnetică (EM). În lucrările omului de ştiinţă metafizician David Wilcock (www.ascension2000.com) există o descriere a naturii toroidale a planetelor şi planetoizilor. Un toroid este asemănător cu o „gogoaşă” sferică, ce are „găuri” care conectează polii magnetici ai planetei sau planetoidului. Imaginaţi-vă că Pământul (cu forma vag asemănătoare cu o pară) are o gaură săpată de la un pol la altul (la fel cum fac unele dispozitive, care scot sâmburii din fructe). Energia EM a Pământului se mişcă prin acest canal între poli, apoi în afară şi pe deasupra suprafeţei externe ale liniilor de câmp EM majore şi minore. Materialul despre Convergenţă al d-lui Wilcock oferă câteva diagrame ale acestui lucru. Puteţi, de asemenea, să căutaţi discuţii despre câmpurile EM pe Internet şi să găsiţi diagrame ale câmpului electromagnetic al Pământului, care folosesc modelul toroidului. Ne vom referi îndată la o diagramă furnizată de guvernul Statelor Unite.
Acum imaginaţi-vă cum câmpul EM ce trece prin miezul toroidului, între poli, se extinde şi în afară, în spaţiu, în ambele direcţii – în sus din Polul Nord, în spaţiu şi în jos din Polul Sud, în spaţiu. Ţineţi minte, desigur, că folosim cuvintele „sus” şi
„jos” ca să ilustrăm o idee şi că nu există nimic de acest gen în realitate, cu excepţia momentului când cele două noţiuni sunt în relaţie una cu alta.
Mai departe, imaginaţi-vă că raza de energie EM care este emanată din miezul toroidului (o secţiune din planeta Pământ, care trece prin ambii poli) şi care iese în spaţiu se conectează periodic cu surse EM din spaţiu. Cu alte cuvinte, un anumit puls de energie EM, care este emanat dintr-o stea aflată la mare depărtare, va „radia”
un impuls puternic de energie prin spaţiu, care, în anumite momente se aliniază
exact cu centrul Pământului. Raza EM care este emanată dinspre Pământ în afară
„primeşte” şi ea energie, în mişcarea spre poli dinspre spaţiul exterior.
Ok, am promis să o luăm uşurel. Abia am început această descriere. Permiteţi-ne să folosim o altă analogie, ca să înţelegeţi mai bine. Imaginaţi-vă că aveţi un set de jucării pentru copii, făcute din lemn sau plastic. Una dintre aceste jucării arată ca o minge rotundă cu o gaură dintr-o parte într-alta. Dacă ieşiţi afară într-o zi însorită, 171
ţinând mingea în dreptul soarelui, şi priviţi prin ea, veţi vedea razele soarelui strălucind prin coridorul format de gaură. Totuşi, dacă „polii” mingii nu sunt aliniaţi corect, atunci nu veţi vedea lumina soarelui venind prin gaură.
Iată – cum vi se pare, apropo de simplitate? Credem că aţi înţeles cu toţii analogia.
Următorul lucru este să vă imaginaţi cum se învârteşte Pământul, ca un titirez descentrat sau giroscop. Dacă ar fi să desenaţi un grafic al zonei din cosmos care se aliniază cu polii Pământului prin centrul toroidului, în timp ce acesta se învârte dintr-o parte într-alta, graficul ar trasa o elipsă prin cosmos. Ca să vă ajutăm să
vizualizaţi acest lucru, imaginaţi-vă că ţineţi mingea cu gaura făcută în ea de la un pol la altul şi vizualizaţi o lumină care iese din centrul mingii. Razele de lumină vor lumina în afară sub forma unei mici raze drepte care iese din găuri, în acelaşi mod în care un reflector de la un eveniment nocturn din oraşele voastre luminează prin contrast cu norii. Vă puteţi chiar imagina un reflector rotitor şi traseul pe care lumina o trasează pe suprafaţa norilor. Va forma o elipsă. În timp ce rotiţi jucăria de pe o parte pe alta, lumina emisă prin găuri va trasa o elipsă pe orice obiect aflat în afara mingii.
De fiecare dată când elipsa se intersectează cu un emiţător important de energie, cum ar fi o stea mare, un ciorchine de stele, o nebuloasă, un quasar sau o galaxie îndepărtată, energia care se aliniază cu Pământul şi care emană înspre Pământ va transforma câmpul EM al Pământului. Dacă sursa energiei este foarte îndepărtată sau foarte slabă, atunci schimbarea nu va fi semnificativă.
Totuşi, dacă energia este puternică sau apropiată de Pământ, efectul va fi destul de vizibil. Deoarece Pământul şi sistemul solar se mişcă şi ele prin spaţiu, sub formă de arc, în jurul centrului galaxiei Calea Lactee, traiectoria eliptică trasată de polii Nord şi Sud ai Pământului se va schimba la fiecare precesie. Permiteţi-ne să
explicăm folosind numai aritmetica:
Pământul execută o mişcare de revoluţie în jurul galaxiei Calea Lactee în aproximativ 227 milioane de ani (216 milioane, atunci când se fac corecţiile pentru variaţiile de viteză şi distorsiuni în timp şi spaţiu). Acesta se numeşte Ciclu Galactic.
Încheierea unei treceri a precesiei axei prin toate cele 12 semne ale zodiacului reprezintă un Ciclu Precesional, de aproximativ 25.920 de ani.
O dată la fiecare Ciclu Precesional, modelul repetitiv eliptic trasat de centrul toroidal se întoarce la „punctul de plecare”. Numărul de elipse trasate în timpul unui Ciclu Galactic este aproximativ egal cu 227 milioane de ani împărţite la 25.920 de ani, sau puţin peste 9.000 de Cicluri Precesionale. Doar dacă nu aţi putut vizualiza acest lucru, gândiţi-vă la una dintre acele unelte de desenat ale voastre, care creează
spirale şi alte forme rotunde, şi imaginaţi-vă o serie de mici cercuri care se învârt în jurul unui cerc mare (sau spirală, în realitate).
Întrucât sistemul solar face o revoluţie în jurul galaxiei o dată la aproximativ 227 milioane de ani pământeşti şi, deoarece 227 milioane nu se divide exact cu 29.520, poziţia Pământului va fi diferită de fiecare dată când axa se întoarce la 17
2
punctul iniţial al rotaţiilor (alinierea precesională). Totuşi, dat fiind că traiectoria formată de rotaţia sistemului solar în jurul centrului Căii Lactee este atât de mare, în comparaţie cu elipsele trasate de precesiunile axei, evenimentele care emană energie spre Pământ în diferite puncte ale precesiei sunt destul de previzibile şi stabile.
Cu alte cuvinte, să presupunem că o dată în timpul fiecărei precesii, polii Pământului sunt aproximativ aliniaţi cu centrul Galaxiei. În decursul următoarelor precesii, polii vor continua să se alinieze aproximativ în acelaşi punct şi în acelaşi moment în cadrul ciclului. Dacă există anumite anomalii EM care au loc de fiecare dată când polii se aliniază cu centrul galactic, atunci aceste anomalii vor avea loc peste câteva Cicluri Precesionale, înainte ca poziţia sistemului solar să nu mai fie favorabilă alinierii. De exemplu, energiile centrului galactic pot trece prin polii Pământului cu intensitate mare timp de 12 sau mai multe Cicluri Precesionale, înainte ca unghiul alinierii să fie deplasat suficient de mult, încât să slăbească
influxul de energii. Aceasta ar însemna că o dată la 26.000 de ani, timp de aproximativ 312.000 de ani (12 cicluri), ar exista influxuri de energie majore, cataclismice, înspre Pământ.
Perioada de timp care reprezintă alinierea exactă (sfârşitul şi începutul Ciclurilor Precesionale) are o durată de aproximativ 3 zile pământeşti. Punctul exact de mijloc al următoarei alinieri precesionale este atins în jurul orei 23:00 GMT, pe 21 decembrie 201271. Timp de circa 36 de ore, înainte şi după acest moment, energiile alinierii vor fi la maxim, iar portalurile deschise peste tot pe Pământ vor provoca salturi majore sufletelor. Vă rugăm să ţineţi minte, iubiţi Creatori, că rotaţia reală a Pământului nu se va schimba în mod semnificativ. Soarele va răsări tot din est şi va apune tot la vest, iar zilele şi nopţile vor avea tot cam aceeaşi durată, ca întotdeauna. Acesta este un fenomen electromagnetic, nu unul gravitaţional sau referitor la rotaţie.
Acum, ca să reformulăm toate acestea în termeni metafizici, am putea spune că fiecare Ciclu Precesional şi Ciclu Galactic (precesia axei Pământului şi revoluţia sistemului solar în jurul Căii Lactee) reprezintă puncte de învăţătură în evoluţia unui suflet. De fiecare dată când precesia aliniază Pământul cu centrul galactic, aceasta se corelează cu un alt nivel de iniţiere a sufletului, sau oportunitate de a recapitula ceea ce a învăţat sufletul de la ultimul ciclu. Întrucât totul în acest univers funcţionează în spirale, scenariul se va schimba de fiecare dată când Pământul încheie câte un ciclu.
Aşadar, odată cu apropierea sfârşitului Ciclului Precesional curent – programat să
aibă loc în anul 2012, după calendarul vostru – sufletele vor avea din nou ocazia să
se alinieze cu energiile centrului galactic. Energiile EM vor curge prin centrul Pământului şi vor fi distribuite mai întâi prin liniile de câmp EM şi apoi pe toată
suprafaţa planetei, iar sufletele vor avea încă o şansă să se realinieze şi să facă
bilanţul a ceea ce au învăţat de la ultima aliniere.
Regiunea din spaţiu prin care trece sistemul solar se schimbă la fiecare Ciclu 71 22 decembrie 2012, ora 01:00 AM EET ( ora României).
173
