Trăiţi după conştiinţă,
cereţi ajutorul Împărătesei Cereşti
şi totul va fi bine.
A. Viaţa
Cuviosul Isaachie (în lume Ivan Ivanovici Antimonov) s-a născut la Kursk, la 21 mai 1810, într-o veche familie de
negustori, care se bucura de o mare stimă din partea orăşenilor, datorită onestităţii şi vieţii creştine, milostivirii faţă
de săraci şi a râvnei spre înfrumuseţarea bisericii din oraş.
Viitorul mare stareţ de la Optina a crescut într-o atmosferă plină de dragoste, ascultare faţă de părinţi, respectare strictă a rânduielilor bisericeşti şi acrivie morală. Băiatul era modest şi blând, tăcut şi reţinut, însă nu era morocănos, nu era lipsit de umor, era ager la minte şi simplu în purtări. Gândul despre plecarea la mânăstire s-a copt mult timp în sufletul tânărului evlavios, obligat să-i ajute tatălui în afacerile comerciale. La vârsta de treizeci şi şase de ani gândul s-a maturizat definitiv. Acest fapt a fost influenţat şi de intrarea în monahism a fratelui său mai mare, Mihail.
Şi iată că în anul 1847, fiind deja matur, el părăseşte cu o fermă convingere casa părintească şi intră ca posluşnic la schitul deja renumitei Sihăstrii Optina, în al cărei mod de viaţă era rânduită îndrumarea duhovnicească a fiecărui
frate la un stareţ. Posluşnicul Ioan a fost încredintat stareţului Macarie de la Optina, al cărui renume trecuse mult dincolo de hotarele mânăstirii. Anii de ascultare au trecut sub îndrumarea sa duhovnicească: mai întâi la stupărie, apoi la brutărie şi la bucătăria mânăstirii, a cântat la strană, iar în chilie, cu binecuvântarea stareţului Macarie, fratele Ioan a lucrat şi ca legător de cărţi. În acest timp, împlinea fără nici o abatere pravila de rugăciune din chilie cuvenită fiecărui posluşnic, iar mai târziu, după ce a devenit rasofor în anul 1851 şi a fost tuns în mantie în anul 1854, a arătat tot mai multă râvnă fată de desăvârşirea lumii sale duhovniceşti, a vieţii sale lăuntrice, neîngăduindu-şi nici măcar o indulgenţă: era aspru în a se sili pe sine însuşi spre lucrarea minţii, spre participarea la slujbele bisericeşti şi se înfrâna la mâncare şi odihnă.
Fugind de gândurile iubitoare de slavă şi ferindu-se din această pricină de orice înălţare, doar din ascultare faţă de stareţul Macarie, părintele său duhovnicesc, el a primit în anul 1855 hirotonirea în diacon, iar mai apoi, în 1858, a fost hirotonit ieromonah. Şi după primirea demnităţii preoţeşti, Cuviosul a rămas la fel de modest precum era şi mai înainte, însă şi mai sever şi exigent faţă de sine însusi, încrezându-se în toate îndrumării duhovniceşti a stareţului.
Probabil că aşa ar fi trecut toată viaţa sa în mânăstire, în împlinirea ascultărilor şi pravilelor monahale, în
respectarea tipicului bisericesc, în desăvârşire duhovnicească şi înălţare treptată “din putere în putere”, dacă
Dumnezeu nu ar fi binevoit altfel.
În anul 1860, deja grav bolnav, Cuviosul stareţ Macarie şi-a presimţit apropiatul sfârşit şi l-a binecuvântat pe fiul său duhovnicesc să treacă sub îndrumarea marelui stareţ de la Optina Ambrozie, ucenicul fericitului Macarie. Iar
peste alţi doi ani, în 1862, după moartea stareţului Macarie, proestosul Sihăstriei Optina, Cuviosul Isaachie devine succesorul său.
El a condus mânăstirea pe parcursul a mai bine de treizeci de ani, continuând construcţiile începute încă din vremea păstoririi stareţului Macarie. Prin străduinţa sa se duce la bun sfârşit construirea bisericii Tuturor Sfinţilor situată la noul cimitir, se înalţă un iconostas nou in catedrala Kazanskaia şi se reînnoieşte un altul vechi, se execută o nouă
pictură a pereţilor, se clădeşte un nou spital mânăstiresc cu farmacie pentru folosinţă gratuită, cu o biserică pe lângă
ea în cinstea Sfântului Ilarion cel Mare, apoi un magazin de cărţi; se termină construirea apeductului, se ridică
clădirea noului arhondaric şi se restaurează, se reconstruiesc, se reînnoiesc multe alte încăperi. Sub înţeleapta sa îndrumare el hotărăşte cumpărarea păşunilor de lângă moară, se deschide o fabrică de lumânări se susţine
dezvoltarea livezilor şi grădinilor mânăstiresti. În acest fel, Sihăstria Optina devine, În a doua jumătate a sec. XIX, una dintre cele mai înfloritoare mânăstiri din Rusia.
Însă activitatea mai-marelui mânăstirii nu s-a limitat doar la grijile gospodăreşti. Cea mai importantă a rămas totuşi grija părintească severă în vederea împlinirii de către fraţi a ascultărilor şi rânduielilor monahale, fără să facă
excepţie nici măcar pentru sine.
Fiind deja egumen, iar mai târziu, în anul 1885 arhimandrit, Cuviosul nu săvârşea fără binecuvântarea stareţului nici o muncă mânăstirească şi îi învăţa acelaşi lucru şi pe fraţi. “Părinţi şi fraţi! Trebuie să mergem la stareţ pentru curăţirea conştiinţei”, repeta el adeseori. În acest fel, cu evlavie, aproape până la extenuare, el stătea la rând
împreună cu toţi ceilalţi la duhovnicul său, Cuviosul stareţ Ambrozie şi discuta cu el, stând în genunchi, ca un
simplu posluşnic.
În ultimii ani de viaţă ai proestosului asupra sa s-au abătut multe suferinţe. Deosebit de greu a suportat plecarea stareţului Ambrozie la Mânăstirea Şamordino, Douăzeci şi nouă de ani am fost proestos pe lângă stareţ şi n-am avut
parte de suferinţe, acum însă se pare că binevoieşte Domnul să mă cerceteze pe mine, păcătosul, cu suferinţe”,
spunea el.
Sănătatea a început să-i slăbească în mod vădit şi în taină a fost tuns în schimă. În scurt timp a trecut la Domnul stareţul Ambrozie, şi împotriva proestosului Cuviosului Isaachie au început să apară denunţuri despre incapacitatea sa de a conduce mânăstirea, din cauza înaintării în vârstă şi a bolii. Şi cu toate că obştea fraţilor s-a ridicat în unanimitate în apărarea proestosului său, puterile i se stingeau deja. A murit liniştit, înconjurat de fiii săi
duhovniceşti înlăcrimaţi, cărora le-a dat ultima îndrumare: “Iubiţi-l pe Dumnezeu şi pe cei din jur, iubiţi Biserica lui Dumnezeu. În slujba bisericească, în rugăciune, să nu căutaţi bunuri pământeşti, ci binele ceresc; aici, în această
sfântă mânăstire, unde aţi pus început vieţii monahale, să vă sfârşiţi zilele voastre”.
Preacuviosul părintele nostru Isaachie a trecut la Domnul la 22 august 1894. A fost un adevărat adept al acelei
tradiţii a stăreţiei, care deosebea modul de viaţă de la Sihăstria Optina de al altor mânăstiri din Rusia: cel al
ascultării stricte a întregii obşti de stareţul-duhovnic, indiferent de demnitate şi rangul ierarhic. Toată viaţa sa a fost o continuare vrednică a nevoinţei începute deja de către predecesorul său, Cuviosul părintele nostru Macarie, şi de alţi mari stareţi ai Optinei.
B. Minunile
Izbăvirea minunată de la pieire
Credinţa părintelui Isaachie în voia lui Dumnezeu s-a întărit nu o singură dată prin mila şi ajutorul lui Dumnezeu,
care l-au mângâiat în timpul ocârmuirii. Cuviosul Isaachie a povestit despre sine următorul lucru: Odată a mers la moara mănăstirii, lângă oraşul Bolhov. Era vreme de iarnă. A înnoptat în oraşul Belev şi apoi, după
obicei, s-a urcat în trăsură şi caii au pornit mai departe. Nu se ştie de ce, au ţâşnit dintr-o dată şi au luat-o la goană.
