Uciderea din culpă şi vătămarea corporală din culpă
87
surmonta aceste dificultăţi, s-a recurs la un criteriu constând în
„comensurarea" şanselor, aşa încât s-a propus reţinerea „pierderii şansei" drept rezultat numai atunci când se poate dovedi că urmarea a constat în pierderea tuturor şanselor de vindecare, sau, după caz, de supravieţuire: ,,din momentul în care este stabilit, pe planul cauzalităţii, că în absenţa greşelii (comise de medic - n.a.), pacientul ar fi avut şanse reale de supravieţuire, rezultatul/prejudiciul poate fi reprezentat de pierderea acestor şanse ( ... ). Numai ipoteza în care culpa medicală a redus Ia zero orice şansă de supravieţuire a pacientului poate fi considerată ca fiind rezultat al infracţiunii" 1 •
În realitate, principiul legalităţii incriminării se opune la reţinerea, ca urmare specifică a infracţiunii, a altui „rezultat" în afară de consecinţa menţionată în normele de incriminare. În cazul infracţiunilor de ucidere şi vătămare corporală din culpă, acestea sunt numai decesul ori urmările prevăzute la art. 194 alin. (1) C.pen., descrise mai sus. Aşadar, reducerea ori pierderea şanselor nu pot fi considerate un atare element constitutiv al infracţiunilor în discuţie, nici când se reţine pierderea tuturor şanselor, întrucât
,,urmarea constă, în ceea ce priveşte delictul de omucidere involuntară, nu în pierderea şansei de supravieţuire, ci în deces" 2•
1 Ibidem.
2 Cass. Crim., 20 noiembrie 1996, apud P. Mistretta, op. cit. Autorul, nefăcând diferenţa pe care o propunem între urmare şi legătura de cauzalitate, critică jurisprudenţa franceză pentru aceea că s-ar raporta inconsecvent la urmarea constând în pierderea şansei, asimilând rezultatului în unele situaţii pierderea tuturor şanselor, în altele doar diminuarea şanselor; în realitate, jurisprudenţa citată tratează chestiunea din perspectiva legăturii de cauzalitate, utilizând criteriul şanselor drept unul dintre criteriile de stabilire a acesteia: spre exemplu, o soluţie de neurmărire penală este desfiinţată de jurisdicţia supremă întrucât prima instanţă a reţinut fără a explica suficient „absenţa legăturii de cauzalitate între greşelile prezentate (ale medicului - n.a.) şi deces, deşi instanţa reţinuse totodată şi că în cazul în care hematomul ar fi fost observat ( . . . ) şansele de supravieţuire ar fi fost de 80%" [Cass. Crim., 23 octombrie 20 12
(http://www.legifrance.gouvfr, s.m.), criticată de P. Mistretta, op. cit.,p. 179]; pentru semnificaţia în dreptul belgian a chestiunii risc/şansă, a sevedea, spre exemplu, G. Genicot, op. cit., p. 555-587.
88
Infracţiunile asociate ma/praxisului comise de persoana fizică
Ele sunt însă criterii ce vor fi avute în vedere la stabilirea legăturii de cauzalitate dintre un anume prejudiciu, identificat ca fiind rezultatul prevăzut de textul incriminator, şi fapta cadrului medical.
La fel, ,,sporirea riscurilor": în principiu, nu va fi putea fi asimilată urmării specifice a vreuneia dintre infracţiuni, dar va constitui un criteriu de stabilire a legăturii de cauzalitate.
Face excepţie situaţia în care o atare creştere a riscurilor constă
totodată în punerea în primejdie a vieţii: având caracterele enunţate mai sus (pericol grav pentru viaţa persoanei vătămate, iminenţa decesului în lipsa îngrijirilor medicale), aceasta va constitui urmare a infracţiunii de vătămare corporală din culpă, dar nu printr-o artificială asimilare, ci pentru că legea însăşi o prevede, cu această
semnificaţie, în art. 194 alin. (1) lit. e) C.pen ..
§3. Legătura de cauzalitate
3.1. Din nou despre semnificaţia standardului profesional Una dintre dificultăţile majore în abordarea unui caz de malpraxis este stabilirea cu certitudine a raportului de cauzalitate dintre o anume conduită a cadrului medical şi decesul sau vătămarea corporală a unei persoane.
