şi anume, că mănâncă cu poftă -, are o altă explicaţie. Această
situaţie are de-a face atât cu Carl, cât şi cu unchiul.
În acest caz, vârsta lui Carl, pe de o parte, şi atitudinea tânărului unchi, pe de altă parte, se întâlnesc în mod fericit. Din această
întâlnire izvorăsc multe acţiuni mărunte şi decizii spontane, asupra cărora vom mai reveni pe parcursul cărţii.
Faptul că materialul video despre Carl m-a entuziasmatîntr-o asemenea măsură le poate uimi pe mame, dar îi poatemira şi pe unii taţi. Acest tânăr - lipsit de orice grijă care îiapasă în mod normal pe părinţii copiilor mici, bolnavi şi carenu vor să mănânce - nu face altceva decât ceea ce fac taţii înmod obişnuit. Foarte relaxat, îi permite bebeluşului să ia partela viaţa lui. Unchiului lui Carl îi place mult să mănânce pizza.
Îi este foame, deci mănâncă şi nu-şi bate prea mult capul cuasta. Dacă încercăm să ne imaginăm aceeaşi situaţie cu un anîn urmă, cu siguranţă că această strategie a unchiului ( de tipul
,,ca-ntre băieti") nu ar fi avut acelasi succes cu un Carl în vâr-
'
'
stă de patru luni şi cu dificultăţi de alăptare. La patru luni,bebeluşul depinde încă de un tip matern de îngrijire. Acest lucrule este foarte clar mamelor.
Dar, chiar şi în cazul copiilor de un an şi jumătate, foarte rarmi-a fost dat să văd o mamă, mai ales o mamă a unui copil cu probleme de nutriţie, care să-şi mănânce ea întâi cu poftă bucata de
