să facem ceva noi înşine, abia atunci nu mai depindem de ajutorul cuiva pentru orice lucru mărunt. Copilul vrea să decidă acumsingur asupra multor lucruri care s-au aflat până în acest momentîn controlul părinţilor. Vrea să înveţe să le facă el singur. Estevorba despre propriile planuri de acţiune şi despre propriile decizii. Cu alte cuvinte, este vorba despre „dreptul de autor"! Copiiinu vor să mai fie nişte marionete care funcţionează exclusiv după
planurile altora.
Pentru adulţi, nu este deloc uşor să înţeleagă acest fenomenal dezvoltării autonomiei. Dacă noi înşine am parcurs cu bineaceastă fază în copilărie, lucrurile sunt clare ca lumina zilei.
Pentru noi, cei care am reuşit să descifrăm misterul, procesul numai reprezintă o enigmă.
În a doua jumătate a primului an de viaţă, bebeluşii pornescpe drumul lung al transformării lor. Ei vor acum să devină un
,,eu" independent. Calea este presărată cu multe opriri, obstacole,dar şi cu multe regresii. Pentru un bebeluş care nu poate vorbi şicare nu poate cere lămuriri, este un drum deosebit de anevoios.
El se străduie să devină atât o persoană separată, autonomă, câtşi parte a unui grup. Pe de o parte, încearcă să se delimiteze deceilalţi, dar, pe de altă parte, să se şi integreze. Doar prin observare şi prin încercări succesive îşi poate lămuri anumite întrebărielementare pe care şi le pune, întrebări ce-ar putea fi traduse astfel: ,,Cine sunt eu? Care este teritoriul meu? Cum fac asta ceilalţi?
Şi cum pot să mă includ şi eu printre ei?"
Primele surse de informaţie sunt, bineînţeles, părinţii. Deexemplu, dacă un bebeluş vrea să afle ceva despre el însuşi, atunciurmăreşte cu atenţie cum se comportă părinţii lui faţă de el. Aha!
Dacă aşa mă vezi tu, înseamnă că aşa sunt eu! Bebeluşul se poateoglindi în părinţii lui, dar şi în alţi adulţi.
Din mica scenă cu Carl putem întrezări cât de subtil înţelegbebeluşii astfel de mesaje. Ce a aflat mai exact Carl despre sine
