― În ce fel? întrebă Bliss.
― Ai susţinut că fiecare lume izolată devine periculoasă şi ostilă.
― Chiar şi Comporellon, spuse Bliss pe un ton neutru, care este cam desprinsă de curentul principal al activităţii Galactice, deşi, teoretic, este o Putere Asociată a Federaţiei Fundaţiei.
― Dar nu Alfa. Această lume este complet izolată, dar te poţi plânge de prietenia şi ospitalitatea lor? Ne hrănesc, ne îmbracă, ne adăpostesc, organizează festivaluri în cinstea noastră, ne îmbie să rămânem. Ce rău vezi la ei?
― Nici unul, după toate aparenţele. Hiroko îţi dă chiar şi trupul ei.
Trevize replică, mânios:
― Bliss, ce te deranjază pe tine în asemenea hal chestia asta? Nu mi-a dat trupul ei.
Ne-am oferit reciproc trupurile. Amândoi am căzut de acord, şi a fost extrem de plăcut. Nici tu nu eziţi să-ţi oferi trupul, atunci când ai chef.
― Te rog, Bliss, spuse Pelorat, Golan are perfectă dreptate. Nu ai nici un motiv să-i critici plăcerile personale.
― Atâta vreme cât nu ne afectează pe noi, se încăpăţână Bliss.
― Nu ne afectează, spuse Trevize. Vom pleca, te asigur. Întârzierea pentru căutarea unor informaţii în plus nu va fi lungă.
― Şi totuşi, nu am încredere în Izolaţi, spuse Bliss, nici măcar atunci când fac cadouri.
Trevize ridică braţele, exasperat:
― Tu tragi o concluzie, după care deformezi realitatea astfel încât să i se potrivească.
Ce-ar fi să...
― Să nu mai spui aşa ceva, spuse ameninţătoare Bliss. Eu nu sunt o simplă femeie.
Eu sunt Gaia. Gaia, şi nu eu, se simte neliniştită.
― Nu există nici un motiv să...
În acel moment auziră pe cineva făcând zgomot la draperie. Trevize îngheţă.
― Ce a fost asta? întrebă el în şoaptă. Bliss ridică uşor din umeri:
― Dă la o parte draperia şi vezi. Ai zis că oamenii de aici sunt amabili, şi nu prezintă
nici un pericol.
Trevize ezită totuşi, până când se auzi o voce slabă spunând, de cealaltă parte:
― Vă rog. Sunt eu!
Era vocea lui Hiroko. Trevize se grăbi să dea draperia la o parte.
Hiroko intră repede. Avea obrajii umezi.
― Ce s-a întâmplat? întrebă Bliss.
Hiroko se agăţă de Trevize:
― Să rezist nu am mai putut. Încercat-am, dar nu am mai putut suporta, trebuie să
vă spun. Plecaţi, cu toţii. Luaţi repede copilul cu voi. Duceţi nava departe ― departe de Alfa
― cât mai sunteţi încă la adăpostul întunericului.
― De ce? întrebă Trevize.
― Pentru că altfel, muri-veţi; cu toţii.
84
Cei trei Străini o priviră împietriţi, un moment îndelungat. Apoi vorbi Trevize:
― Vrei să spui că semenii tăi ne vor omorî?
Hiroko spuse, lacrimile rostogolindu-i-se pe obraji:
― Eşti deja pe drumul morţii, respectat Trevize. Şi ceilalţi împreună cu tine... Cu mult timp în urmă, învăţaţii noştri pus-au la punct un virus, inofensiv pentru noi, dar mortal pentru Străini. Noi am fost imunizaţi.
Surescitată, scutura braţul lui Trevize:
― Eşti infectat!