― Cum?
― Atunci când ne-am oferit plăcere. Aiasta-i una din modalităţi.
― Dar mă simt foarte bine, spuse Trevize.
― Deocamdată, virusul este inactiv. Activ va fi făcut atunci când se va întoarce flota de pescuit. Conform legilor noastre, toţi trebuie să ia parte la o atare decizie... chiar şi bărbaţii.
Cu siguranţă că toţi vor decide că este necesar să muriţi, iar noi trebuie să vă ţinem aici până atunci, adică până peste două dimineţi. Plecaţi acum cât încă întuneric este şi nimeni nu bănuieşte nimic.
― De ce fac semenii tăi acest lucru? întrebă Bliss cu asprime.
― Pentru siguranţa noastră. Suntem puţini, şi mult avem. Nu dorim să fim deranjaţi de Străini. Dacă vine vreunul şi raportează bunăstarea noastră, şi alţii vor veni. Din acest motiv, atunci când soseşte o navă, siguri trebuie să fim că nu mai pleacă niciodată.
― Bine, spuse Trevize, atunci tu pentru ce ne-ai prevenit?
― Nu întreba care este motivul... nu, am să-ţi spun, pentru că aud acum din nou.
Ascultă...
Din camera alăturată, o puteau auzi pe Fallom cântând încet... şi deosebit de frumos.
― Nu pot suporta distrugerea unei astfel de muzici, spuse Hiroko, deoarece şi tânăra va muri împreună cu voi.
Trevize întreba, mohorât:
― De asta i-ai oferit flautul lui Fallom? Pentru că ştiai că îl vei recăpăta, după ce va muri?
Hiroko părea îngrozită de idee:
― Nu, atunci nu m-am gândit la aşa ceva. Şi când, în cele din urmă, mi-a trecut prin minte, ştiut-am că nu trebuie să se întâmple. Plecaţi împreună cu copilul, luaţi şi flautul, pe care nu îl voi mai vedea niciodată. În spaţiu fi-veţi în siguranţă şi, rămas inactiv, virusul din corpul tău va muri după o vreme. În schimb, vă cer ca nimeni dintre voi să nu vorbească
vreodată de această lume. Nimeni altcineva să nu afle de ea.
― Nu vom vorbi, spuse Trevize.
Hiroko ridică privirea. Întrebă, în şoaptă:
― Pot să te mai sărut încă o dată înainte de plecare?
― Nu, spuse Trevize. M-ai infectat o dată, şi este de ajuns.
Apoi, cu mai puţină asprime, adăugă:
― Nu plânge. Oamenii te vor întreba pentru ce plângi şi nu vei şti ce să le spui... Te voi ierta pentru ceea ce mi-ai făcut, având în vedere că acum te străduieşti să ne salvezi.
Hiroko se redresă, îşi şterse cu grijă lacrimile de pe obraji cu dosul palmei, inspiră
adânc, şi spuse:
― Mulţumescu-ţi.
După care plecă în fugă.
― Stingem lumina, spuse Trevize, şi aşteptăm puţin. Apoi plecăm... Bliss, spune-i lui Fallom să termine de cântat. Nu uita să iei flautul, desigur... Apoi vom încerca să găsim drumul spre navă. Să sperăm că vom reuşi, în întunericul ăsta.
― Îl vom găsi, spuse Bliss. Hainele mele sunt la bord şi, oricât de puţin, sunt şi ele Gaia. Gaia nu va avea nici o greutate în a o găsi pe Gaia.
Dispăru în camera ei pentru a o pregăti pe Fallom.
― Crezi că ne-au deteriorat nava pentru a ne ţine pe planeta asta? întrebă Pelorat.
― Nu cred că se pricep la aşa ceva, spuse încrezător Trevize.
Bliss ieşi, ţinând-o pe Fallom de mână, şi Trevize stinse luminile.
Stătură tăcuţi în întuneric, aproximativ o jumătate de noapte după părerea lui Trevize, dar putea să fi trecut doar o jumătate de oră. Apoi Trevize dădu calm draperia la o parte.
Cerul părea un pic mai noros, dar stelele străluceau. Sus pe cer se distingea Casiopeea, având în vârful de jos steaua strălucitoare care putea fi soarele Pământului. Aerul încremenise şi nu se auzea nici un sunet.
Trevize ieşi cu precauţie, îndemnându-i pe ceilalţi să îl urmeze. Una dintre mâini se sprijini, aproape instinctiv, de patul biciului neuronic. Era sigur că nu va fi nevoie să îl
folosească, dar...
Bliss trecu în fată, ţinându-l de mână pe Pelorat, care îl prinsese pe Trevize. Cealaltă
mână a lui Bliss o ţinea pe Fallom. Pipăind cu piciorul, în întunericul aproape total, Bliss îi conduse pe ceilalţi în direcţia în care simţea, foarte slab, caracteristicile Gaiane ale hainelor sale de la bordul lui Far Star.
Partea a şaptea