― Trebuie să găsesc Pământul.
― Pentru că are vreo legătură cu dorinţa ta arzătoare de a şti?
― Pentru că este o altă problemă care mă frământă foarte tare, şi simt că între cele două există o legătură. Nu sunt o cutie neagră? Simt că există o legătură. Nu vă este suficient? Nu credeţi că am dreptate?
― Poate, spuse Dom cu indiferenţă.
― Admiţând că de mii de ani ― de douăzeci de mii, probabil ― locuitorii Galaxiei nu s-au mai preocupat de Pământ, cum se face totuşi că am uitat cu toţii planeta din care ne tragem?
― Douăzeci de mii de ani este un interval de timp mai mare decât îţi închipui tu. Vechiul Imperiu are multe aspecte neelucidate; multe legende, aproape sigur născocite, dar pe care le repetăm mereu, pentru că nu avem cu ce le înlocui. Iar Pământul este mai vechi decât Imperiul.
― Dar trebuie să existe unele documente. Bunul meu prieten, Pelorat, culege mituri şi legende despre străvechiul Pământ; stoarce tot ce poate din orice sursă găseşte. Asta este profesiunea lui şi, mai important chiar, hobby-ul lui. Nu a putut găsi decât mituri şi legende. Nu există nici arhive, nici documente.
― Documente vechi de douăzeci de mii de ani? Lucrurile se descompun, pier, sunt distruse din neatenţie sau datorită războiului.
― Dar ar trebui să existe copii, copii ale copiilor, şi copii ale copiilor copiilor; documente recente, nu vechi de peste douăzeci de mii de ani. Dar au fost retrase. Biblioteca Galactică de pe Trantor trebuie să fi avut materiale referitoare la Pământ. Aceste documente sunt menţionate în index-urile arhivelor, dar nu mai există în Biblioteca Galactică. Ca o carte în care găseşti cuprinsul, dar în rest sunt numai foi albe.
― Adu-ţi aminte că Trantor-ul a fost jefuit acum câteva secole.
― Biblioteca a rămas neatinsă. A Doua Fundaţie a protejat-o. Şi tot A Doua Fundaţie a descoperit de curând că nu mai există nici un material referitor la Pământ. Documentele au fost retrase în mod intenţionat, într-o perioadă recentă. De ce?
Trevize se opri şi îl fixă pe Dom cu intensitate:
― Dacă am să găsesc Pământul, am să aflu ce ascunde...
― Ascunde?
― Sau din ce cauză este ascuns. După ce voi afla, probabil voi şti de ce am ales Gaia şi Galaxia în detrimentul individualităţii noastre. Presupun că voi şti, nu voi intui doar, că am dreptate. Iar dacă am dreptate, atunci... asta este.
Şi ridică neajutorat din umeri.
― Dacă simţi că astfel stau lucrurile, spuse Dom, şi dacă simţi că trebuie să pleci în căutarea Pământului, atunci, bineînţeles, te vom ajuta cât vom putea de mult. Însă acest ajutor este limitat. Eu/noi/Gaia nu ştim unde se află Pământul în această imensă aglomerare de lumi din Galaxie.
― Chiar şi aşa, spuse Trevize, trebuie să caut... Chiar dacă această pulbere nesfârşită de stele pare să nu dea nici o şansă căutării mele, şi chiar dacă trebuie să o fac de unul singur.
2
Clima blândă a Gaiei îl învăluia pe Trevize. Temperatura, ca întotdeauna, era agreabilă. Vântul adia plăcut, răcoritor, însă fără să fie rece. Norii lunecau pe cer acoperind din când în când soarele. Bineînţeles, dacă ar fi existat vreo zonă în care umiditatea să scadă sub limita acceptabilă, ploaia ar fi reparat imediat situaţia.
Copacii creşteau la distanţe regulate, ca într-o livadă, pe întreaga planetă. Solul şi apa erau populate cu specii de plante şi animale într-un număr adecvat şi într-o varietate dinainte stabilită, care să asigure echilibrul ecologic. Numărul lor se modifica mereu, oscilând uşor în jurul valorii de optim... Acest lucru era valabil şi pentru oameni.
Dintre toate elementele prezente în câmpul vizual, singurul care nu se potrivea cu decorul era Far Star.
Nava fusese curăţată şi recondiţionată în detaliu de câţiva Gaieni. Fusese aprovizionată cu mâncare şi cu băutură, mobilierul renovat sau înlocuit, componentele mecanice controlate. Trevize însuşi îi verificase cu grijă computerul.
Nava nu avea nevoie de reîncărcare cu combustibil, deoarece era una dintre puţinele nave gravitice ale Fundaţiei, utilizând câmpul gravitaţional galactic. Iar acesta era suficient pentru a asigura propulsia tuturor posibilelor flote ale omenirii de-a lungul întregii sale existenţe, fără a descreşte semnificativ în intensitate.
Cu trei luni în urmă, Trevize era Consilier Terminus. Cu alte cuvinte, membru al Legislativului Fundaţiei şi, ex officio, persoană importantă în Galaxie. Trecuseră oare doar trei luni? Parcă trecuse o jumătate de viaţă ― avea treizeci şi doi de ani ― de când se afla încă în post, singura lui preocupare fiind să afle dacă marele Plan Seldon mai era sau nu valabil; dacă ascensiunea lină a Fundaţiei, de la un sat planetar la dimensiuni Galactice, fusese calculată corect dinainte.
Totuşi, în unele privinţe nu se schimbase nimic. Era în continuare Consilier. Funcţia şi privilegiile sale rămâneau aceleaşi, numai că nu credea să se reîntoarcă vreodată pe Terminus pentru a şi le revendica. Uriaşul haos al Fundaţiei nu îl mai atrăgea, dar nici ordinea de pe Gaia. Nicăieri nu se afla acasă, pretutindeni era un orfan.
Încleştă fălcile şi îşi trecu furios degetele prin părul negru. Înainte de a pierde timpul plângându-şi soarta, trebuia să găsească Pământul. Dacă va supravieţui acestei căutări, va avea apoi suficient răgaz să se aşeze şi să verse lacrimi. Poate că atunci va avea motive mai serioase.
Apoi îşi aminti...
Cu trei luni în urmă, el şi Janov Pelorat, cărturarul naiv şi competent, părăsiseră Terminus-ul. Pelorat era mânat de dorinţa de a descoperi locul în care se găsea de mult uitatul Pământ. Trevize îl însoţise, folosindu-se de intenţiile lui pentru a disimula adevăratul scop al misiunii. Nu găsiseră Pământul, dar descoperiseră Gaia, iar Trevize s-a trezit obligat să ia acea decizie fatidică.
Acum venise momentul să facă o întoarcere de o sută optzeci de grade, încercând să caute el Pământul.
Cât despre Pelorat, şi el găsise ceva la care nu se aşteptase. O găsise pe Bliss, bruneta cu ochi negri, tânăra care era în acelaşi timp Gaia (la fel ca şi Dom... la fel ca şi cel mai mic grăunte de nisip sau fir de iarbă). Pelorat, cu înflăcărarea specifică vârstei medii târzii, se îndrăgostise de o femeie care nu avea nici jumătate din anii săi. Spre uimirea lui Trevize, tânăra părea satisfăcută de această relaţie.
Ciudat... dar Pelorat era fericit, iar Trevize îşi zise resemnat că fiecare trebuie să-şi găsească fericirea în felul său. Aceasta ţinea de individualitatea fiecăruia... pe care el o va aboli (la un moment dat) pretutindeni în Galaxie.
Durerea reveni. Decizia pe care o luase, pe care trebuise să o ia, nu înceta să îl chinuie şi era...
― Golan!
Vocea dădu buzna în gândurile sale. Ridică privirea în direcţia soarelui, clipind din ochi
― Ah, Janov, spuse el.
Pusese entuziasm în voce... un entuziasm fals, pentru ca Pelorat să nu-i ghicească gândurile amare. Reuşi chiar să spună, pe un ton jovial:
― Văd că ai reuşit să te smulgi de lângă Bliss.
Pelorat dădu din cap. Briza uşoară îi agita părul alb şi mătăsos. Faţa prelungă şi gravă era aceeaşi ca întotdeauna.
― De fapt, prietene, ea mi-a sugerat să vin să te văd... În legătură cu... În legătură cu ceea ce vreau să discutăm. Nu că n-aş fi vrut să vin din proprie iniţiativă, desigur, dar se pare că ea gândeşte ceva mai repede decât mine.
