― Bineînţeles.

― Dar dacă Gaia are amintirile răspândite în memoria planetară, la ce-ţi foloseşte ţie acest lucru, ca părticică individuală din Gaia?

― Îmi foloseşte foarte mult. Orice doresc să aflu se găseşte undeva într-o minte individuală, sau poate în mai multe. Dacă este foarte importantă, ca de exemplu semnificaţia cuvântului “scaun”, se află în fiecare minte. Dar chiar şi dacă este ceva puţin folosit, aflat numai într-o foarte mică părticică a memoriei Gaiei, pot avea acces la el dacă vreau. Deşi acest acces ar putea necesita ceva mai mult timp decât în primul exemplu... Uite, Trevize, dacă vrei să găseşti ceva ce nu ai în memorie, cauţi într-o video-carte adecvată, sau foloseşti banca de date a unui computer. La fel, eu pot explora întreaga minte a Gaiei.

― Şi cum împiedici toate informaţiile astea să ţi se scurgă în minte, să-ţi suprasatureze creierul, şi să-ţi facă ţeasta să explodeze? spuse Trevize.

― Încerci să fii ironic, Trevize?

― Haide, Golan, spuse Pelorat, nu fii antipatic.

Trevize îşi mută privirea de la unul la celălalt şi, cu un efort vizibil, reuşi să-şi relaxeze trăsăturile crispate ale feţei.

― Îmi cer scuze. Sunt strivit de o responsabilitate pe care nu mi-o doresc, şi de care nu ştiu cum să scap. Din cauza asta par uneori dezagreabil, deşi nu am deloc intenţia. Bliss, să ştii că am vorbit serios, chiar mă interesează. Cum afli conţinutul altui creier fără să-l stochezi în propriul tău creier, suprasaturându-i foarte repede capacitatea?

Bliss spuse:

― Nu ştiu, Trevize; aşa cum nici tu nu cunoşti în amănunt cum îţi funcţionează creierul. Probabil ştii care este distanţa de la soarele tău la o stea vecină, dar nu eşti tot timpul conştient de ea. O stochezi undeva în memorie, şi o poţi accesa oricând, dacă este nevoie. Dacă nu este nevoie, s-ar putea să o uiţi cu timpul, dar o poţi afla totuşi căutând într-o bancă de date. Imaginează-ţi creierul Gaiei ca pe o imensă bancă de date, şi că eu pot avea acces la ea. Nu este obligatoriu să am mereu în minte informaţia de care am avut nevoie. După ce folosesc acea întâmplare sau amintire, mi-o scot din memorie. Cu alte cuvinte, o pot pune intenţionat înapoi, în locul de unde am luat-o.

― Câţi sunteţi pe Gaia, Bliss? Câţi oameni?

― În jur de un miliard. Vrei cifra exactă?

Trevize zâmbi mărinimos:

― Îmi dau perfect seama că poţi obţine cifra exactă dacă vrei, dar mă mulţumesc cu aproximaţia.

― Populaţia este stabilă şi oscilează în jurul unui număr precis, care este un pic mai mare decât un miliard. Îţi pot spune câţi oameni sunt peste sau sub acest număr, realizând o expansiune de conştiinţă şi ― să zicem ― pipăind limitele. Mai bine de atât nu pot să explic cuiva care nu a trăit niciodată o astfel de experienţă.

― Am impresia, însă, că un miliard de minţi umane ― mare parte din ele aparţinând copiilor ― nu sunt suficiente pentru a memora toate datele necesare unei societăţi complexe.

― Dar, Trev, oamenii nu sunt singurele fiinţe de pe Gaia.

― Vrei să spui că şi animalele îşi amintesc?

― Creierele neumane pot stoca amintiri cu aceeaşi densitate ca şi creierele umane, iar o mare parte din memorie, umană sau nu, este rezervată amintirilor personale. Aceste amintiri personale sunt utile doar celui care le deţine, însă pentru întreg nu au mare importanţă. Totuşi, foarte mari cantităţi de date pot fi ― şi sunt ― stocate în creierele animalelor, şi în ţesuturile vegetale, şi în structura minerală a planetei.

― În structura minerală? Adică în pietre şi în lanţurile muntoase?

― Şi, pentru unele tipuri de date, în ocean şi atmosferă. Şi ele sunt Gaia.

― Dar ce pot păstra sistemele ne-vii?

― Foarte multe. Densitatea este scăzută, dar volumul este atât de mare, încât marea majoritate a memoriei Gaiei se află în roci. Este nevoie de mai mult timp pentru a obţine şi înlocui date din memoria rocilor, aşa încât sunt preferate pentru stocarea amintirilor moarte, dacă se poate spune aşa... amintiri care, în mod normal, este puţin probabil să fie cerute.

― Şi ce se întâmplă când cineva moare şi creierul său conţine informaţii de o valoare deosebită?

― Informaţiile nu se pierd. Ele se disipă încet, pe măsură ce creierul se descompune după moarte, dar avem la dispoziţie suficient timp pentru a distribui amintirile în alte porţiuni ale Gaiei. Odată cu noii născuţi apar alte creiere, care se organizează, îşi creează propriile lor amintiri şi gânduri personale; în acelaşi timp, li se impregnează şi cunoştinţele necesare, din alte surse. Ceea ce tu numeşti educaţie este ceva automat pentru mine/noi/Gaia.

― Să fiu sincer, Golan, spuse Pelorat, mie mi se pare că ideea asta de planetă vie are foarte multe avantaje.

Trevize îi aruncă colegului său din Fundaţie o privire scurtă şi piezişă:

― Sunt sigur, Janov, dar nu impresionat. Planeta, oricât de mare şi de diversă, reprezintă un singur creier. Unul! Orice nou creier care se naşte fuzionează cu întregul. Unde există posibilitatea de opoziţie, de dezacord? Când vorbeşti de istoria omenirii, te gândeşti la cei câţiva oameni al căror punct de vedere minoritar era condamnat de societate, dar care în cele din urmă se impunea şi schimba lumea. Ce şansă ar avea aici, pe Gaia, marii răzvrătiţi ai istoriei?

― Există conflicte, spuse Bliss. Nu toate componentele Gaiei sunt obligate să accepte punctul de vedere comun.

― Dar li se impune o limitare, spuse Trevize. Nu-ţi poţi permite prea multă dezordine într-un unic organism, altfel nu ar mai funcţiona cum trebuie. Chiar dacă apariţia şi dezvoltarea aspectelor disonante nu sunt oprite complet, cu siguranţă sunt încetinite. Putem risca să impunem o astfel de soartă întregii Galaxii? Întregii omeniri?

Bliss spuse, fără a exterioriza vreun sentiment:

― Acum te îndoieşti de propria ta decizie? Te răzgândeşti, spunând că Gaia este un viitor de nedorit pentru omenire?

Trevize strânse buzele, nehotărât. Apoi spuse încet:

― Da, aşa aş vrea, dar... nu încă. Am luat decizia bazându-mă pe ceva ― ceva din subconştient ― şi până nu descopăr pe ce anume m-am bazat, nu mă pot hotărî dacă să mi-o schimb sau nu. În consecinţă, hai să revenim la Pământ.

― Şi când vei găsi Pământul, crezi că vei afla natura argumentelor care te-au făcut să iei decizia. Aşa este, Trevize?

― Da, aşa am impresia... Dom spune că Gaia nu ştie unde se află Pământul. Iar tu eşti de acord cu el, presupun.

― Bineînţeles că sunt de acord cu el. Şi eu sunt Gaia, la fel ca el.

― Şi îmi ascunzi informaţii? Conştient, vreau să spun?

― Bineînţeles că nu. Chiar dacă Gaia ar putea minţi, nu te-ar putea minţi pe tine. Noi depindem de concluziile tale, şi avem nevoie ca ele să fie corecte. Iar pentru asta, trebuie să se bazeze pe realitate.

― Atunci, spuse Trevize, hai să ne folosim de memoria ta planetară. Sondează înapoi în timp şi spune-mi până unde îţi poţi aminti.

O mică ezitare. Bliss îl privi pe Trevize cu ochi goi, ca şi cum pentru o clipă ar fi intrat în transă. Apoi spuse:

― Cincisprezece mii de ani.

― De ce ai ezitat?

― A fost nevoie de timp. Amintirile vechi ― cu adevărat vechi ― se află aproape toate la rădăcina munţilor, şi este nevoie de timp pentru a săpa după ele.

― Deci, cincisprezece mii de ani în urmă? Atunci a fost colonizată Gaia?

― Nu. Din câte ştim noi, colonizarea a avut loc cam cu trei mii de ani înaintea acestor cincisprezece mii.

― De ce eşti nesigură? Tu... sau Gaia... nu-ţi aduci aminte?

― Colonizarea s-a produs înainte ca Gaia să-şi creeze o memorie unică, integratoare, spuse Bliss.

― Şi totuşi, înainte de a se putea baza pe memoria colectivă, Gaia trebuie să fi ţinut arhive, Bliss. Documente stocate în modul obişnuit... Înregistrate, scrise, filmate, şi aşa mai departe.

― Îmi închipui, dar nu cred că suportul lor a putut supravieţui timpului.