― O, dragul meu. Nu încercam să îţi induc un sentiment de mulţumire vizavi de decizia ta. Pur şi simplu făceam nişte observa...

Se opri brusc. Bliss se îndrepta cu paşi mari spre ei. Părul negru se udase, iar costumul i se lipea de corp, subliniindu-i formele generoase ale şoldurilor. Le adresă un semn cu capul.

― Îmi cer scuze că v-am întârziat, spuse ea trăgându-şi un pic răsuflarea. Verificarea ultimelor detalii împreună cu Dom mi-a luat mai mult timp decât am estimat la început.

― Totuşi, spuse Trevize, tu ştii tot ceea ce ştie şi el.

― Uneori există unele diferenţe în interpretare. La urma urmelor, nu suntem identici, aşa că purtăm discuţii. Ai două mâini. Amândouă fac parte din tine, şi par identice, cu excepţia faptului că una este imaginea în oglindă a celeilalte. Şi totuşi, nu le foloseşti absolut la fel, nu-i aşa? Sunt unele lucruri pe care aproape tot timpul le faci cu mâna dreaptă, şi unele pe care le faci cu stânga. Diferenţe în interpretare, ca să spun aşa.

― Aici te-a avut, spuse Pelorat cu o satisfacţie evidentă.

Trevize dădu din cap:

― Ar fi o analogie convingătoare, dacă ar avea vreo importanţă, însă sunt foarte sigur că nu are. În orice caz, putem urca la bord? Plouă.

― Da, da. Oamenii noştri au coborât cu toţii; nava este într-o stare perfectă.

Apoi, cu o privire curioasă şi neaşteptată spre Trevize:

― Nu te-ai udat deloc. Picăturile de ploaie nu te ating.

― Da, aşa e, spuse Trevize. Evit să mă ud.

― Dar nu te simţi bine să te mai uzi din când în când?

― Ba da, desigur. Dar atunci când vreau eu, nu când vrea ploaia.

Bliss ridică din umeri:

― Bine, cum vrei. Bagajele au fost încărcate, aşa că hai să mergem.

Se îndreptară spre Far Star. Ploaia se potolise, dar iarba era udă de-a binelea. Trevize păşi cu multă precauţie; Bliss îşi scoase încălţările, purtându-le în mână, mergând cu picioarele goale prin iarbă.

Trevize coborî privirea spre picioarele ei.

― Este o senzaţie minunată, spuse ea.

― Mă bucur, spuse el cu un aer absent.

Apoi, cu o urmă de iritare:

― Totuşi, de ce mai stau ceilalţi Gaieni pe-aici?

― Înregistrează evenimentul, spuse Bliss, pe care Gaia îl consideră deosebit de important. Trevize, tu eşti important pentru noi. Dă-ţi seama că dacă în urma acestei călătorii te răzgândeşti şi iei o decizie în defavoarea noastră, noi nu vom mai deveni niciodată Galaxia, poate nu vom mai rămâne nici măcar Gaia.

― Deci eu reprezint viaţa sau moartea pentru Gaia; pentru întreaga planetă.

― Aşa cred.

Trevize se opri deodată, scoţându-şi pălăria de ploaie. Pe cer apăruseră pete de albastru senin.

― Dar acum, spuse el votul meu este în favoarea voastră. Dacă mă omorâţi, n-aş mai avea cum să-l modific.

― Golan, murmură îngrozit Pelorat. Ai spus un lucru oribil.

― Tipic pentru un Izolat, spuse calm Bliss. Trebuie să înţelegi, Trevize, că pe noi nu ne interesează persoana ta, şi nici măcar votul tău. Nu ne interesează decât adevărul. Tu nu eşti important decât ca ghid spre adevăr; votul tău va fi ca o confirmare a adevărului. Asta vrem de la tine, şi dacă te omorâm pentru a evita schimbarea deciziei, n-am face decât să ne ascundem noi înşine de adevăr.

― Şi dacă vă spun că adevărul este împotriva Gaiei? Veţi fi cu toţii mulţumiţi să muriţi?

― Poate că nu vom fi mulţumiţi, dar până la urmă tot acolo vom ajunge.

Trevize dădu din cap:

― Dacă există vreun argument care ar trebui să mă convingă că Gaia este o oroare şi că trebuie să moară, acesta ar fi chiar declaraţia pe care abia ai facut-o.

Apoi spuse, întorcându-şi ochii spre Gaienii care priveau în linişte (şi care probabil îi şi auzeau):

— De ce sunt împrăştiaţi astfel? Şi de ce este nevoie de atâţia? Dacă unul dintre ei observă evenimentul şi îl stochează în memorie, nu va fi apoi disponibil pentru tot restul planetei? Nu-l puteţi stoca apoi într-un milion de locuri diferite, dacă vreţi?

― Fiecare îl observă dintr-un unghi diferit, spuse Bliss, şi fiecare îl stochează într-un creier puţin diferit. După ce vor fi studiate toate observaţiile, se va vedea că ceea ce se întâmplă acum va fi mult mai bine înţeles din toate observaţiile luate împreună decât dintr-o singură observaţie.

― Cu alte cuvinte, întregul este mai mare decât suma tuturor părţilor.

― Exact. Ai sesizat justificarea fundamentală a existenţei Gaiei. Tu, ca individ uman, eşti alcătuit probabil din cincizeci de trilioane de celule; dar eşti cu mult mai important decât acele cincizeci de trilioane, ca sumă a importanţei lor individuale. Eşti de acord cu asta.

― Da, spuse Trevize, cu asta sunt de acord.

Intră în navă, şi se întoarse brusc pentru a arunca o ultimă privire spre Gaia. Ploaia scurtă dăduse atmosferei o nouă prospeţime. Văzu o lume verde, luxuriantă, tăcută, liniştită; o grădină de pace în mijlocul unei Galaxii învolburate.

... Dar spera din toată inima să nu o mai revadă.

6

După închiderea sas-ului în urma lor, Trevize se simţi ca şi cum scăpase nu chiar dintr-un coşmar, dar din ceva foarte anormal, care îl împiedicase să respire liber.

Îşi dădea seama că o parte din acea realitate stranie era în continuare cu el, în persoana lui Bliss. Cât timp ea era acolo, era şi Gaia... În acelaşi timp însă intuia importanţa deosebită a prezenţei ei. Se simţea din nou funcţionând ca o cutie neagră; spera din toată inima că nu va rămâne cu această senzaţie pentru tot restul vieţii.

Studie nava din priviri, şi o găsi minunată. Nu era a lui decât de puţină vreme, de când Primarul Fundaţiei, Harla Branno, îl obligase să se urce la bord şi îl trimisese printre stele... un paratrăsnet viu, menit să atragă fulgerele duşmanilor Fundaţiei. Îşi îndeplinise misiunea, însă nava era în continuare a lui şi nu avea de gând să o înapoieze.

Îi aparţinea de doar câteva luni, dar o simţea ca pe o casă, şi nu-şi putea aminti decât foarte vag, ca prin ceaţă, de ceea ce cândva, pe Terminus, fusese adevăratul lui cămin.

Terminus! Nucleul periferic al Fundaţiei destinat, prin Planul Seldon, să formeze în decursul următoarelor cinci sute de ani un al doilea Imperiu, mai măreţ decât primul. Numai că el, Trevize, făcuse ca Planul să deraieze. Prin decizia lui, transforma Fundaţia în nimic. În schimb, făcea loc unei noi societăţi, unui nou model de viaţă. O revoluţie terifiantă, cea mai mare de la apariţia vieţii multicelulare.

Acum se angajase într-o călătorie hărăzită a-i dovedi că decizia era corectă (sau, dimpotrivă, greşită).

Se trezi pierdut în gânduri, inert. Ieşi din acea stare nemulţumit de sine însuşi, grăbindu-se să ajungă în cabina de pilotaj. Computerul era tot acolo.

Strălucea; totul strălucea. Aparatele fuseseră curăţate cu foarte multă minuţiozitate. Contactele pe care le închidea, aproape la întâmplare, funcţionau perfect şi, după părerea lui, cu mai multă uşurinţă decât oricând. Sistemul de ventilaţie era atât de silenţios încât trebui să ducă mâna la gurile de aerisire pentru a simţi curenţii de aer.