― Umezeala nu mă deranjează, prietene, spuse Pelorat cu aerul la fel de serios ca întotdeauna. Este o ploaie uşoară şi călduţă, fără vânt. Şi în plus, respect vechea zicală: “Când te afli pe Anacreon, fă şi tu cum fac Anacreonienii.”
Arătă spre cei câţiva Gaieni care stăteau lângă Far Star, supraveghind-o în linişte. Păstrau o anumită distanţă între ei, ca nişte arbori într-o dumbravă Gaiană; nici unul nu purta pălărie.
― Probabil nu-i deranjează că se udă, spuse Trevize, din cauză că tot restul Gaiei se udă. Copacii... iarba... pământul... toate ude, şi toate făcând parte din Gaia, împreună cu Gaienii.
― Cred că ai dreptate, spuse Pelorat. Soarele o să apară destul de curând, şi totul se va usca repede. Hainele nu se vor şifona sau scoroji, frig nu este şi, din moment ce nu există nici un microorganism patogen inutil, nimeni n-o să capete răceală, gripă, sau pneumonie. Atunci, de ce să-ţi faci griji pentru un pic de umezeală?
Trevize admise logica celor spuse, dar nu se putu abţine să nu-şi manifeste nemulţumirea:
― Totuşi, nu era nevoie să plouă la plecarea noastră. Ploaia asta este voluntară. Gaia nu ar fi plouat dacă n-ar fi vrut. Este aproape ca şi cum şi-ar fi manifestat dispreţul faţă de noi.
― Poate că..., buza lui Pelorat se arcui puţin,... Gaia este întristată de plecarea noastră, şi plânge.
― Aşa o fi, spuse Trevize, însă eu nu sunt trist deloc.
― De fapt, continuă Pelorat, presupun că solul din regiune are nevoie de umiditate; această nevoie este mai importantă decât dorinţa ta ca soarele să strălucească.
Trevize zâmbi:
― Am impresia că îţi place foarte mult lumea asta, nu-i aşa? Chiar făcând abstracţie de Bliss.
― Da, aşa este, spuse Pelorat trecând puţin în defensivă. Întotdeauna am dus o viaţă liniştită, ordonată, şi mă gândesc cum m-aş descurca aici, unde o întreagă planetă se străduieşte să o menţină liniştită şi ordonată... La urma urmelor, Golan, atunci când construim o casă ― sau o navă ― încercăm să ne construim un adăpost perfect. O echipăm cu tot ceea ce avem nevoie; facem astfel încât să-i putem controla temperatura, calitatea aerului, iluminarea, şi tot ceea ce ne mai interesează, pentru a le acomoda perfect cerinţelor noastre. Gaia nu este decât o extrapolare a dorinţei de confort şi siguranţă, extinsă la o întreagă planetă. Ce vezi tu rău în asta?
― Ce văd rău în asta? spuse Trevize. Răul este următorul: casa sau nava mea sunt construite astfel încât ele să îmi convină mie. Nu sunt construit eu pentru a mă adapta lor. Dacă aş face parte din Gaia, oricât de perfect ar fi organizată planeta pentru a-mi conveni mie, voi fi totuşi foarte nemulţumit de faptul că şi eu sunt astfel aranjat încât să îi convin ei.
Pelorat obiectă:
― Se poate argumenta că orice societate îşi modelează populaţia pentru ca fiecare individ să i se integreze în mod convenabil. Obiceiurile care se nasc trebuie să aibă sens în acea societate, şi prin aceasta, individul este ferm constrâns să se adapteze nevoilor ei.
― În societăţile pe care le cunosc eu, oricine are posibilitatea să se revolte. Există excentrici, chiar şi criminali.
― Şi chiar îţi convin excentricii şi criminalii?
― De ce nu? Tu şi cu mine suntem nişte excentrici. Nu suntem reprezentativi pentru majoritatea celor de pe Terminus. Cât despre criminali, asta este o problemă de definiţie. Iar dacă criminalii sunt preţul pe care trebuie să-l plătim pentru rebeli, eretici, şi genii, atunci eu sunt gata să-l plătesc. Ba chiar cer ca acest preţ să fie plătit.
― Criminalii sunt oare singura modalitate de plată? Nu poţi avea genii fără criminali?
― Geniile şi sfinţii sunt oameni aflaţi mult departe de regulile majorităţii; nu văd cum ai putea face ca toţi non-conformiştii să stea de o singură parte a liniei. Trebuie să existe o oarecare simetrie... În orice caz, dacă e să iau decizia de a face din Gaia model pentru viitorul omenirii, vreau un motiv mai bun decât această versiune planetară a unui cămin confortabil.
― O, dragul meu. Nu încercam să îţi induc un sentiment de mulţumire vizavi de decizia ta. Pur şi simplu făceam nişte observa...
Se opri brusc. Bliss se îndrepta cu paşi mari spre ei. Părul negru se udase, iar costumul i se lipea de corp, subliniindu-i formele generoase ale şoldurilor. Le adresă un semn cu capul.
― Îmi cer scuze că v-am întârziat, spuse ea trăgându-şi un pic răsuflarea. Verificarea ultimelor detalii împreună cu Dom mi-a luat mai mult timp decât am estimat la început.
― Totuşi, spuse Trevize, tu ştii tot ceea ce ştie şi el.
― Uneori există unele diferenţe în interpretare. La urma urmelor, nu suntem identici, aşa că purtăm discuţii. Ai două mâini. Amândouă fac parte din tine, şi par identice, cu excepţia faptului că una este imaginea în oglindă a celeilalte. Şi totuşi, nu le foloseşti absolut la fel, nu-i aşa? Sunt unele lucruri pe care aproape tot timpul le faci cu mâna dreaptă, şi unele pe care le faci cu stânga. Diferenţe în interpretare, ca să spun aşa.
― Aici te-a avut, spuse Pelorat cu o satisfacţie evidentă.
Trevize dădu din cap:
― Ar fi o analogie convingătoare, dacă ar avea vreo importanţă, însă sunt foarte sigur că nu are. În orice caz, putem urca la bord? Plouă.
― Da, da. Oamenii noştri au coborât cu toţii; nava este într-o stare perfectă.
Apoi, cu o privire curioasă şi neaşteptată spre Trevize:
― Nu te-ai udat deloc. Picăturile de ploaie nu te ating.
― Da, aşa e, spuse Trevize. Evit să mă ud.
― Dar nu te simţi bine să te mai uzi din când în când?
― Ba da, desigur. Dar atunci când vreau eu, nu când vrea ploaia.
Bliss ridică din umeri:
― Bine, cum vrei. Bagajele au fost încărcate, aşa că hai să mergem.
Se îndreptară spre Far Star. Ploaia se potolise, dar iarba era udă de-a binelea. Trevize păşi cu multă precauţie; Bliss îşi scoase încălţările, purtându-le în mână, mergând cu picioarele goale prin iarbă.
Trevize coborî privirea spre picioarele ei.
― Este o senzaţie minunată, spuse ea.
― Mă bucur, spuse el cu un aer absent.
