Cercul de lumină de deasupra computerului strălucea îmbietor. Trevize îl atinse şi lumina se răspândi acoperind întreg pupitrul. Apăru conturul unor mâini: dreapta şi stânga. Inspiră adânc şi îşi dădu seama că rămăsese câteva momente cu respiraţia oprită. Gaienii nu cunoşteau nimic despre tehnologia Fundaţiei şi ar fi putut strica foarte uşor computerul, fără nici cea mai mică rea-voinţă. Până aici, nu stricaseră nimic... conturul mâinilor era în continuare acolo.

Testul crucial începea însă cu aşezarea propriilor mâini deasupra contururilor şi, preţ de o clipa, şovăi. Va afla, aproape imediat, dacă ceva era în neregulă... şi dacă era în neregulă, ce putea face? Pentru reparaţii, va trebui să se întoarcă pe Terminus, şi în acest caz era foarte sigur că Primarul Branno nu îl va mai lăsa să plece. Şi dacă nu va reuşi să plece din nou...

Îşi simţi inima bătând cu putere; nu avea nici un rost să prelungească acest suspans.

Întinse mâinile, dreapta, stânga, şi le aşeză deasupra contururilor de pe pupitru. Imediat, avu senzaţia că o altă pereche de mâini i le prinde pe ale sale. Simţurile se dilatară, şi putu să vadă Gaia din toate direcţiile, verde şi umedă, şi pe Gaieni încă observându-i. Dori să privească în sus, şi văzu un cer în mare parte acoperit de nori. Din nou, la dorinţă, norii dispărură şi privi un cer de un albastru imaculat, în care se zărea sfera soarelui Gaiei.

Îşi exprimă din nou dorinţa, şi albastrul dispăru. Văzu stelele.

Le şterse, şi dori să vadă Galaxia, ca un volant la scară redusă. Verifică imaginea computerizată, îi regla orientarea, modificând trecerea aparentă a timpului, o roti întâi într-o direcţie, apoi în cealaltă. Localiză soarele planetei Sayshell, cea mai importantă stea din vecinătatea Gaiei; apoi soarele Terminus-ului; apoi cel al Trantor-ului. Călători din stea în stea prin harta Galactică aflată în măruntaiele computerului.

Apoi îşi retrase mâinile, lăsând lumea reală să îl înconjoare din nou... şi îşi dădu seama că în tot acest timp stătuse în picioare, semi-aplecat deasupra computerului pentru a face contactul palmelor cu pupitrul. Se simţea înţepenit, şi trebui să-şi întindă muşchii spatelui înainte de a se aşeza.

Privi computerul cu o uşurare plină de căldură. Funcţionase perfect. Fusese, dacă se putea spune aşa, plin de afecţiune, şi ceea ce simţea pentru acest aparat nu se putea descrie decât ca dragoste. La urma urmei, cât timp se ţinuse de mâini cu acel lucru (refuza cu încăpăţânare să admită că se gândise la aparat ca la o ea) făcuseră fiecare parte din celălalt, iar dorinţa sa dirijase, controlase, trăise, şi făcuse parte dintr-o entitate mai mare. El şi aparatul fuseseră, la scară redusă, ceea ce Gaia era la o scară mult mai extinsă. Gândul îl năpădi pe neaşteptate, iritându-l.

Scutură din cap. Nu! În cazul său şi al computerului, el ― Trevize ― era comandantul absolut. Computerul se supunea în totalitate.

Se ridică şi merse spre bucătăria compactă, în zona unde se lua masa. Era multă mâncare, de toate felurile, cu instalaţiile de răcire adecvate, şi cu facilităţi de încălzire a hranei. Remarcase deja că video-cărţile din camera sa erau aranjate într-o ordine desăvârşită şi era destul de sigur... nu, absolut sigur... că biblioteca personală a lui Pelorat era de asemeni în ordine. În caz contrar, l-ar fi auzit până acum plângându-se.

Pelorat! îşi aduse aminte. Intră în camera acestuia.

― Janov, e destul loc aici şi pentru Bliss?

― O, da, destul.

― Aş putea aranja un dormitor pentru ea în camera comună.

Bliss ridică spre el o privire contrariată:

― Nu doresc deloc să am un dormitor separat. Sunt foarte mulţumită să stau aici cu Pel. Presupun, totuşi, că mă pot folosi de celelalte camere, dacă voi avea nevoie. De camera pentru gimnastică, de exemplu.

― Bineînţeles. Te poţi folosi de orice cameră, în afară de a mea.

― Foarte bine. Dacă mi s-ar fi cerut, şi eu aş fi sugerat acelaşi aranjament. Bineînţeles, nici tu nu vei intra în camera noastră.

― Normal, spuse Trevize.

Apoi coborî privirea şi îşi dădu seama că încălţările sale depăşiseră pragul. Se dădu înapoi cu o jumătate de pas şi spuse, nemulţumit:

― Bliss, astea nu sunt camere pentru luna de miere.

― Având în vedere spaţiul redus, aş spune mai degrabă că este perfectă pentru o lună de miere. Deşi Gaia a făcut-o de două ori mai încăpătoare faţă de cât era înainte.

Trevize încercă să nu zâmbească.

― Va trebui să fiţi foarte prietenoşi unul cu altul, spuse el.

― Chiar suntem, spuse Pelorat evident stânjenit de subiectul conversaţiei. Dar, serios, prietene, ai putea să ne laşi să ne aranjăm singuri.

― Ei, uite că aici este problema, spuse încet Trevize. Nu pot. În continuare vreau să vă fie clar că aceste camere nu sunt făcute pentru luna de miere. N-am nici o obiecţie la orice veţi face prin consimţământ mutual, dar trebuie să vă daţi seama ca vă va lipsi intimitatea. Sper că înţelegi, Bliss.

― Există o uşă, spuse Bliss, şi presupun că nu ne vei deranja atunci când este blocată... cu excepţia cazurilor de urgenţă, bineînţeles.

― Desigur că nu vă voi deranja. Însă nu există nici un fel de izolare fonică.

― Încerci să spui, făcu Bliss, că vei auzi foarte clar orice conversaţie sau orice sunet emis în cursul actului sexual.

― Da, chiar asta încercam să spun. Fiind acum conştienţi de acest lucru, cred că vă veţi restrânge activitatea sexuală, cel puţin la bordul navei. S-ar putea să nu vă convină, şi îmi pare rău, dar asta este situaţia.

Pelorat îşi drese vocea şi spuse cu blândeţe:

― Golan, asta este o problemă cu care de fapt m-am confruntat deja. Orice senzaţie pe care o trăieşte Bliss atunci când este împreună cu mine este experimentată şi de Gaia.

― M-am gândit la asta, Janov, spuse Trevize.

Arăta de parcă încerca să-şi reprime o grimasă. Spuse în continuare:

― N-am avut intenţia să aduc vorba... doar în cazul în care nu ţi-a trecut şi ţie prin minte.

― Mi-a trecut, spuse Pelorat.

― Nu face atâta caz, Trevize, spuse Bliss. În orice moment, pe Gaia sunt mii de oameni angajaţi în actul sexual; milioane care mănâncă, beau, sau fac alte lucruri aducătoare de plăcere. Aceasta dă naştere unei aure de satisfacţie generală, pe care Gaia o trăieşte cu fiecare părticică din care este alcătuită. Animalele inferioare, plantele, mineralele, au şi ele plăcerile lor care, deşi ― în această ordine ― sunt din ce în ce mai atenuate ca intensitate, contribuie la o bucurie generalizată a conştiinţei, pe care Gaia o simte întotdeauna cu toate părţile sale, şi care nu este trăită în nici o altă lume.

― Avem şi noi propriile noastre plăceri, spuse Trevize, pe care le putem împărtăşi într-un fel sau altul, dacă dorim; sau le putem păstra pentru noi, dacă dorim.

― Dacă le-ai simţi pe ale noastre, ai afla cât de săraci sunteţi voi, Izolaţii, în această privinţă.

― De unde ştii tu ce simţim noi?

― Fără să ştiu ce simţi, mi se pare normal să presupun că plăcerile împărtăşite în comun de o întreagă lume trebuie să fie mai intense decât cele trăite de un singur individ izolat.

― Poate, dar chiar dacă plăcerile mele sunt sărace, mi-aş păstra bucuriile şi durerile şi aş fi mulţumit cu ele, oricât de firave, fiind eu însumi, şi nu frate de sânge cu cel mai apropiat bolovan.

― Nu vorbi cu atât dispreţ, spuse Bliss. Îţi preţuieşti fiecare cristal mineral din oase şi dinţi şi n-ai fi de acord ca vreunul din ele să sufere, deşi nu au mai multă conştiinţă decât un cristal de aceeaşi mărime din orice rocă.

― Este destul de adevărat, spuse Trevize în retragere, dar uite că ne-am îndepărtat de la subiect. Nu mă interesează dacă Gaia îţi împărtăşeşte bucuria, Bliss, însă eu nu vreau să particip la ea. Aici trăim în camere apropiate şi nu sunt dispus să fiu părtaş la activităţile voastre, nici măcar indirect.

― Discuţia asta este complet inutilă, bunul meu prieten, spuse Pelorat. Nu m-ar mulţumi deloc să-ţi văd intimitatea violată. La fel gândesc şi despre intimitatea mea. Bliss şi cu mine vom fi discreţi; nu-i aşa, Bliss?

― Va fi aşa cum doreşti, Pel.

― La urma urmelor, spuse Pelorat, cel mai probabil este că yom sta mai multă vreme la sol decât în spaţiu, iar pe planete, ocazia pentru o adevărată intimitate...

― Nu mă interesează ce faceţi pe planete, îl întrerupse Trevize, dar pe această navă, eu sunt şeful.

― Exact, spuse Pelorat.

― Bun, dacă am lămurit asta, a sosit vremea să ne luăm zborul.