Trevize zâmbi:
― În regulă, Janov. Înţeleg că ai venit să-ţi iei rămas-bun.
― Ei bine, nu chiar. De fapt, dimpotrivă. Golan, atunci când am plecat de pe Terminus, tu şi cu mine, intenţia mea era să descopăr Pământul. Aproape întreaga viaţă profesională mi-am dedicat-o acestui scop.
― Iar eu am să continui ce ai început tu, Janov. Treaba asta este acum a mea.
― Da, dar este şi a mea; încă nu am renunţat.
― Dar...
Trevize făcu un gest vag, cuprinzând tot ceea ce se afla în jurul lor.
Pelorat spuse dintr-o dată, pe nerăsuflate:
― Vreau să merg cu tine.
Trevize rămase uimit:
― Janov, tu nu vorbeşti serios. Acum o ai pe Gaia.
― Am să mă întorc la Gaia într-o zi, dar nu te pot lăsa să mergi singur.
― Ba sigur că poţi. Sunt destul de mare, mă descurc şi singur.
― Nu vreau să te jignesc, Golan, dar tu nu ştii suficient de multe lucruri. Eu cunosc bine miturile şi legendele. Te pot îndruma.
― Vrei s-o părăseşti pe Bliss? Nu-ţi dai seama ce spui.
Obrajii lui Pelorat căpătară o uşoară tentă de roz:
― Nu vreau deloc s-o părăsesc, prietene, dar ea a spus...
Trevize se încruntă:
― Adică încearcă să scape de tine? Mi-a promis că...
― Nu, nu înţelegi. Golan, te rog stai liniştit şi ascultă-mă. Ai obiceiul ăsta nefericit de a exploda şi de a sări la concluzii pripite înainte de a auzi tot ceea ce este de spus. Asta e firea ta, ştiu. De asemenea, şi eu am o oarecare dificultate în a mă exprima coerent şi concis, dar...
― Bine, spuse Trevize cu blândeţe, spune-mi exact ce gândeşte Bliss. Spune-mi cum vrei tu, iar eu promit să fiu foarte calm.
― Îţi mulţumesc, şi din moment ce eşti calm, cred că am să termin imediat. Vezi tu, Bliss vrea să vină cu noi.
― Bliss vrea să vină? făcu Trevize. Nu, simt că explodez din nou. Ba nu, uite, nu explodez. Spune-mi, Janov, de ce vrea Bliss să vină şi ea? Te întreb foarte calm.
― N-a spus că vrea să vină. A spus că vrea să-ţi vorbească.
― Şi atunci pentru ce n-aţi venit împreună?
Pelorat spuse:
― După părerea mea... spun după părerea mea... are impresia că nu o agreezi, şi ezită să se apropie de tine. Am făcut tot ce-am putut, bătrâne, să o asigur că nu ai nimic împotriva ei. Nu cred că cineva ar putea gândi urât la adresa ei. Cu toate acestea, a dorit să te abordez eu mai întâi. Pot să-i spun că eşti de acord să o vezi, Golan?
― Bineînţeles, vin chiar acum.
― Şi ai să fii rezonabil? Vezi tu, bătrâne, pe ea o preocupă foarte tare problema asta. Spune că este de o importanţă vitală şi că trebuie să meargă cu tine.
― Nu ţi-a spus de ce, nu-i aşa?
― Nu, dar dacă ea crede că trebuie să meargă, la fel crede şi Gaia.
― Ceea ce înseamnă că nu trebuie să refuz. Am dreptate, Janov?
― Da, Golan, cred că nu trebuie să o refuzi.
3
Pentru prima oară în scurta sa şedere pe Gaia, Trevize intră în casa lui Bliss... casă care acum îl adăpostea şi pe Pelorat.
Aruncă o privire rapidă în jur. Pe Gaia, casele erau simple. Clima violentă de orice fel lipsind cu desăvârşire, temperatura fiind întotdeauna blândă la această latitudine, plăcile tectonice mişcându-se foarte încet atunci când trebuiau să se mişte, nu era nevoie de protecţie împotriva condiţiilor dificile; nu trebuia creat un mediu confortabil într-unui neconfortabil. Întreaga planetă era o casă, ca să spunem aşa, pentru toţi locuitorii ei.
În acea mare casă planetară, casa lui Bliss era micuţă, ferestrele acoperite cu perdele dar nu cu geamuri, mobila puţină şi restrânsă doar la strictul necesar. Pe pereţi găseai imagini holografice; într-una din ele, Pelorat afişa o figură surprinsă şi timidă. Buzele lui Trevize dădură să se ridice la colţuri, dar încercă să nu-şi arate amuzamentul; îşi făcu de lucru cu centura, aranjându-şi-o cu grijă.
Bliss îl privea. Nu zâmbea în felul ei obişnuit. Arăta mai degrabă serioasă, cu ochii negri şi frumoşi larg deschişi, cu părul căzându-i în cascadă pe umeri, ca un val negru, blând. Doar buzele date cu roşu împrumutau feţei un pic de culoare.
― Îmi pare bine că ai venit să mă vezi, Trev.
― Janov a spus că este vorba de ceva foarte important, Blissenobiarella.
