― Bine, spuse Trevize cu blândeţe, spune-mi exact ce gândeşte Bliss. Spune-mi cum vrei tu, iar eu promit să fiu foarte calm.

― Îţi mulţumesc, şi din moment ce eşti calm, cred că am să termin imediat. Vezi tu, Bliss vrea să vină cu noi.

― Bliss vrea să vină? făcu Trevize. Nu, simt că explodez din nou. Ba nu, uite, nu explodez. Spune-mi, Janov, de ce vrea Bliss să vină şi ea? Te întreb foarte calm.

― N-a spus că vrea să vină. A spus că vrea să-ţi vorbească.

― Şi atunci pentru ce n-aţi venit împreună?

Pelorat spuse:

― După părerea mea... spun după părerea mea... are impresia că nu o agreezi, şi ezită să se apropie de tine. Am făcut tot ce-am putut, bătrâne, să o asigur că nu ai nimic împotriva ei. Nu cred că cineva ar putea gândi urât la adresa ei. Cu toate acestea, a dorit să te abordez eu mai întâi. Pot să-i spun că eşti de acord să o vezi, Golan?

― Bineînţeles, vin chiar acum.

― Şi ai să fii rezonabil? Vezi tu, bătrâne, pe ea o preocupă foarte tare problema asta. Spune că este de o importanţă vitală şi că trebuie să meargă cu tine.

― Nu ţi-a spus de ce, nu-i aşa?

― Nu, dar dacă ea crede că trebuie să meargă, la fel crede şi Gaia.

― Ceea ce înseamnă că nu trebuie să refuz. Am dreptate, Janov?

― Da, Golan, cred că nu trebuie să o refuzi.

3

Pentru prima oară în scurta sa şedere pe Gaia, Trevize intră în casa lui Bliss... casă care acum îl adăpostea şi pe Pelorat.

Aruncă o privire rapidă în jur. Pe Gaia, casele erau simple. Clima violentă de orice fel lipsind cu desăvârşire, temperatura fiind întotdeauna blândă la această latitudine, plăcile tectonice mişcându-se foarte încet atunci când trebuiau să se mişte, nu era nevoie de protecţie împotriva condiţiilor dificile; nu trebuia creat un mediu confortabil într-unui neconfortabil. Întreaga planetă era o casă, ca să spunem aşa, pentru toţi locuitorii ei.

În acea mare casă planetară, casa lui Bliss era micuţă, ferestrele acoperite cu perdele dar nu cu geamuri, mobila puţină şi restrânsă doar la strictul necesar. Pe pereţi găseai imagini holografice; într-una din ele, Pelorat afişa o figură surprinsă şi timidă. Buzele lui Trevize dădură să se ridice la colţuri, dar încercă să nu-şi arate amuzamentul; îşi făcu de lucru cu centura, aranjându-şi-o cu grijă.

 Bliss îl privea. Nu zâmbea în felul ei obişnuit. Arăta mai degrabă serioasă, cu ochii negri şi frumoşi larg deschişi, cu părul căzându-i în cascadă pe umeri, ca un val negru, blând. Doar buzele date cu roşu împrumutau feţei un pic de culoare.

― Îmi pare bine că ai venit să mă vezi, Trev.

― Janov a spus că este vorba de ceva foarte important, Blissenobiarella.

Bliss zâmbi scurt:

― Te rog să mă scuzi. Dacă îmi vei spune Bliss, am să încerc să-ţi pronunţ întregul nume, Trevize.

Se poticni, aproape insesizabil, la a doua silabă.

Trevize ridică mâna:

― Bine, s-a făcut. Înţeleg obiceiul Gaienilor de a folosi doar o silabă din numele întreg, aşa că dacă din când în când ţi se va întâmpla să-mi spui Trev, n-am să mă simt jignit. Totuşi, ar fi bine să-mi spui Trevize, cât mai des cu putinţă... iar eu îţi voi spune Bliss.

O studie atent, ca întotdeauna când o întâlnea. Ca persoană, era o tânără femeie abia trecută de douăzeci de ani. Însă ca parte din Gaia, avea mii de ani. Diferenţa nu apărea în înfăţişare, ci în vorbire şi în atmosfera care, inevitabil, o înconjura. Asta vroia el, ca toată omenirea să arate astfel? Nu! Desigur că nu, şi totuşi...

― Am să trec direct la subiect, spuse Bliss. Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul...

― N-am vorbit decât cu Dom.

Trevize era hotărât să nu se dea bătut fără a-şi susţine cu insistenţă punctul de vedere.

― Da, dar vorbind cu Dom, ai vorbit cu Gaia şi cu fiecare părticică a ei. Aşa că, de exemplu, ai vorbit şi cu mine.

― M-ai auzit vorbind?

― Nu, nu te ascultam, dar dacă după aceea m-aş fi concentrat, mi-aş fi adus aminte ce ai spus. Acceptă situaţia asta, pentru a putea continua... Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul şi ai insistat asupra importanţei acestui lucru. Nu văd de ce este important, dar tu te pricepi să ai dreptate, aşa că eu/noi/Gaia trebuie să acceptăm ceea ce spui. Dacă misiunea aceasta este crucială pentru decizia ta privitoare la Gaia, atunci este de o importanţă crucială şi pentru Gaia. Deci Gaia trebuie să meargă cu tine, fie şi numai pentru a te proteja.

― Când spui că Gaia trebuie să meargă cu mine, înţeleg că tu trebuie să mergi cu mine. Am dreptate?

― Eu sunt Gaia, spuse simplu Bliss.

― Ca şi orice altceva de pe această planetă. Atunci, de ce tu? De ce nu o altă părticică din Gaia?

― Pentru că Pel vrea să meargă cu tine. Iar dacă va merge cu tine, nu va fi fericit cu nici o altă parte din Gaia în afară de mine.

Pelorat, care stătea discret în alt colţ al camerei (cu spatele la propria sa hologramă, remarcă Trevize) spuse încet:

― Este adevărat, Golan. Bliss este părticica mea din Gaia.

Bliss zâmbi:

― Pare interesant să fiu gândită astfel. Bineînţeles, este foarte neobişnuit.

― Ei bine, hai să discutăm.

Trevize îşi împreună mâinile la ceafă şi începu să se lase pe spate, în scaun. Picioarele subţiri ale scaunului scârţâiră; nu era suficient de robust pentru un astfel de joc. Îl aduse din nou pe patru picioare:

― Şi dacă pleci, vei face în continuare parte din Gaia?

― Nu neapărat. Mă pot izola, de exemplu, dacă am senzaţia că sunt în pericol sau că pot fi grav rănită, astfel încât răul să nu se răsfrângă şi asupra Gaiei; sau dacă am un motiv foarte important. Însă numai în cazurile de urgenţă. În general, voi fi o parte din Gaia.

― Chiar şi atunci când facem Saltul prin hiperspaţiu?

― Chiar şi atunci, deşi asta va complica puţin lucrurile.

― Nu mi se pare foarte plăcut.

― De ce?

Trevize strâmbă din nas, aşa cum face de obicei cineva care dă de un miros dezagreabil:

― Asta înseamnă că orice se spune sau se face la bordul navei mele şi care va fi auzit şi văzut de tine, va fi auzit şi văzut de Gaia.