Bliss zâmbi scurt:
― Te rog să mă scuzi. Dacă îmi vei spune Bliss, am să încerc să-ţi pronunţ întregul nume, Trevize.
Se poticni, aproape insesizabil, la a doua silabă.
Trevize ridică mâna:
― Bine, s-a făcut. Înţeleg obiceiul Gaienilor de a folosi doar o silabă din numele întreg, aşa că dacă din când în când ţi se va întâmpla să-mi spui Trev, n-am să mă simt jignit. Totuşi, ar fi bine să-mi spui Trevize, cât mai des cu putinţă... iar eu îţi voi spune Bliss.
O studie atent, ca întotdeauna când o întâlnea. Ca persoană, era o tânără femeie abia trecută de douăzeci de ani. Însă ca parte din Gaia, avea mii de ani. Diferenţa nu apărea în înfăţişare, ci în vorbire şi în atmosfera care, inevitabil, o înconjura. Asta vroia el, ca toată omenirea să arate astfel? Nu! Desigur că nu, şi totuşi...
― Am să trec direct la subiect, spuse Bliss. Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul...
― N-am vorbit decât cu Dom.
Trevize era hotărât să nu se dea bătut fără a-şi susţine cu insistenţă punctul de vedere.
― Da, dar vorbind cu Dom, ai vorbit cu Gaia şi cu fiecare părticică a ei. Aşa că, de exemplu, ai vorbit şi cu mine.
― M-ai auzit vorbind?
― Nu, nu te ascultam, dar dacă după aceea m-aş fi concentrat, mi-aş fi adus aminte ce ai spus. Acceptă situaţia asta, pentru a putea continua... Ţi-ai exprimat dorinţa de a găsi Pământul şi ai insistat asupra importanţei acestui lucru. Nu văd de ce este important, dar tu te pricepi să ai dreptate, aşa că eu/noi/Gaia trebuie să acceptăm ceea ce spui. Dacă misiunea aceasta este crucială pentru decizia ta privitoare la Gaia, atunci este de o importanţă crucială şi pentru Gaia. Deci Gaia trebuie să meargă cu tine, fie şi numai pentru a te proteja.
― Când spui că Gaia trebuie să meargă cu mine, înţeleg că tu trebuie să mergi cu mine. Am dreptate?
― Eu sunt Gaia, spuse simplu Bliss.
― Ca şi orice altceva de pe această planetă. Atunci, de ce tu? De ce nu o altă părticică din Gaia?
― Pentru că Pel vrea să meargă cu tine. Iar dacă va merge cu tine, nu va fi fericit cu nici o altă parte din Gaia în afară de mine.
Pelorat, care stătea discret în alt colţ al camerei (cu spatele la propria sa hologramă, remarcă Trevize) spuse încet:
― Este adevărat, Golan. Bliss este părticica mea din Gaia.
Bliss zâmbi:
― Pare interesant să fiu gândită astfel. Bineînţeles, este foarte neobişnuit.
― Ei bine, hai să discutăm.
Trevize îşi împreună mâinile la ceafă şi începu să se lase pe spate, în scaun. Picioarele subţiri ale scaunului scârţâiră; nu era suficient de robust pentru un astfel de joc. Îl aduse din nou pe patru picioare:
― Şi dacă pleci, vei face în continuare parte din Gaia?
― Nu neapărat. Mă pot izola, de exemplu, dacă am senzaţia că sunt în pericol sau că pot fi grav rănită, astfel încât răul să nu se răsfrângă şi asupra Gaiei; sau dacă am un motiv foarte important. Însă numai în cazurile de urgenţă. În general, voi fi o parte din Gaia.
― Chiar şi atunci când facem Saltul prin hiperspaţiu?
― Chiar şi atunci, deşi asta va complica puţin lucrurile.
― Nu mi se pare foarte plăcut.
― De ce?
Trevize strâmbă din nas, aşa cum face de obicei cineva care dă de un miros dezagreabil:
― Asta înseamnă că orice se spune sau se face la bordul navei mele şi care va fi auzit şi văzut de tine, va fi auzit şi văzut de Gaia.
― Eu sunt Gaia, deci tot ceea ce văd, aud, şi simt, va fi auzit, văzut şi simţit de Gaia.
― Exact. Chiar şi peretele ăla vede, aude şi simte.
Bliss privi la peretele spre care arătase Trevize şi ridică din umeri:
― Da, chiar şi peretele acela. Are o conştiinţă infinitezimală, aşa că va simţi şi înţelege doar infinitezimal, dar presupun că se produc unele modificări subatomice ca reacţie la ceea ce vorbim noi în acest moment. Şi care îi permit să se integreze mult mai armonios în Gaia, spre binele general.
― Dar dacă doresc intimitate? Poate nu vreau ca peretele să afle ceea ce spun sau fac.
Bliss părea exasperată. Pelorat interveni brusc:
― Golan, eu nu ştiu prea multe despre Gaia, şi de aceea n-aş fi vrut să mă amestec. Totuşi, am stat împreună cu Bliss şi mi-am dat oarecum seama despre ce este vorba... Dacă mergi într-un loc aglomerat pe Terminus, vezi şi auzi o grămadă de lucruri. Mai târziu, s-ar putea să-ţi aminteşti unele dintre ele. Dacă eşti supus unei stimulări cerebrale adecvate, s-ar putea să-ţi aminteşti chiar totul, dar nu te interesează. Le laşi să treacă pe lângă tine. Chiar dacă vezi o scenă emoţionantă între doi străini şi îi acorzi o oarecare atenţie, totuşi, nu te interesează... o laşi să curgă... o uiţi. Cu Gaia este la fel. Chiar dacă cunoaşte în amănunt ceea ce faci, nu înseamnă neapărat că Gaia este interesată... Nu-i aşa, Bliss dragă?
― N-am gândit niciodată astfel, Pel, dar este ceva adevăr în ceea ce ai spus. Totuşi, această intimitate de care vorbeşte Trev ― vreau să spun, Trevize ― nu are nici o valoare pentru noi. De fapt, eu/noi/Gaia o găsim de neînţeles. Să vrei să nu faci parte... să nu ţi se cunoască faptele... să nu ţi se simtă gândurile...
Dădu cu putere din cap şi continuă:
― Am spus că în cazuri de urgenţă ne putem izola, dar cine ar putea să trăiască astfel, chiar şi timp de o oră?
