Dacă răspunsul este da, atunci acţionaţi în acel mod. Nu vă gândiţi, nu analizaţi, nu căutaţi justificări. Toţi am devenit pricepuţi în arta de a ne lăsa mintea să ne ducă nicăieri. Putem să amânăm, să chibzuim şi să analizăm raţional cât dorim. Dar, dacă acţiunea noastră ne lasă cu o senzaţie de slăbiciune, de lipsă de putere, atunci ne-am micşorat flacăra, forţa vitală şi ne-am depărtat cu câţiva paşi de ţelurile mult dorite.
Adevărul este că cei mai mulţi dintre noi gândesc prea mult.
Răspunsurile pe care le vom da la întrebările Potrivite, ne vor inspira pentru a ocoli intelectul şi pentru a acţiona din-tr-o perspectivă superioară. Atunci când acţiunile noastre alimentează focul interior, descoperim că nu trebuie să gândim prea mult. Apoi, după ce am făcut alegerea potrivită, vom avea parte de experienţa încântătoare de a ne simţi ca acasă în corpurile noastre şi împăcaţi în suflete.
OCOLIREA EMOŢIILOR
Foarte multe dintre alegerile şi deciziile noastre sunt determinate, de asemenea, şi de emoţiile noastre. Copilul din noi, - de trei, şase, sau doisprezece ani - vrea să hotărască el şi să fie şeful. Dacă punem întrebările Potrivite, avem posibilitatea de a ocoli stările emoţionale şi de a acţiona în conformitate cu scopurile noastre, indiferent de ceea ce simţim pe moment.
Vine o vreme când fiecare dintre noi trebuie să-şi depăşească reacţiile emoţionale automate şi, în loc să ne întrebăm: „Ce cred despre asta?", să ne întrebăm: „Această alegere mă va apropia de imaginea cea mai înaltă pe care o am despre mine însumi?" Cu alte cuvinte, harta de perspectivă şi nu starea noastră de spirit ar trebui să ne fie ghid.
Să vedem un exemplu.
Când plecaţi de acasă spre băcănie, nu vă opriţi la fiecare colţ să vă
întrebaţi ce simţiţi despre mersul la băcănie. Cunoaşteţi destinaţia şi urmaţi drumul.. Probabil că veţi merge pe drumul cel mai scurt. Atunci, de ce când sunteţi pe cale să obţineţi siguranţă financiară, vă opriţi la fiecare cafenea sau magazin de îmbrăcăminte şi vă întrebaţi: „Ar trebui să intru?", sau „Am chef să cumpăr ceva astăzi?" De ce permiteţi emoţiilor să influenţeze împlinirea, sau nu, a dorinţelor? De ce nu urmaţi indicaţiile hărţii? Dacă scrie
„Independenţă financiară: fără cumpărături în următoarele şase luni", de ce nu urmaţi acest traseu? Dacă v-aţi fi dus la băcănie, aţi fi ales cel mâi bun drum pentru a ajunge acolo, chiar dacă nu v-ar fi convenit în acel moment -
şi l-aţi fi urmat, fără a vă întreba ce simţiţi despre asta.
Poate aţi observat că emoţiile voastre fluctuează în mod constant. De aceea, nu e cea mai bună idee să vă luaţi după ele. Dacă vreţi să ajungeţi la destinaţia dorită, vă sugerez să uitaţi de emoţii pentru o vreme. Păstraţi-le pentru a vă iubi copiii, pentru a avea grijă de cei mai în vârstă, pentru a face o schimbare pozitivă în lume, pentru a vă aprecia pe voi înşivă. Nu le folosiţi ca pe o busolă în drumul vostru spre viitor; ele nu au această menire. Atât timp cât lăsaţi emoţiile să vă îndrume, nu faceţi altceva decât să renunţaţi la dreptul de a vă atinge obiectivele stabilite.
Nu e întotdeauna uşor să mergi pe drumul drept şi să faci alegerile corecte. De fapt, ar putea fi foarte greu să luaţi o decizie diferită de cele predictibile şi familiare din trecut. Ar putea să fie dureros să nu vă mai duceţi la cumpărături, sau să vă continuaţi exerciţiile fizice. Dacă ar fi să faceţi ceva diferit faţă de ce aţi făcut în ultimii zece sau douăzeci de ani, aţi fi probabil speriaţi.
Dar, odată ce vedeţi că acea acţiune vă aduce mai multă putere şi forţă, puteţi alege conştient ce cale să urmaţi.
Pentru a putea face alegeri conştiente, trebuie să fim dispuşi să
renunţăm la a merge pe calea cea mai uşoară, la momentele de plăcere şi la ataşamentul faţă de stilul nostru caracteristic de a rezolva lucrurile.
Trebuie să menţinem vie imaginea viselor şi a dorinţelor noastre şi să
fim conştienţi de alegerile pe care le facem. întrebările Potrivite sunt destinate să ne oprească şi să ne facă să ne gândim de două ori, înainte de a acţiona într-un mod ce caracterizează mai mult trecutul, decât viitorul nostru.
Ce este extraordinar în ceea ce priveşte folosirea întrebărilor Potrivite pentru a obţine rezultatele pe care le dorim, este că nu trebuie să ne simţim suficient de buni, de deştepţi, sau de merituoşi pentru a le obţine. întrebările
Potrivite nu ţin cont dacă suntem suficient de buni, sau de deştepţi, sau de merituoşi. Pentru ele nu are importanţă ce gândim sau ce simţim. întrebările Potrivite ne permit să privim faptele. „Această alegere îmi aduce mai multă
forţă vitală? Mă va aduce ea mai aproape de viitorul pe care-l doresc? Este acesta un act de iubire de sine?"
Atunci când, înainte de a face o alegere, ne punem aceste întrebări şi răspunsul este: „Nu, nu, nu, nu", dar o facem oricum, cel puţin ne va fi clar că noi suntem aceia care ne sabotăm viitorul. Atunci, în loc să fim o victimă
a circumstanţelor, ne asumăm responsabilitatea pentru consecinţe.
Un moment al perfecţiunii apare atunci când ne oferim darul de a face o alegere care să ne aducă forţă - o alegere conştientă, o alegere conformă
cu dorinţele noastre cele mai adânci. Fiecare dintre noi are capacitatea de a-şi crea o viaţă plină de momente perfecte, doar punând una sau mai multe dintre aceste întrebări.
Atunci suntem îndreptăţiţi să aşteptăm să ajungem la destinaţia visurilor noastre.
3.
EVALUAREA ANGAJAMENTELOR NOASTRE ASCUNSE
Lumea exterioară reflectă angajamentele noastre interioare. Dacă
dorim să ştim faţă de ce anume ne simţim angajaţi cu adevărat, tot ce avem de făcut este să ne privim vieţile. Toţi, indiferent dacă suntem conştienţi sau nu, creăm exact lucrurile faţă de care suntem cel mai mult angajaţi.
Este necesar să înţelegem că alegerile pe care le facem sunt întotdeauna conforme cu angajamentele noastre cele mai profunde.
Examinând ce am făcut şi ce nu, vom descoperi faţă de ce anume suntem, cu adevărat, angajaţi. Atunci când vieţile noastre nu se desfăşoară după cum ne-am dori, putem fi siguri că există un angajament confiictual ascuns, altul decât acela pe care-l susţinem în exterior.
De exemplu, puteţi spune că doriţi siguranţa financiară, dar dacă vă
cercetaţi cu atenţie alegerile, descoperiţi cheltuieli mai mari decât câştigaţi în fiecare lună. Dacă vă uitaţi mai profund pentru a vedea de ce nu economisiţi pentru viitor, sau de ce nu vă plătiţi datoriile, veţi găsi fără
îndoială un alt angajament, mai adânc, care ar putea fi acela de a cheltui banii, oriunde şi oricând doriţi. Şi astfel, atunci când vedeţi ceva care vă
place, răspunsul natural şi angajamentul mai profund înving. Fără să vă
gândiţi, vă îndepărtaţi de la drum şi respectaţi angajamentul de a cheltui banii, în loc să-i economisiţi.
Poate că v-aţi hotărât de nenumărate ori să vă îmbunătăţiţi forma fizică, dar când vine momentul să faceţi exerciţii, găsiţi mereu câte o scuză şi deveniţi prea ocupaţi sau prea obosiţi pentru a vă ţine de promisiunea făcută. S-ar putea că, atunci când priviţi în profunzime, să descoperiţi că sub acest angajament de suprafaţă există altul mai puternic, acela de a vă simţi prost în corpul vostru. Chiar dacă vă treziţi în fiecare dimineaţă cu cele mai bune intenţii, atunci când e vorba să faceţi alegeri înţelepte pentru sănătatea proprie, angajamentul adânc învinge şi vă împiedică să aqionaţi spre împlinirea obiectivului propus.
S-ar putea să vă doriţi o relaţie sexuală foarte bună cu soţul/soţia, dar de fiecare dată când se iveşte ocazia, găsiţi un motiv pentru a evita intimitatea. Privind la un nivel mai profund, aţi putea descoperi faptul că, şi dacă aveţi dorinţa sinceră de a face sex pasional cu soţul/soţia, mai există şi o altă dorinţă, mai adâncă, de a îl/o pedepsi pentru că nu v-a oferit ceea ce aţi dorit, la un anumit moment dat. Cum să faceţi acest lucru mai bine decât retrăgându-vă, atunci când celălalt vă doreşte să-i fiţi aproape? Iarăşi, angajamentul vostru ascuns învinge.
Cei mai mulţi dintre noi nici nu-şi dau seama că există şi alte angajamente în afara celor pe care încercăm să le manifestăm. De aceea, pe acestea eu le numesc angajamente ascunse, ele există la un nivel subconştient. Ele sunt angajamentele noastre primare şi, dacă nu sunt aduse în conştient, vor învinge orice alte dorinţe. Angajamentele ascunse ne influenţează gândurile, credinţele şi - cel mai important - alegerile; ele sunt acele forţe nevăzute care dau formă realităţilor noastre. Angajamentele ascunse sunt responsabile pentru discrepanţa dintre ce spunem că vrem şi ce trăim în realitate.