Dacă nu-mi voi aminti de tine,
Să mi se despice limba de la rădăcină
Pentru că Babilonul înseamnă sclavia în lume,
Iar Sionul este libertatea în Fraternitate.
O, Doamne, către Tine voi striga
Pentru că focul a devastat păşunile Sălbăticiunilor,
Iar flăcările au ars toţi arborii ţinutului.
Vitele ţinutului au strigat şi ele după Tine
Pentru că apele râurilor au secat,
Şi focul a devastat Păşunile sălbăticiunilor.
Toţi locuitorii ţării tremură
Pentru că ziua venirii Domnului
Este atât de aproape:
O zi de întuneric şi tristeţe,
O zi înnourată şi de un întuneric dens,
O zi când pământul se va cutremura
Şi cerurile vor tremura.
Soarele şi Luna vor fi întunecate,
Iar stelele îşi vor întrerupe strălucirea.
Din adâncuri strigăm către Tine,
O, Doamne! Doamne, ascultă-ne glasurile!
Profeţii
Ascultă-mă poporul meu
Şi apleacă-ţi urechea către mine!
Ridică-ţi ochii către ceruri
Şi priveşte în jos la pământ:
Pentru că cerurile vor dispărea ca fumul,
Iar pământul va arăta ca o haină veche,
Iar cei care îl locuiesc
Vor pieri în acelaşi mod.
Dar împărăţia mea va fi veşnică
Şi Legea Mea nu va fi desfiinţată.
Şi în acea zi iadul îşi va lărgi dimensiunile,
Şi-şi va deschide gura fără măsură,
Şi gloria, mândria şi parada răului
Va coborî în ea.
Omul obişnuit va fi doborât,
Iar omul puternic umilit.
Aşa cum focul va devora miriştile
Iar flăcările vor consuma paiele,
