Care face din nori caleaşca sa,

Care merge pe aripile vântului,

Care face spiritele îngerilor Săi,

Copiii Săi ai Luminii, un foc orbitor

Să aprindă Adevărul în inimile fiilor oamenilor,

Care a pus temeliile Pământului,

Binecuvântează pe Tatăl Ceresc, O, suflete al meu!

Bocete

Din străfunduri am ţipat către Tine, O Doamne.

Doamne, ascultă-mi vocea!

Ascultă rugăciunea mea, O, Doamne

Şi lasă strigătul meu s-ajungă la Tine.

Nu-Ţi ascunde faţa de la mine

În ziua în care am necazuri.

Apleacă-Ţi urechea către mine.

În ziua când Te chem, răspunde-mi repede.

Pentru că zilele mele se duc ca fumul

Şi oasele mele sunt arse ca un rug,

Inima mea este lovită şi veştejită ca iarba

Aşa că am uitat să-mi mănânc pâinea.

Din cauza geamătului vocii mele

Oasele îmi despică pielea.

Sunt ca un pelican în sălbăticie,

Sunt ca o bufniţă în deşert.

Mă trezesc şi sunt ca o vrabie,

Singură pe acoperiş.

Zilele mele sunt ca o umbra în scădere

Şi mă veştejesc ca iarba.

O, Dumnezeul meu, nu mă lua în mijlocul zilelor mele.

Cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale.

Ele vor pieri, dar

Tu vei rămâne.

Primul pas făcut

De sufletul omului păcătos

Este să rămână în iadul gândului rău.

Al doilea pas făcut

De sufletul omului păcătos

Este să rămână în iadul cuvântului rău.

Al treilea pas făcut

De sufletul omului păcătos

Este să rămână în iadul faptei rele.

Al patrulea pas făcut

De sufletul omului păcătos

Este să rămână în întunericul fără sfârşit.

Eu ştiu că Tu poţi să faci orice lucru

Şi că nici o hotărâre a Ta nu poate fi împiedicată.

Acum ochiul meu Te caută pe Tine,

Deoarece eu mă urăsc pe mine însumi

Şi mă târăsc în praf şi cenuşă.

Deoarece fiii păcătoşi ai oamenilor