Create de Tine, Tată Ceresc,

Al căror tipar este Legea Sfântă.

Pe zidurile Babilonului

Ne aşezăm şi plângem,

Când ne amintim de Sion.

Ne atârnăm harpele noastre în sălcii.

Cum am mai putea cânta cântecul Domnului

Într-o ţară păcătoasă?

Dacă te voi uita, o Ierusalime,

Mâna mea dreaptă să-şi piardă îndemânarea.

Dacă nu-mi voi aminti de tine,

Să mi se despice limba de la rădăcină

Pentru că Babilonul înseamnă sclavia în lume,

Iar Sionul este libertatea în Fraternitate.

O, Doamne, către Tine voi striga

Pentru că focul a devastat păşunile Sălbăticiunilor,

Iar flăcările au ars toţi arborii ţinutului.

Vitele ţinutului au strigat şi ele după Tine

Pentru că apele râurilor au secat,

Şi focul a devastat Păşunile sălbăticiunilor.

Toţi locuitorii ţării tremură

Pentru că ziua venirii Domnului

Este atât de aproape:

O zi de întuneric şi tristeţe,

O zi înnourată şi de un întuneric dens,

O zi când pământul se va cutremura

Şi cerurile vor tremura.

Soarele şi Luna vor fi întunecate,

Iar stelele îşi vor întrerupe strălucirea.

Din adâncuri strigăm către Tine,

O, Doamne! Doamne, ascultă-ne glasurile!

Profeţii

Ascultă-mă poporul meu

Şi apleacă-ţi urechea către mine!

Ridică-ţi ochii către ceruri

Şi priveşte în jos la pământ:

Pentru că cerurile vor dispărea ca fumul,

Iar pământul va arăta ca o haină veche,

Iar cei care îl locuiesc

Vor pieri în acelaşi mod.

Dar împărăţia mea va fi veşnică

Şi Legea Mea nu va fi desfiinţată.

Şi în acea zi iadul îşi va lărgi dimensiunile,

Şi-şi va deschide gura fără măsură,

Şi gloria, mândria şi parada răului

Va coborî în ea.

Omul obişnuit va fi doborât,

Iar omul puternic umilit.

Aşa cum focul va devora miriştile

Iar flăcările vor consuma paiele,