Eu privesc munţii şi, iată, ei tremură

Şi toate colinele se mişcă uşor.

Eu privesc şi, iată, nu zăresc nici un om.

Şi toate păsările cerului au plecat.

Eu privesc şi, iată, grădinile sunt o pustietate

Şi toate oraşele sunt prăbuşite

La prezenţa Domnului, prin mânia Sa grozavă.

Pentru că Domnul a spus:

„Întreg Pământul va fi pustiit,

Dar acesta nu va fi sfârşitul tuturor lucrurilor.”

Iată, braţul Legii nu s-a scurtat,

Nimeni nu se poate salva,

Nimic nu îi este prea greu urechii Legii

Să audă.

Din afara deşertului Eu aduc o sămânţă

Şi aceasta va fi plantată

În Grădina Fraternităţii,

Şi ea va încolţi,

Şi Copiii Luminii vor acoperi pământul pustiu

Cu iarbă înaltă şi pomi purtători de fructe.

Şi ei vor reconstrui, din ruine, locurile pustii:

Ei vor reclădi oraşele pustii,

Tristeţea multor generaţii.

Ei se vor numi cei care îndreaptă încălcările Legii

Şi restauratori ai căilor de urmat.

Ei vor fi încununarea gloriei Domnului

Şi o diademă regală în mâna Legii.

Sălbăticia şi locurile pustii

Vor fi vesele pentru ei

Şi deşertul se va bucura înfloritor ca un trandafir.

Va înflori abundent,

Şi se vor veseli cu bucurie şi cântece.

Ochii orbilor vor vedea,

Urechile surzilor vor auzi,

Şchiopii vor putea alerga precum cerbii,

Iar muţii vor putea să cânte.

În sălbăticie, apa va izvorî

Şi apele vor curge în deşert.

Se vor forma rezerve de apă subterană,

Izvoarele vor potoli setea pământului însetat.

Şi o stradă largă va fi trasată

Care se va numi Calea Legii.

Cei necuraţi nu vor putea să o folosească.

Ea va fi rezervată Copiilor Luminii

Ca ei să treacă Râul Etern spre locul ascuns

Unde se înalţă Arborele Vieţii,

Iar copiii oamenilor vor reveni pe Pământ,

Şi vor intra în Grădina Infinită

Cântând, şi cu o infinită bucurie deasupra capetelor

Ei vor cunoaşte bucuria şi fericirea,