obiectivitate spre analiză.
Medicul specialist sau cercetătorul serios, dintr-o lovitură de mînă
aruncă-ncolo vraful de probe adunate metodic şi-şi alege el calea spre adevăr oprindu-se asupra acelor amănunte izvorîte din complexitatea vieţii - care-i prea fertilă şi încîlcită spre a putea fi în întregime prevăzută de regizorul crimei perfecte - care-i vorbesc Iui.
- în / Interdiction a lui Balzac, numele judecătorului Jean-Jules Popinot e vădit ales cu intenţii ironice. Familia Popinot aparţine taberei ostile convingerilor autorului. Un văr al judecătoruîai ajunge ministru al comerţului şi conte sub hulita monarhie din Iulie. Dar Balzac este un scriitor prea autentic şi un om prea cinstit ca să nu poată vedea şi la personajele care nu-i sunt simpatice
trăsăturile bune; şi-1 prezintă pe zisul Popinot ca pe un judecător integru şi inteligent asupra căruia un dosar prea bine pus la punct nu are influenţa scontată.
Popinot este un judecător care ia aminte la microsemnale - şi află lucruri neaşteptate.
Nu pe el l-ar fi dus cu zăhărelul impunătoarele volume publicate de ministerul de justiţie al U.R.S.S sub titlul de Procesul troţchiştilor şi al dreptei unde sub o mecanică perfectă se ascund prestidigitaţia şi mascarada.
August 1964
Hristos ne conferă calitatea de oameni liberi, adică de nobili. Dar ne cere efortul păstrării noii noastre stări, efortul - ar spune existenţialiştii - de a fi ceea ce suntem. Galat. 5, 1: „Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi.""
Robul se cunoaşte de îndată şi de departe, îl trădează amănuntele: neliniştea, pofta, tremurul mîinii, susceptibilitatea... Şi cu atît rnai mult îl cunoaşte Dumnezeu care - tot Galat. 6, 7 -: „nu vă amăgiţi, nu se lasă
batjocorit."
Dostoievski în Fraţii Karamazov reia tema lui Cervantes, Măricel (fratele lui Zossima) spunînd şi el că viaţa e un rai, numai că noi nu vrem să ştim (că
suntem în rai) căci dacă am vrea să ştim chiar mîine s-ar întinde raiul peste toţi.
- Clipele de fericire a căror prezenţă o păstrăm vie sunt supuse unei selecţiuni care ne scapă cu totul şi foloseşte criterii ciudate. S ui 395
crede că ne rămîn cele de bucurie intensă, ori legate de însemnate evenimente favorabile. Nu. Supravieţuiesc instantanee lipsite de orice semnificaţie.
Mie, spre pildă, ca izvor nesecat al senzaţiei de fericire inefabilă, îmi rămîn imaginile plimbărilor pe care le făceam cu mama, pe jos, pînă la şosea, după
sfirşitul iernii. Trotuarele din nou curate. Aerul iute, cerni îndeobşte albastru. La începutul după-amiezii, lume puţină. Mergem departe, ne înapoiem niţel obosiţi, luînd-o pe Calea Victoriei. Oprire la cofetăria Nestor: o prăjitură compactă, un pahar de apă rece, sorbit.
De ce atîta senin?
în zilele de sete, în zilele de zăduf, în zilele de ger, la puşcărie, din amintirea clipelor acelora banale îmi scoteam - ca dintr-o fîntînă fermecată - puteri şi consolări. Şi mai ales puterea de a mă concentra ca să mă rog.
- Virtutea personală a tiranului, oricît de incontestabilă, nu justifică tirania.
Calităţile personale n-au la oameni de felul acesta nici o valoare, sunt anihilate de păcatul strigător la cer al desfiinţării libertăţii omului, de groaznicul păcat al prefacerii semenilor în dobitoace; dobitoace, desigur, de vreme ce li se răpeşte principala însuşire a duhului: libertatea.
Virtuţi personale aveau şi fariseii, ba încă multe, erau nu numai cumsecade ci şi riguroşi. Calvin la fel. Şi sunt sigur că şi Caiafa era plin de frumoase purtări şi ducea o viaţă model. BUGHI MAMBO RAG
... mimai Scoţienii şi Românii, nu cumva cimpoiul a fost dus de o legume romana transferată dintr-un loc în celălalt?... Jakob Fallmera-ver... hopliţii...
că nu-s clecît slavi, nici urmă de sînge grecesc... scîn-durile stupilor trebuie să
fie... Heliopolis... la Gruzini şi la Basci... asta-i arta, domnul meu... îi spune Demetrios lui Marcellus...
- Ciudata contradicţie între Vechiul şi Noul Testament.
în cel vechi, Atotputernicul deşi se înfăţişează ca un Dumnezeu aspru, răzbunător pînă la neamul al şaptelea şi legiuitor al talionului, după ce îi îngăduie diavolului să-1 încerce pe Iov în fel şi chip, intervine la sfirşit spre a restabili dreptatea. Mult încercatul Iov îşi redobîndeşte sănătatea şi. averile şi moare îmbelşugat, sătul de zile.
Cînd Avraam, dînd ascultare poruncii divine, înălţă cuţitul spre a-şi ucide fiul, apare îngerul care opreşte braţul tatălui şi cruţă jertfa.
Dumnezeul legii implacabile se dovedeşte pînă la urmă îndurător.
396
_
Nu tot astfel în noul legămînt. Aici Hristos nu este numai încercat, se îngăduie să moară pe cruce şi îngerii nu coboară să-1 salveze ca pe Jsaac.
Martirii mor şi ei cu toţii, în chinuri ca şi învăţătorul lor. Dumnezeul a cărui milă a fost dezvăluită oamenilor şi care-i trece pe aceştia de sub blestemul legii la har, în mod cu totul neaşteptat se poartă nespus mai dur.
Explicaţia pare a fi una singură: înainte de întrupare sufletele nu se puteau mîntui, mergeau toate în iad, pînă şi ale drepţilor. Datoare era prin urmare divinitatea să le răsplătească binele măcar aici pe pămînt. După ce Hristos coboară cu sufletul în iad, situaţia e alta: oamenilor li se deschid cerurile şi pot cunoaşte fericirea veşnică. Nu mai este necesar ca răsplata să se producă pe plan material, iar groaznica realitate a pămîntului - unde totul e durere, nedreptate, suferinţă - poate fi dezvăluită în toată plinătatea ei şi lăsată să se desfăşoare pînă
la capăt, pînă la capătul nopţii.
(Şi mai e un motiv: odată cu venirea Domnului am trecut de la copilărie la maturitate. Ni se poate spune adevărul. Ni se poate vorbi pe şleau. Ni se poate da ca hrană carnea, nu laptele.)
BUGH1 MAMBO RAG
... Istorii ale imperiului otoman?.. . Vasul căpitanului Ahab se numea Pequod, p, e, q, u, o, d, aşa... Cea mai bună e a suedezului turcit Mouradja d'Ohsson, mai e a lui Hammer în treizeci şi două de volume, apoi a lui Cantemir în latineşte... „La voi toţi perii capului sunt număraţi" e la Matei, după ce spune că două vrăbii se vîndpe un ban... A lui Iorga e în nemţeşte, e publicată la Got ha... Mi ţi-o înşfacă de păr pe milady de fVinter...
1955
Filmul documentar Nacht und Nebel. Noapte şi negură e titlul dat de Hitler planului de nimicire a celor din lagăre.