După cum ştiţi, sufletele au tendinţa să se piardă în încâlcelile lumilor mai joase, iar dacă totul ar fi depins strict de liberul lor arbitru, mai mult ca sigur că ar fi durat foarte mult timp pentru ca să fie asimilată până şi cea mai simplă învăţătură.
Astfel că Dumnezeu a decis să asigure o cale specială de întoarcere, pentru a reaminti sufletului că este Una cu Sursa. Această primă dispensă se manifestă în unele suflete sub forma conştiinţei, sau ca un memento vag sau subtil, că există o cale mai bună de a trăi decât identificarea cu ego-ul. Este ceea ce vă impulsionează
şi vă ridică moralul atunci când lucrurile par să fie fără speranţă.
Vom discuta acum despre a Doua Dispensă, care ia forma unui eveniment celest periodic, sau ciclu cosmic.
A Doua Dispensă – Saltul Galactic
A Doua Dispensă este Saltul Galactic, discutat în amănunt în Partea a 2-a a acestei cărţi. Saltul Galactic este o emanaţie din Soarele Central al fiecărei galaxii, ce scaldă stelele şi sistemele solare – care au mişcări de rotaţie şi de revoluţie – cu o explozie de radiaţie de frecvenţe înalte, la intervale periodice, în timpul fiecărei revoluţii a galaxiei în jurul Soarelui Central. În galaxia Calea Lactee, acest salt are loc o dată la aproximativ 108 milioane de ani, pentru stelele şi sistemele solare din braţul galaxiei în care este localizat Pământul11. De fiecare dată când Pământul, stelele şi planetele vecine lui trec prin această rază de lumină, vibraţia dominantă a structurilor atomice de pe aceste stele şi planete se mută mai sus, spre următorul nivel de densitate, printr-un proces cunoscut sub diferite nume, printre care intrarea în „centura fotonică”, trecerea printr-o „poartă stelară” sau „portal”, sau mişcarea prin „zona electromagnetică nulă”.
Vă puteţi imagina Saltul Galactic ca pe o spirală în formă de arc sau spiră. Pe măsură ce vă mişcaţi de-a lungul spirei, vă reîntoarceţi mereu în acelaşi punct al spiralei, doar că sunteţi săltaţi într-o poziţie aflată mai sus în cadrul spiralei. Când vă
uitaţi la galaxia voastră dintr-un punct vertical de deasupra planului spiralei, pare că
există o singură dimensiune a braţelor rotitoare a „moriştii de vânt”12 dar, în realitate, galaxia este foarte asemănătoare cu o spirală prin faptul că, de fiecare dată
când se roteşte, vibraţia se schimbă şi apăreţi într-un punct mai înalt. Astfel, în esenţă, la fiecare 108 milioane de ani (o jumătate de revoluţie în jurul soarelui central) se face un salt într-o frecvenţă mai înaltă a luminii. În Partea a 2-a vom 11 Braţul minor Orion-Lebăda (numit şi „braţul local”, în raport cu Sistemul Solar), care se întinde pe o lungime de cca. 10.000 ani lumină şi cu o lăţime de cca. 3.500 ani lumină (vezi Anexa 2 color).
12 Este vorba de acele morişti de vânt făcute din hârtie, care au de obicei 4 braţe, fixate de axul central cu un bold.
38
explica discrepanţa de timp între Saltul Galactic şi durata unei revoluţii a galaxiei.
Saltul Galactic este o Dispensă menită să creeze o limită maximă a duratei în care sufletele pot întârzia în acest tărâm particular, fără să arate semne definitorii de creştere şi evoluţie. Din moment ce Dumnezeu ştia că nu toate sufletele vor fi gata să întreprindă acest salt în timpul ciclului său, care are loc în mod natural, decizia a fost să transfere sufletele „lente” pe planete aflate în alte regiuni ale galaxiei, ca să le lase mai mult timp să se pregătească pentru salt. Mecanica saltului va fi descrisă în detaliu în Capitolul 8.
Există învăţături pe planeta voastră care sugerează că motivul multora dintre problemele de pe Pământ are legătură cu sufletele „lente” care se încarnează în această lume – suflete care au fost aruncate din alte lumi. Este adevărat într-o anumită măsură, deoarece unele dintre sufletele care se încarnează pe Pământ au venit iniţial din lumi care se pregăteau de înălţare. Asemenea suflete nu au fost pregătite să facă saltul şi au fost transferate pe Pământ, ca planetă de învăţare recuperatorie pentru ei. Acum li se dă o altă şansă de absolvire, iar unele dintre ele vor reuşi de această dată. Altele vor fi trimise pe o altă planetă de remediere, pentru o a treia încercare.
În rare cazuri, sufletele nu au reuşit să progreseze nici după ce au trecut prin multe transferuri pe planete care evoluează mai încet. Nu este posibil să amâni Saltul Galactic la infinit. În cele din urmă, toate sufletele trebuie să treacă prin acest proces. Sufletele care nu pot să reziste saltului (şi care şi-au epuizat opţiunile de transfer) trec prin ceea ce a fost numit „a doua moarte”. A doua moarte este mai curând o reasamblare, sau reciclare a matricei sufletului înapoi în Dumnezeu. Într-un sens, este ca şi cum ar lua-o de la început cu o nouă matrice a sufletului. Asemenea suflete se vor contopi iar cu Dumnezeu şi vor reapărea în Creaţie ulterior. Acesta este singurul caz în care sufletele se contopesc într-adevăr la loc cu Dumnezeu şi este, aşa cum am spus mai devreme, un caz destul de rar.
A Treia Dispensă – Alinierea Precesională a Pământului
Dumnezeu a dat fiecărei planete implicată în Cădere ocazia de a face salturi periodice, sau mutaţii în cadrul speciilor sale (umanoide sau de altă natură), prin crearea unei modalităţi ca planeta să se alinieze cu anumite emanaţii intense de energie de la sau din apropierea centrului galaxiei (mai mici decât cele emise în timpul Saltului Galactic, dar totuşi puternice). În cazul Pământului, această aliniere are loc o dată în timpul fiecărei precesii a axei. Mecanica alinierii axei cu aceste emisii de energie este discutată în Capitolul 7.
La fiecare aproximativ 25.920 de ani, Pământul trece printr-un salt de energie care accelerează evoluţia organismelor prezente la suprafaţa sa. La fel ca şi în cazul Saltului Galactic, nu toate organismele vor putea să facă saltul. Multe vor pieri (îşi vor părăsi formele fizice) şi au ocazia să se reîncarneze ulterior pe Pământ, sau pe o 39
altă planetă. Alinierea precesională va fi detaliată mai mult în Partea a 2-a. Aceasta ne duce la a Patra Dispensă.
A Patra Dispensă – Roata Reîncarnării
Atunci când sufletele au început să exploreze lumile exterioare, corpurile în care intrau fuseseră proiectate (de noi sau de alţi Dumnezei Creatori) să reziste oricât era nevoie. De îndată ce un suflet văzuse tot ceea ce el/ea dorise să vadă şi să
experimenteze în cadrul unui anumit tărâm, acel suflet renunţa la corp şi se reîntorcea la starea de spirit pur, pregătindu-se pentru următoarea călătorie. Teoretic, corpurile primite de aceste suflete puteau trăi la infinit, iar la începuturi majoritatea dintre ele trăiau mii de ani pământeşti.
Odată cu trecerea timpului şi cu faptul că sufletele deveneau din ce în ce mai identificate cu lumile mai dense pe care le explorau, corpurile lor au început să
decadă şi să se dezintegreze cu o viteză din ce în ce mai mare. Sufletele intrau într-o lume mai joasă şi, în numai câteva sute de ani, corpurile lor mureau. Aceste suflete lăsau în urmă multe lecţii neînvăţate şi multe proiecte neterminate. Deoarece căzuseră atât de mult în vibraţie, le era aproape imposibil să se reîntoarcă în starea lor nativă (densitatea a 7-a) fără să lase părţi din ele împrăştiate prin dimensiunile mai joase. Acesta este procesul cunoscut ca „fragmentare a sufletului”, care este discutat în profunzime în Capitolul 5. Decăderea fizică şi moartea intervin numai în cele patru dimensiuni mai joase, care sunt tărâmurile entropiei (a doua lege a termodinamicii, care face ca, în timp, energia să devină din ce în ce mai dezordonată
şi haotică).
Ca să se permită sufletelor să-şi termine sarcinile şi să-şi reasambleze fragmentele, a fost creată roata reîncarnării. Acum, sufletele nu trebuiau să se reîntoarcă acasă, în densitatea a 7-a, înainte de a se încarna din nou. În realitate, ele oricum îşi pierduseră capacitatea de a face acest lucru şi, astfel, până la această
Dispensă, multe dintre ele rătăceau, pierdute şi confuze, în multele planuri astrale şi eterice care înconjoară lumile în care ele se încarnaseră. Acum, având la dispoziţie procesul de reîncarnare, aceste suflete şi fragmente de suflet puteau reintra în lumile pe care abia le părăsiseră şi îşi puteau continua acolo lecţiile, în alt corp.
Sufletelor li se permitea să se reîncarneze de câte ori aveau nevoie, până când învăţau tot ce doreau în acea lume particulară şi până când toate bucăţile şi fragmentele lor erau reasamblate într-un tot integrat. De îndată ce avea loc (re)integrarea, asemenea suflete erau libere să se reîntoarcă la starea lor nativă
(densitatea a 7-a) şi apoi să exploreze alte lumi şi nivele de densitate.
Aceasta aduce în prim plan chestiunea karmei, sau a treburilor neterminate.
Vom vorbi pe larg despre aceasta în Capitolul 5, dar pentru acum vom spune doar atât: ideea că sufletele trebuie pedepsite într-o viaţă viitoare pentru acţiuni pe care le-au comis în vieţile trecute este eronată. Multe religii se bazează pe această idee, 40
care, în realitate, nu este decât o formă elaborată de vinovăţie şi credinţă în păcat.
Sufletele se reîncarnează pentru a-şi termina lecţii, nu din cauza vreunui defect interior permanent.
Dorinţa de a învăţa totul despre Creaţie este forţa principală din spatele deciziei de a se reîncarna, şi nu credinţa că cineva trebuie să compenseze pentru păcate anterioare.
A Cincea Dispensă Divină – Spirala Înălţării
Procesul reîncarnării a avut multe beneficii, dar era foarte ineficient, deoarece, de fiecare dată când un suflet se reîncarna, cea mai mare parte din memoria vieţilor trecute era pierdută sau greu accesibilă, din cauza vălurilor care înconjurau planetele de densitate mai joasă. Prin urmare, o mare cantitate de timp şi atenţie se consuma pentru reînvăţarea şi reamintirea lecţiilor din vieţile anterioare. În plus, tocmai procesele de naştere şi moarte au creat foarte multă traumă şi fragmentare înlăuntrul sufletelor. Era ca şi cum se făceau doi paşi înainte şi unul înapoi, de fiecare dată
când un suflet se încarna.
A fost conceput un proces în care un suflet să poată evolua direct în nivelul de densitate următor, fără să mai renunţe la forma fizică. Acesta a făcut posibil ca sufletul să intre în următoarea serie de lecţii fără să fie nevoit să reînveţe şi să-şi reamintească, şi fără să mai treacă prin traumele naşterii şi morţii. Acest proces este cunoscut sub numele de spirala înălţării. Din nefericire, până de curând, foarte puţine suflete au putut să treacă prin acest proces, deoarece el necesita ca un anumit volum de karmă să fie echilibrat şi un număr critic de fragmente de suflet să fie reasamblate, înainte ca sufletul să aibă suficient de multă energie consolidată pentru a putea face saltul. Înălţarea este detaliată în Capitolul 6.
Deşi ideea de karma este, la urma urmelor, o iluzie, credinţa în vinovăţie şi păcat a devenit foarte puternică în timpul Căderii – destul de puternică, încât să ţină
