înşelăm. Christian Ruby accentuează acest aspect, afirmând că „libertatea constă numai în a face din moarte un sfârşit mereu actual" 224•
Michel Haar sesizează dificultatea de a înţelege cum se poate situa legitim heideggeriana fiinţă întru moarte înaintea oricărei ontologii a vieţii, şi afirmă acest lucru plecând de la observaţia că Heidegger separă „moartea existenţială" (înstăpânită asupra existenţei) de viaţă. De asemenea, din moment ce moartea este posibilitatea cea mai proprie a Dasein-ului - adică „dacă ea nu este pur şi simplu logică, ci şi ontologică" 225 - şi îi dă acestuia identitate, cum se mai poate vorbi despre un „proiect", în sensul de a afirma şi alte posibilităţi ale fiinţării umane? ,,Ideea că Dasein-ul se posibilizează el însuşi este la fel de incredibilă, de surprinzătoare ca şi cea de causa sui. Este oare Dasein-ul
asemenea baronului Milnchhausen care se trage cu mâinile de păr pentru a se ridica în. aer?" 226•
O altă problemă este aceea că pre-mergerea înlătură orice tensiune dintre prezent şi viitor, deci nu deschide niciun viitor, tocmai pentru că Daseinul se aşează pe un drum cu un singur sens, merge înaintea sa însuşi, afirmându
şi, apropriindu-şi adevărul. Aceasta înseamnă că asumarea şi pre-mergerea sunt doar forme de reluare227 a identităţii.
11.3. Moarte a celuilalt. Emmanuel Levinas
Principala întrebare, în jurul căreia se construieşte discursul lui Emmanuel Levinas în lucrarea Moartea şi timpul, este aceea dacă ceasul morţii se reduce la dilema ontologică fiinţă-neant sau dacă momentul respectiv este gândit în relaţie cu semenul. Ultima parte a problemei - relaţia cu semenul -
trebuie privită în lumina faptului că viaţa, pentru gânditorul francez, reprezintă
mişcare expresivă, autonomie a expresivităţii, iar moartea, mergând până la
,,acoperirea chipului", este „fără-răspunsul".
224 C. Ruby, Istoria filosofiei, 2003, Bucureşti: Corint, p. 94.
225 M. Haar, Heidegger şi esenţa omului, p. 48.
226 Ibidem.
227 Această reluare poate fi întâlnită şi în legătură cu alte teme. Referindu-se la opera heideggeriană Scrisoare către umanism, Jason Winfree afirmă că mişcarea repetitivă a fiinţării umane de reevaluare contravine „deschiderii" prin care a caracterizat-o gânditorul german în Fiinţă şi Timp. În sprijinul afirmaţiei sale vine şi interpretarea lui Derrida: "Specifically, according to Derrida, the Dasein analytic repeats a certain figure of man and humanism insofar as it seeks 'the revalorization or reevaluation of the essence and dignity of man"' ("Concealing Difference: Derrida and Heidegger's Thinking of Becoming", în Research in Phenomenology, Voi. 29, Leiden: Koninklijke Brill NV, 1999, p. 163).
100
