PARTEA I
I. Introducere în filosofia husserliană
LI. Problema fenomenologiei
Înainte de a încerca o analiză privind importanţa fenomenologiei în operalui E. Levinas, ne vom opri asupra metodei fenomenologice iniţiate şi dezvoltate de
,,părintele" acestui curent filosofie, Edmund Husserl.
Pentru acest gânditor, filosofia nu reprezintă pur şi simplu o concepţieteoretică (Weltanschaung), ci luare de atitudine faţă de lume. În centrulpreocupării filosofice este adus subiectul cu o dublă raportare: la lume şi la sine.
Perspectiva lui Husserl este marcată în mod special în primele scrieri ( Cercetări
logice, Filosofia ca ştiinţă riguroasă) de critica adresată psihologismului caretinde să transforme conştiinţa într-un obiect de studiu al naturii. Însă, conştiinţanu este niciodată un fenomen, ci face posibile fenomenele.
Influenţat de profesorul său, Franz Brentano, gânditorul german a pornitde la ideea de intenţionalitate ce caracterizează actele psihice, dar a extins-o şi adezvoltat-o în cadrul filosofiei. Conştiinţa intenţională nu presupune doarorientarea spre ceva (Brentano ), ci aduce mereu unitatea planului teoretic ( deexemplu a gândirii, a reprezentării) şi a ceea ce vine în planul teoretic (adică agânditului, a reprezentatului). De asemenea, Husserl refuză1 raportul deincludere dintre conştiinţă şi lume, în sensul în care lumea face parte, esteinterioară conştiinţei, şi încearcă surprinderea „intuiţiei originare" în care esteprezent punctul de contact dintre spirit şi real. ,,Întoarcerea la fapte" presupuneaflarea orizontului în care se întâlnesc subiectul şi obiectul.
În Cercetări logice ( 1900-1901) apare încercarea de a stabili naturasubiectivităţii ( care nu înseamnă acelaşi lucru cu subiectul psihologic), plecândde la eforturile de a oferi o clarificare filosofică a matematicii pure. Dar pentrucă demersurile logice nu au reuşit să explice fundamentele aritmeticii, ale teorieimultiplicităţii şi ale ştiinţei, Husserl a considerat că trebuie să treacă dincolo desfera proprie matematicii, la o altă înţelegere, necantitativă a esenţei generale aformalului. Astfel ajunge la ideea unei „logici pure", ca metodologie şi ca ştiinţă
teoretică independentă de orice empiric. Logica pură (,,transcendentală") trebuiesă cuprindă condiţiile ideale ale posibilităţii ştiinţei în genere, având, deci, rolde explicare şi fundare: ,,dacă nu dorim să rămânem la jumătatea drumului ( ... )trebuie să ne asumăm sarcina de a construi ideea logicii pure pe o bază
1 E. Husserl, Meditaţii carteziene, 1994, Bucureşti: Humanitas, p. 57: ,,Trebuie remarcat aici faptul că, aşa cum eul redus nu este o parte a lumii, în mod invers, lumea şi fiecare obiect al ei nu sunt părţi ale eului meu, ele nu se află în viaţa conştiinţei mele ca parte reală a acesteia şi nu formează un complex de date senzoriale sau de acte psihice.
Această transcendenţă aparţine sensului propriu al lucrurilor mundane, cu toate că ea nu obţine - şi nu poate obţine - întregul său sens detenninant, împreună cu valabilitatea existenţei sale, decât numai din experienţa mea, din reprezentările mele, din gândirea mea, din valorizarea şi activitatea mea corespunzătoare".
8
