Alberto Vâzquez-Figueroa s a născut la Santa Cruz de Tenerife, în 1936. Familia sa a fost deportată în Africa, în 1937, din motive politice. A fost instructor de scafandri. A urmat cursuri de jurnalism, devenind, în 1962, corespondent al mai multor ziare de prestigiu, precum Destino şi La Vanguardia şi, mai târziu, al televiziunii spaniole în punctele cele mai fierbinţi
ale globului. A vizitat peste o sută de ţări şi a fost martor, printre altele, al
războaielor şi revoluţiilor din Guineea, Ciad, Congo, Republica Dominicană şi
Guatemala. A publicat peste patruzeci de romane, multe dintre ele dedicate
ţinuturilor şi populaţiilor exotice, dintre care amintim: Pământ virgin, Tuareg,
Iguana, Bora Bora, Ochii tuaregului, AU în ţara minunilor, în derivă, Abanos,
Manaos, Ocean, Yăiza, Câinele, Viracocha, Noii zei, seria Cienfuegos, Ordalia
otrăvii, Apa făgăduinţei, piesa de teatru Cârciuma celor Patru Vânturi.
Nouă dintre romanele sale au fost adaptate pentru marele ecran şi este
unul dintre cei mai citiţi autori spanioli din lume.
Roman pasionant, Tuareg (1980) a fost tradus în peste douăzeci de ţări, aflându-se ani de zile pe lista de bestselleruri în Germania şi S.U.A. şi depăşind trei milioane de exemplare vândute. Una dintre cele mai stranii populaţii de pe
pământ, tuaregii sunt un neam mândru care se conduc după un cod moral
diferit de cel al arabilor. Ei sunt adevăraţi fii ai deşertului şi nu au rivali în ceea ce priveşte supravieţuirea în cele mai aspre condiţii. Personajul principal,
nobilul Gacel Sayah, respectând legea sfântă a ospitalităţii, adăposteşte într-o
zi doi fugari din nord. Ceea ce Gacel nu ştie este că tocmai această ospitalitate îl va târî în mijlocul unor întâmplări tragice, în anul 1984, romanul Tuareg a fost ecranizat, cu Mark Harmon şi Luis Prendes în rolurile principale.
„Allah este mare! Lăudat fie Allah!
Cu mulţi ani în urmă, când eram tânăr şi picioarele mă
purtau zile de-a
rândul pe nisipuri şi bolovănişuri fără
să simt oboseala, într-o bună
zi s-a
întâmplat să aflu că fratele meu mai mic se îmbolnăvise şi, cu toate că jaima1 mea se afla la trei zile de drum de a lui, dragostea mea pentru el a fost mai tare decât lenea şi am pornit la drum fără frică, căci, aşa cum v-am spus, eram tânăr şi în putere, iar sufletul meu nu se temea de nimic.
Să fi fost pe la amurgul zilei a doua, când în cale mi-a apărut o întindere cu dune foarte înalte, la o jumătate de zi de drum de mormântul Sfântului
Omar Ibrahim, aşa că
m-am căţărat pe una din ele, încercând să
zăresc vreo
aşezare omenească
unde să
cer găzduire; dar cum n-am văzut nici una, am
hotărât să mă opresc acolo şi să petrec noaptea adăpostindu-mă de vânt.
Foarte sus pe cer trebuie să fi fost luna dacă nu cumva, spre nenorocirea mea, Allah o fi vrut ca acea noapte să fie fără lună -, când mă trezi un ţipăt atât
de neomenesc, că-mi îngheţă cuprins de groază.
sângele în vine şi mă
făcu să mă
ghemuiesc,
1. Cort folosit de popoarele nomade din nordul Africii.
Aşa stăteam când se auzi din nou ţipătul acela înspăimântător, după care urmară atâtea bocete şi vaiete, încât mi-am zis că-i un suflet chinuit în iad, ce reuşise să străbată pământul cu urletele lui.
Dar deodată
am auzit că
cineva scormonea în nisip; la scurt timp,
