până la malurile Nilului, cu toate că furia lui se abătea asupra caravanelor
de sclavi şi a „vânătorilor nebuni" ce îndrăzneau să pământurile lui.
se aventureze pe
— Tata m-a învăţat, spunea el, să nu omori decât o gazelă, chiar dacă
turma fuge şi îţi trebuie trei zile s-o ajungi. Eu mă refac după trei zile de drum, dar nimeni nu redă viaţa unei gazele moarte inutil.
Gacel fusese martor când „francezii" exterminaseră antilopele din nord,
muflonii din cea mai mare parte a Atlasului, frumoasele addax din hamada1, de
cealaltă
parte a întinsei
sekia2 care cu mii de ani în urmă
fusese un râu cu
multă apă, şi de aceea alesese acel colţ cu câmpii pietroase, nisipuri nesfârşite şi munţi sfidători, la paisprezece zile de drum de El-Akab, pentru că nimeni în afară de el nu râvnea la cel mai neospitalier colţ din cel mai neospitalier deşert.
Rămăseseră
în urmă
pentru totdeauna vremurile glorioase când tuaregii
luau cu asalt caravane sau îi atacau urlând pe militarii francezi şi se duseseră, de asemenea, zilele de jafuri, lupte şi moarte când alergau ca vântul pe întinderile de pământ, mândri de porecla lor de „bandiţi ai deşertului" şi
„stăpâni" ai nisipurilor Saharei din sudul Atlasului până la malurile Ciadului.
Uitate fuseseră şi războaiele fratricide şi incursiunile despre care bătrânii
păstrau amintiri atât de plăcute şi îndepărtate, şi aceia erau anii amurgului
neamului imohag, fiindcă unii dintre cei mai viteji războinici ai săi conduceau
camioane pentru câte un patron „francez", făceau parte
1. în deşert, platou cu stânci mari.
2. Râu secat.
din armata regulată sau vindeau pânzeturi şi sandale turiştilor cu cămăşi în culori ţipătoare.
în ziua când vărul lui, Suleiman, a părăsit deşertul ca să locuiască în oraş, hotărât să care cărămizi ceasuri în şir, plin de ciment şi var, pentru bani, Gacel a înţeles că trebuia să fugă şi să devină ultimul tuareg solitar.
Şi se afla acolo, şi familia lui cu el, şi-i aducea mulţumiri lui Allah de o mie şi una de ori, căci în toţi acei ani - atât de mulţi, încât le pierduse socoteala - în nici o noapte, acolo sus, în vârful dunei, singur, nu se caise de hotărârea luată.
Lumea trăise între timp evenimente ciudate, despre care îi ajungeau zvonuri foarte confuze aduse de rarii călători, şi se bucura că nu le văzuse de
aproape, căci veştile de demult vorbeau de moarte şi războaie, de ură şi
foamete, de mari schimbări, tot mai rapide, schimbări de care nimeni nu părea mulţumit şi care nu prevesteau nimic bun pentru nimeni.
într-o noapte, aşezat chiar în locul acela, privind stelele ce îl călăuziseră de atâtea ori pe potecile deşertului, dintr-o dată, descoperi una nouă, sclipitoare şi iute, ce brăzda cerul, hotărâtă şi constantă, nu ca zborul nebun şi trecător al stelelor căzătoare ce se prăbuşeau pe negândite în neant. Pentru
prima oară
îi îngheţă
sângele de groază, căci în memoria lui şi în memoria
strămoşilor lui, în tradiţii sau legende, nimeni nu pomenise de o asemenea stea care se întorcea, urmând un drum identic, noapte de noapte şi căreia i se
alăturară
în anii următori multe altele, până
ajunseră
să formeze o adevărată
haită, ce venea să tulbure ancestrala pace a cerurilor.
Ce semnificaţie aveau, n-a putut să Suilem, tatăl aproape
