Preţ
de câteva minute nimeni n-a vorbit, căci trebuiau să
mediteze
asupra învăţăturilor ce se desprindeau din istoria pe care bătrânul Suilem tocmai o povestise şi n-ar fi fost frumos să le uite imediat, fiindcă pentru asta
nu merita să deranjeze un bătrân atât de venerabil, ce-şi pierdea ceasuri de
somn şi se obosea pentru ei.
în cele din urmă, Gacel, care auzise acea veche poveste de multe ori, a
făcut un gest cu mâna cum că
era timpul să
meargă
cu toţii la culcare şi s-a
îndepărtat singur, ca în fiecare noapte, să
verifice dacă
animalele fuseseră
adunate, dacă sclavii îi îndepliniseră poruncile, dacă familia se odihnea în pace şi dacă tihna pusese stăpânire pe micul lui „imperiu" alcătuit din patru corturi
din păr de cămilă, o jumătate de duzină de
sheribe1 din împletitură
de trestie,
un puţ, nouă palmieri şi câteva capre şi cămile.
Apoi, tot ca în fiecare noapte, se urcă apăra aşezarea de vânturile
încet pe vârful dunei înalte ce-i
1. Ţarc sau colibă din trestie, unde se adăpostesc vitele.
dinspre răsărit şi, la lumina lunii, privi ceea ce rămăsese din acel imperiu: o nesfârşită întindere pustie, zile şi nopţi de mers printre nisipuri, stânci, munţi şi pietre peste care el, Gacel Sayah, domnea în mod absolut, căci era unicul inmouchar1 stabilit acolo şi, de asemenea, stăpânul singurului puţ cunoscut.
îi plăcea să se aşeze pe acea culme, să-i aducă mulţumiri lui Allah pentru miile de binefaceri pe care adesea le revărsa asupra lui: frumoasa familie cu
care îl fericise, sănătatea sclavilor săi, starea bună a animalelor, fructele
palmierilor şi pentru suprema favoare de a fi făcut să
se nască
nobil printre
nobilii puternicului popor Kel-Talgimus, Poporul Vălului, neîmblânziţii pe care ceilalţi muritori îi cunosc sub numele de tuaregi.
imohagi,
Nu se afla nimic la miazăzi, la răsărit, la miazănoapte sau la apus; nimic care să pună hotar influenţei lui Gacel Vânătorul, ce se îndepărtase încetul cu
încetul de centrele locuite, pentru a se statornici în cea mai retrasă zonă a
deşertului, acojo unde se putea simţi pe deplin singur cu animalele sale sălbatice, fugarele addax?
ce se ascundeau în câmpie zile întregi, mufloni din munţii cei înalţi separaţi de mări de nisip, măgari sălbatici, porci mistreţi, gazele şi nesfârşite stoluri de păsări migratoare.
Gacel fugise de înaintarea civilizaţiei, de influenţa invadatorilor şi de
exterminarea fără deosebire a animalelor nisipurilor, şi era ştiut, pe toată
întinderea Saharei, că Tombuctu
ospitalitatea lui Gacel Sayah nu avea seamăn de la
1. Războinic tuareg dintr-o familie nobilă.
2. Antilopă de culoare cenuşiu-deschis, cu coarne în spirală, ce trăieşte în regiunea sahariană.
