o graniţă
în deşert ? Cine împiedică
vântul să
ducă nisipul dintr-o parte în alta ? Cine îi va opri pe oameni să o treacă?
• Soldaţii.
îl privi cu uimire.
• Soldaţii ? Nu sunt destui soldaţi în lume ca să deşert... Şi soldaţilor le e frică de deşert.
apere o graniţă în
Zâmbi uşor pe sub vălul ce-i ascundea chipul, pe care nu şi-1 descoperea niciodată în faţa străinilor.
1. Termen cu care arabii îi desemnează pe creştini.
• Numai noi, poporul imohag, nu ne temem de deşert. Aici soldaţii sunt ca apa ce se varsă, îi înghite nisipul.
Tânărul vru să spună ceva, dar targui-vl îşi dădu seama că era obosit şi-1 obligă să se întindă pe perne:
• Nu te obosi, îl rugă. Eşti slăbit. O să vorbim mâine. Poate o să se simtă mai bine şi prietenul tău.
Se întoarse să-1 privească pe bătrân şi pentru prima dată observă că nu era aşa bătrân cum îşi închipuise la început, deşi avea părul alb şi rărit, iar faţa îi era brăzdată de riduri adânci.
• Cine e ? întrebă.
Celălalt şovăi câteva clipe. închise ochii şi spuse în şoaptă:
• Un înţelept. Cercetează istoria strămoşilor noştri. Ne îndreptam spre
Dajbadel când ni s-a stricat camionul.
• Dajbadel e foarte departe, spuse Gacel, dar celălalt căzuse într-un
somn profund. Foarte, foarte departe, spre sud... N-am ajuns niciodată acolo.
până
Ieşi fără să facă zgomot şi odată ajuns afară, la aer curat, simţi un gol în
stomac, ca o presimţire pe care n-o mai încercase niciodată înainte. îl
neliniştea ceva la acei doi oameni aparent inofensivi. Nu aveau arme şi aspectul lor nu dădea impresia că ar fi fost primejdioşi, dar un abur de teamă plutea în jurul lor, şi această teamă o percepea el.
„Cercetează istoria strămoşilor noştri", spusese tânărul, dar faţa celuilalt
era marcată
de urmele unei suferinţe foarte profunde, ce nu putuseră
apărea
doar într-o săptămână de foame şi sete în deşert.
Privi spre noaptea care venea şi încercă întrebările sale. Sufletul lui
să afle în ea răspuns la
de târgui şi tradiţiile milenare ale deşertului îi spuneau că se purtase
corect primindu-i pe călători sub acoperişul lui, pentru că ospitalitatea e prima poruncă a legii nescrise a imohagilor, dar instinctul lui de bărbat obişnuit să se
călăuzească
după
presimţiri şi cel de-al şaselea simţ, care-1 salvase de la
moarte de atâtea ori, îi şopteau că
îl paşte o mare primejdie şi că
nou-sosiţii
puneau în pericol pacea pe care o obţinuse cu preţul atâtor eforturi.