NEAGU DJUVARA
O SCURTĂ ISTORIE A ROMÂNILOR POVESTITĂ CELOR
TINERI
Capitolul 1 Începuturile.
Dacă aveţi în faţă o hartă fizică a României, observaţi cum arată
podişul Transilvaniei: s-ar zice că ţara noastră este un fel de mare cerc în jurul Transilvaniei. Ei bine, acolo s-a născut neamul românesc.
Cine locuia pe podişul Transilvaniei acum vreo 2 500 de ani? –
fiindcă a încerca să vedem cine a fost acolo mai înainte e o întreprindere prea grea. Nu putem, în cadrul unei lucrări atât de succinte, să împingem studiul în preistorie, într-adevăr, în spaţiul în care locuim astăzi, arheologia ne revelă urme de străveche prezenţă umană, de mii şi poate zeci de mii de ani. Cum navem însă, deocamdată, nici un mijloc de a identifica rasa sau rasele acelor străvechi locuitori, de a pătrunde cât de cât moravurile şi credinţele lor, şi, încă mai puţin, limbile vorbite, descrierea acelor civilizaţii ce se pierd în negura vremurilor ne-ar fi de prea puţin folos pentru a înţelege cum au apărut, în acest spaţiu, cei ce pot fi consideraţi cu mai multă probabilitate ca strămoşii noştri. Cert este doar, din numeroasele urme arheologice de pe tot teritoriul ţării, că sau succedat valuri-valuri de migraţii şi din sud şi din vest şi din est, şi e cu neputinţă să deduci numai din forma locuinţelor şi a mormintelor, ori din stilul uneltelor sau al ceramicii, ce fel de rase au fost şi cum s-au amestecat sau cum s-au nimicit una pe alta. Să ne limităm aşadar la evocarea acelor popoare cărora savanţii din veacul trecut le-au zis „indo-europene", fiindcă au împânzit spre apus Europa întreagă, şi au ajuns spre miazăzi şi răsărit până în India. Acum vreo 4 000 – 5 000 de ani, pornind de pe teritoriul unde se află acum Bielorusia, Ucraina de vest şi Polonia, s-au urnit cu încetul, însă într-un elan neînfrânat, nişte
seminţii vorbind aceeaşi limbă, care au ajuns să stăpânească cu vremea întregul nostru continent.
Nu erau de o singură rasă (adică, în termeni de antropologie, nu aparţineau cu toţii aceluiaşi tip fizic). S-a crezut, în secolul trecut, că indoeuropenii, la origine, semănau toţi cu scandinavii de azi, că erau înalţi, blonzi şi cu craniul do-licocefal, adică, văzut de sus, oval ca un ou. Era o concepţie greşită: indo-europeana a fost doar o limbă. Arheologia a adus dovada că în leagănul originar s-au aflat fel de fel de popoare care, trăind de mii de ani împreună
sau în vecinătate, au ajuns să vorbească aceeaşi limbă. Şi din seminţiile acestea de limbă indo-europeană, care s-au revărsat în valuri succesive, şi la intervale câte-odată mari, asupra Europei, împingând sau nimicind alte etnii mai vechi sau contopindu-se cu ele, s-au născut aproape toate popoarele care trăiesc astăzi în Europa.
Zic aproape toate, fiindcă au rămas mici nuclee neschimbate dinaintea venirii indo-europenilor, iar după aceştia au mai venit câteva popoare de limbă diferită. Care sunt acestea din urmă? De pildă finlandezii, estonienii, ungurii şi turcii. Iar dinainte de indoeuropeni cine a mai rămas? După limbă ar fi doar bascii, care formează şi astăzi un grup etnic compact în nord-vestul Spaniei şi sud-vestul Franţei. Unii antropologi susţin că şi Sicilia ar fi majoritar populată cu seminţii anterioare valului indo-european; sicilienii au adoptat însă limba dominatorilor romani, şi n-a rămas nici o urmă a vreunei limbi anterioare idiomurilor indo-europene.
Geto-dacii.
Să revenim la spaţiul carpato-dunărean. Aici sursele arheologice şi documentare ne revelă, venită probabil deja din al doilea sau chiar al treilea mileniu înaintea erei noastre, prezenţa unei ramuri indo-europene. Pe reprezentanţii ei unii i-au numit daci (în special în Transilvania), alţii i-au numit geţi (în Muntenia, Dobrogea şi până în Basarabia).
Iar la sud de ei se găseau tracii. Mulţi istorici cred, pe baza unei singure propoziţii a istoricului grec Herodot (sec. V î. Cr.), că şi geto-dacii erau o ramură a tracilor. Astăzi se pare că nu e chiar aşa. Ar fi fost rude apropiate ale tracilor, dar limbile (puţinul cât a mai rămas din aceste limbi) nu se potrivesc sută la sută, nu avem la geto-daci aceleaşi nume de localităţi, nu avem aceleaşi nume de regi ca la traci şi, mai cu seamă, la traci se cunosc numele a zeci de zeităţi, dacă nu chiar sute, pe când geto-dacii par a nu fi avut decât o singură zeitate principală: Zalmoxis. Un neam erau deci aceşti geto-daci, alt neam, mai la sud, erau tracii, unde sunt Bulgaria şi Turcia de azi, şi alţii ilirii, mai la vest, unde e Albania, şi unde a fost Iugoslavia.
În secolul I î. Cr., aceste triburi geto-dace se unesc sub un singur rege, pe care-l cheamă Burebista. E prima dată când strămoşii noştri apar în istorie uniţi şi având un rege care îndrăzneşte să se lupte cu Roma. Stăpânirea lui Burebista se întindea şi peste multe alte triburi, de dincolo de Nistru şi până în Panonia – dar el moare asasinat, în acelaşi an cu Cezar (44 î. Cr.)!
Roma.
Romanii sunt tot un popor indo-european, stabilit pe teritoriul Italiei de azi. Au pornit de la un oraş, Roma, al cărui ţinut înconjurător se chema Latium (de unde cuvântul latini), şi în trei-patru sute de ani, din jurul oraşului Roma, încetul cu încetul construiesc o adevărată împărăţie. Cuceresc mai întâi toată Italia, pe urmă Spania, pe urmă Galia (Franţa de azi), de asemenea tot nordul
Africii.
Vă sunt cunoscute luptele dintre romani şi cartaginezi.
Cartaginezii erau de rasă semită, deci înrudiţi cu arabii şi cu evreii, mari negustori, care se stabiliseră unde e astăzi Tunisia.
Luptele dintre romani şi cartaginezi au durat zeci de ani (Hannibal, genialul general cartaginez, a fost cât pe ce să
cucerească Italia toată), dar, în cele din urmă, romanii au ieşit învingători şi, necruţători, au ras de pe faţa pământului falnica cetate Cartagina.
Iată-i pe romani punând piciorul în Africa, iar în momentul care ne priveşte pe noi, adică momentul când se vor arăta interesaţi şi de teritoriul locuit de geto-daci, romanii au ajuns cea mai mare putere din lume, cu excepţia, poate, în Extremul Orient, a imperiului chinez, care se formează cam în acelaşi timp cu Imperiul Roman. Romanii sunt atunci stăpâni – priviţi harta Europei – pe tot înconjurul Mediteranei. Imperiul lor e ca o largă
verigă, un colac în jurul Mării Mediterane: Italia, Spania, Galia, tot Nordul Africii; au cucerit şi Grecia şi Asia Mică şi Siria, şi iată-i la Dunăre, vecini cu dacii.
De ce au început romanii să-i atace pe daci? Trebuie spus de la început că dacii erau agresivi. Văzând bogăţiile împărăţiei romane, făceau mereu incursiuni pustiitoare peste Dunăre, în regiuni stăpânite acum de romani, şi care de veacuri se aflau sub influenţa civilizatoare a Greciei. De altfel, şi romanii au fost influenţaţi de cultura elenică; de aceea se vorbeşte adesea despre
„civilizaţia greco-romană". Romanii au fost întâi de toate ostaşi, iar marea cultură le-a venit de la greci. Grecii aveau şi la noi, în Dobrogea, „contoare" de comerţ, adică porturi cu o mică colonie în jur. Aţi auzit de Tomis, vechiul nume al oraşului Constanţa, şi de Histria, mai la nord. Erau şi alte colonii de-a lungul coastei Mării Negre, la sud, în Bulgaria de azi, şi spre nord, până în Crimeea. Influenţa grecească ajunsese deci în oarecare măsură şi la geto-daci.
Şi iată acum că se iveşte duşmănia şi războiul între daci şi romani.
Aceasta se petrece o primă dată înainte de Cristos, în vremea lui Burebista. Ostilităţile vor reîncepe la sfârşitul secolului I d. Cr., iar legiunile romane sunt chiar învinse la un moment, sub un împărat slab, Domitian. Dar soarta se schimbă când ajunge împărat Traian, unul dintre cei mai glorioşi împăraţi ai Romei. În
Dacia se afla iarăşi un rege care reuşise să-i unească pe daci, pe un teritoriu însă mai mic, care nu depăşea Tisa la apus, nici Şiretul la răsărit. Se numea Decebal – nume pe care şi-l luase, şi avea probabil o semnificaţie în limba dacă.
(Decebal pronunţăm noi acum, dar în vremea aceea „e" se pronunţa „k"; Dekebalos era scris pe greceşte sau latineşte.) Decebal nu a vrut să accepte influenţa romană
_de fapt ar fi fost un „protectorat" – şi a continuat uneltirile împotriva Romei.
Dacia, colonie romană.
Traian hotărăşte să pornească război pentru a aduce Dacia sub ascultare romană. Priviţi iarăşi harta. Tot Imperiul Roman era ca un colac în jurul Mediteranei, dar parcă Dacia ar fi mai departe de centru, spre nord, în afara „colacului". Dacia şi Britania apar ca nişte „ieşinduri", „hernii" ale cordonului imperiului din jurul Mediteranei. De aceea vor fi şi primele părăsite când presiunea barbară va creşte.
Traian a dus un prim război, în 10l-l02 d. Cr., l-a învins pe Decebal şi i-a impus un tratat prin care acest rege al dacilor se angaja să-şi distrugă cetăţile, să nu facă alianţă cu duşmanii Romei, să accepte arhitecţi şi ingineri romani şi o oarecare supraveghere etc. De fapt, să devină un client al Romei. Dar Decebal n-a respectat tratatul, a reclădit cetăţi, a căutat alianţe, până departe, cu duşmanii Romei; atunci Traian a hotărât o a doua campanie de cucerire a Daciei şi înlăturarea lui Decebal.
Războiul are loc în 105-l06 d. Cr. Traian a pus pe un arhitect grec din Siria, Apollodor din Damasc, să clădească un pod pe Dunăre, la Drobeta, acolo unde e acum Turnu-Severin, pod care a fost privit ca o adevărată minune pentru acea vreme. Pătrunde în Dacia cu legiunile lui, iar alt corp de armată trece Dunărea din Scythia Minor (Dobrogea). Au loc lupte crâncene şi, în cele din
urmă, romanii cuceresc capitala Sarmizegetusa, iar Decebal se sinucide, pentru a nu cădea în mâinile învingătorului şi a nu fi adus ca rob în cortegiul triumfal al lui Traian la Roma.
Pentru a reconstitui acest război între romani şi daci, avem la Roma un monument, rămas întreg până în zilele noastre printr-o adevărată minune, Columna Traiană, pe care se încolăcesc, de jos în sus, basoreliefuri povestind toată desfăşurarea cuceririi Daciei, ca într-o „bandă desenată" în care putem nu numai urmări fazele războiului, ci şi descoperi care erau portul şi armele din ambele tabere, chiar şi portul femeilor dace, şi ce fel de vite se creşteau în ţară etc. Columna Traiană e o adevărată comoară pentru istorici şi etnologi.
Iată acum această mare ţară, destul de populată, devenită colonie romană. Ce înseamnă colonie romană? înseamnă că regatul lui Decebal va trece de-acum sub administrarea directă a Romei.
Provincia „Dacia" nu cuprindea toate teritoriile ce vor fi mai târziu locuite de români; ea se limita la Oltenia de azi şi cam două