4
Persoana fizică
înzestrat cu capacitate juridică, are însă o existenţă concretă, materială. Ceea ce percepem la primul contact cu el este corporalitatea sa, existenţa unui corp care ocupă unspaţiu fizic, dar care este în acelaşi timp purtător al vieţii şi izvor al spiritului.
Existenţa persoanei fizice, privită ca subiect de drept, este deci condiţionată deexistenţa sa biologică. Privind lucrurile din această perspectivă, corpul omului viueste considerat a fi suportul personalităţii juridice. Legătura indestructibilă care există
între corpul viu al omului şi personalitatea sa juridică (numai omul născut viu estedotat cu personalitate juridică; personalitatea juridică încetează la moartea sa) a condus la asimilarea corpului cu persoana. Mai exact, corpul este considerat a fi o partea persoanei.
Potrivit noii concepţii, persoana trebuie înţeleasă ca uniunea dintre suflet şi corp,căreia i se adaugă viaţa, ca atare. S-a spus însă că viaţa umană este mai mult decât corporalitatea şi orice reducere a acesteia la viaţa organică implică o reificare a persoanei. 1
Dreptul actual se confruntă însă cu o noua sfidare iar de modul în care-i va facefaţă depinde în mare măsură concepţia generaţiilor viitoare despre fiinţa umană şi chiarviitorul civilizaţiei noastre.
Exercitarea unui drept de dispoziţie asupra unor drepturi ataşate persoanei, în multecazuri prin comercializarea acestora sau chiar a persoanei însăşi a dat naştere unuiproces care poate apropia poziţia persoanei fizice de cea a unor lucruri şi care a fostdenumit reificarea persoanei2 (în limba latină res, rei înseamnă lucru).
Comercializarea dreptului la imagine, care se poate realiza, spre exemplu, prin permisiunea acordată unui comerciant de a folosi imaginea unei persoane pentru a facepublicitate unui produs, repararea daunelor morale prin acordarea unei sume de bani,cesiunea unui jucător de fotbal de la un club la altul, donarea unor organe sau dispozi
ţia asupra unui embrion uman prelevat de la o persoană şi implantat alteia sunt numaicâteva din formele practice de manifestare ale acestui proces aflat în plină evoluţie.
Care sunt deci raporturile dintre persoană şi corpul său, ce drepturi are aceasta asupra suportului său biologic?
Ca de atâtea alte ori, în oferirea răspunsului la aceste întrebări se confruntă două
concepţii fundamental opuse· cea care pune accentul pe a avea şi cea pentru care esen
ţial este a fi. /J �i,'-t'.C
li p
Intr-o opinie, bazată pe analiza prevederilor Codului civil francez ( cartea I, titlul l,capitolul II „Du respect du corps humain") s-a spus că persoana despre care tratează
legiuitorul atunci când se referă la corpul uman nu este subiectul de drept, ci omul cafiinţă corporală, născută şi vie. 3
Posibilitatea realizării acestei disocieri, între subiectul de drept şi corpul acestuia,care-i este doar suportul, este considerată un argument decisiv pentru a-i da corpuluiuman calificarea de lucru. Persoanei i s-ar recunoaşte drepturi asupra propriului corp,care este astfel privit ca obiectul acestor drepturi. 4
1 A se vedea D. Terre, Les questions morales du droit, Paris, Ed. Presses Universitaires de France, 2007, p. 66.
2 Ph. Ma/aurie, L. Aynes, Droit civil. Les persones. Les incapacites, ed. a V-a, Ed. Cujas, Paris, 1999, p. 22.
3 F. Zenati-Castaing, Th. Revet, op. cit., p. 231-232.
4 Ibidem, p. 238.
