Consecinţa ar fi aceea că „Lucrurile umane (Ies choses humaines) sunt apropriabile
fără dificultate şi pot fi, prin consecinţă, privite ca bunuri"'. Persoana ar avea astfel
asupra propriul corp un drept de proprietate, cu corectivul că acest drept se distinge
de altele prin aceea că poartă „asupra unui obiect ataşat persoanei şi prin urmare este
intransmisibil pentru cauză de moarte şi imperfect disponibil". 2
Majoritatea doctrinei respinge însă această opinie!
,,Dacă omul este considerat un lucru, dacă acceptăm ca el să fie considerat un lucru,
dacă încetăm să credem că el este un om care trebuie respectat, nu mai există nicio
speranţă, iar sfârşitul speranţei este sfârşitul civilizaţiei". 3
Teoriile referitoare la pretinsul drept de proprietate asupra corpului uman aduc în
discuţie în mod abuziv terminologia patrimoniului, fără a ţine seama de faptul că în
această materie este vorba despre a fi iar nu despre a avea. 4
Nu se poate astfel vorbi despre drepturi pe care persoana le-ar avea asupra propriului corp, privit ca obiect, ci despre drepturile personalităţii, în sens restrâns, care includ
şi dreptul persoanei la integritatea sa fizică. 5 Corpul viu fiind o parte a persoanei, substratul său biologic,6 prin apărarea sa este apărat însuşi subiectul de drept.
Având un caracter extrapatrimonial, atât în ansamblu său cât şi în privinţa ţesuturilor şi organelor care-l compun, corpul omenesc este în afară de comerţ, ceea ce se
armonizează cu natura de drepturi ale personalităţii a atributelor recunoscute persoanei
asupra propriului corp.
Ne situăm şi noi de partea celor care combat teoriile mercantiliste şi credem că corpul uman nu poate fi considerat o marfă, fie ea şi una cu caracter special.
Problemele de ordin etic şi practic pe care le ridică noile tehnici medicale au obligat şi Comunitatea europeană să reacţioneze, prin crearea în anul 1991 a unui grup de
consilieri pentru etica biotehnologiei, care începând din anul 1998 se numeşte Grupul
european pentru etica ştiinţei şi a noilor tehnologii. Acţionând la sesizarea Comisiei
sau din proprie iniţiativă, acest grup a emis numeroase avize asupra unor probleme
sensibile, cum sunt diagnosticul prenatal, cercetările asupra embrionilor umani, aspectele etice ale testelor genetice în cadrul raporturilor de muncă ş.a. 7
6. Situaţia juridică a embrionului uman. Deşi embrionul uman (sau fetusul, în
funcţie de stadiul de evoluţie a sarcinii) este un corp în devenire, el nu este totuşi o
persoană decât după naştere.
Cât timp durează gestaţia el este parte a altui corp, respectiv parte a corpului mamei
(pars viscerum matris). De aceea, el nu este dotat nici cu o personalitate distinctă de
cea a mamei8, chiar dacă, în anumite condiţii, legea îi recunoaşte unele drepturi.
1 Ibidem, p. 239.
2 Ibidem, p. 240.
3 Ph. Ma/aurie, L. Aynes, op. cit., p. 23.
4 G. Cornu, op. cit., p. 216.
5 A se vedea Ph. Ma/aurie, L. Aynes, op. cit., p. 125-135.
6 G. Cornu, op. cit., p. 216.
7 A se vedea L. Dubuis, C. Blumann, Droit materiei de l'Union europeenne, ed. a IV-a, Ed.
Montchrestien, Paris, 2006, p. 159-159.
8 Ph. Ma/aurie, L. Aynes, op. cit., p. 29.
