Introducere
Ordonarea comportamentului uman printr-un sistem de reguli menit, în ultimă
instanţă, să asigure cadrul necesar realizării şi ocrotirii intereselor esenţiale ale tuturor membrilor societăţii şi ale fiecăruia în parte este raţiunea existenţei dreptului.
Dreptul este o creaţie umană şi are în centrul său omul. Cu toate acestea, în mod tradiţional, accentul se pune nu atât pe existenţa biologică a fiinţei umane cât pe aptitudinea sa de a acţiona responsabil în societate, în raporturile cu semenii.
Existenţa biologică a omului reprezintă premisa dobândirii personalităţii, înţeleasă
ca aptitudine de a avea drepturi şi obligaţii civile.
Tendinţa actuală în dreptul civil, adaptată noilor realităţi din ştiinţele biologice şi medicale, este aceea de a privi omul atât ca subiect cât şi ca obiect al dreptului. În esenţă, aceasta este şi diferenţa de abordare care caracterizează noua ediţie a lucrării noastre. Pentru dreptul civil indivizii umani, priviţi izolat sau în asocieri relevante, sunt persoane. 1
Persoanele au o voinţă şi interese, sunt titulare de drepturi şi obligaţii şi au puterea de a acţiona intrând astfel în raporturi unele cu altele. Se relevă astfel calitatea lor de subiecte de drept,2 şi în particular, de subiecte ale raporturilor juridice civile.
Există două categorii de persoane: persoanele fizice şi persoanele juridice. Studiul lor face obiectul acestei lucrări!
1 Termenul provine din latinescul persona, -ae a cărui semnificaţie iniţială a fost aceea de mască de teatru. Ulterior acesta a primit şi sensul de rol atribuit măştii respective iar în cele din urmă de personaj corespunzător acestui rol.
2 Termenul „subiect" provine din latinescul subjectus, -a, -um, el însuşi derivat din subjicio,
-ere al cărui înţeles este de a supune.
