4. UNITATEA ŞI PLURALITATEA
DE INFRACTIUNI
243. Constituie forme ale unităţii naturale de infracţiune: a. infracţiunea continuată;
b. infracţiunea deviată;
c. infracţiunea simplă.
244. Unitatea naturală de infracţiune se prezintă sub forma: a. infracţiunii simple, infracţiunii continuate şi infracţiunii deviate; b. infracţiunii simple, infracţiunii continuate, infracţiunii deviate şi infracţiunii progresive; c. infracţiunii simple, infracţiunii continue şi infracţiunii deviate.
245. În cazul infracţiunii continue, legea penală aplicabilă este: a. legea penală mai favorabilă, în vigoare la momentul începerii executării; b. legea penală mai favorabilă, în vigoare la momentul epuizării; c. legea penală în vigoare la momentul epuizării.
246. În cazul infracţiunilor continue permanente, întreruperea activităţii infracţionale: a. are valoarea unei epuizări a infracţiunii;
b. nu afectează unitatea infracţiunii continue;
c. nu are nicio relevanţă juridică.
247. Data săvârşirii unei infracţiuni continue este: a. momentul când se comite acţiunea/inacţiunea care durează suficient pentru a avea o semnificaţie penală;
b. momentul la care a încetat ultima acţiune infracţională; c. momentul în care s-a produs rezultatul.
248. Infracţiunea continuă se consumă:
a. în momentul când se comite acţiunea/inacţiunea, care durează suficient pentru a avea o semnificaţie penală;
b. în momentul încetării acţiunii/inacţiunii infracţionale; c. în momentul epuizării infracţiunii.
249. Dacă activitatea infracţională continuă este începută de subiect înaintea împliniriivârstei de 14 ani şi continuă până după ce acesta a devenit major, când este descoperit: a. nu va răspunde penal, deoarece a început activitatea infracţională înainte de împlinirea vârstei de 14 ani;
b. va răspunde penal doar pentru activitatea infracţională desfăşurată după împlinirea vârstei de 18 ani, până în momentul descoperirii;
