46
Drept penal. Partea generală • Teste-grilă
257. Sub denumirea de error in personam este cunoscută: a. eroarea de fapt care înlătură caracterul penal al faptei; b. variantă a infracţiunii deviate;
c. eroarea de drept.
258. Infracţiunea deviată se poate săvârşi:
a. abberatio ictus şi error in personam;
b. numai în forma abberatio ictus;
c. numai în forma error in personam.
259. În situaţia în care A, dorind să-l ucidă pe B, a acţionat fără îndemânare un pistolşi l-a ucis pe C, care se afla în imediata apropiere a lui B: a. se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativa pedepsibilă aflată în reprezentarea făptuitorului şi infracţiunea consumată cu intenţie;
b. se va reţine o singură infracţiune intenţionată, denumită în doctrină deviată; c. vom fi în prezenţa modalităţii aberratio ictus, specifică infracţiunii deviate.
260. În situaţia în care A, dorind să-l ucidă pe B, a acţionat fără îndemânare un pistolşi l-a ucis pe C, care se afla în imediata apropiere a lui B: a. se va reţine un concurs de infracţiuni între tentativa pedepsibilă aflată în reprezentarea făptuitorului şi infracţiunea consumată cu intenţie;
b. există o singură infracţiune intenţionată;
c. vom fi în prezenţa modalităţii error in personam, specifică infracţiunii deviate.
261. Infracţiunea deviată este:
a. formă a unităţii naturale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului - asupra altei persoane ori altui obiect decât acela pe care făptuitorul vrea să-l vatăme, pe de altă parte;
b. formă a unităţii legale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la obiectul sau persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la alt obiect sau persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului - asupra altei persoane ori altui obiect decât acela pe care făptuitorul vrea să-l vatăme, pe de altă parte;
c. formă a unităţii legale de infracţiune şi desemnează infracţiunea săvârşită prin devierea acţiunii de la persoana împotriva căreia era îndreptată, din cauza greşelii făptuitorului, la altă persoană, pe de o parte, sau prin îndreptarea acţiunii - din eroare a făptuitorului -
asupra altei persoane decât aceea pe care făptuitorul vrea s-o vatăme, pe de altă parte.
262. În materia unităţii de infracţiune:
a. diferenţa dintre infracţiunea continuă şi cea continuată este dată de faptul ca prima nu este susceptibilă de prelungire în timp fără intervenţia făptuitorului; b. referitor la infracţiunea continuă, momentul încetării acţiunii sau inacţiunii, adică acela al epuizării, reprezintă data săvârşirii acesteia;
c. infracţiunea deviată nu este o infracţiune intenţionată.
