în buletin nicio adresă de domiciliu. ,,I-am spus medicului că nu am unde sta, şi nu a vrut să mă bage în seamă deloc. Zice: «te descurci, nu mă interesează de tine». Le-am spus şi celor de la Ambulanţă, dar au zis că nu îi interesează, că şi-au făcut doar datoria să mă aducă de la spital la Făgăraş", a spus pacientul. ,,Pe baza CNP-ului şi a adresei din buletinul pacientului, noi am solicitat ajutorul ambulanţei să îl transporte până la Făgăraş, având în vedere starea în care se afla pacientul", a explicat, la rândul lui, A.A., directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă
B., iar reprezentanţii Ambulanţei dau vina pe ambulanţierul care nu a anunţat la dispecerat că pacientul nu are domiciliu şi nu are unde să îl lase" (www.newsbv.ro).
- ,,Un om al străzii a fost abandonat de echipajul unei ambulanţe din Cluj, în nişte mormane de zăpadă, unde era să îngheţe de frig. D.N., de 62 de ani, un om fără adăpost, era ghemuit de frig în zăpadă şi acuza dureri mari la piciorul drept. La un moment dat, o ambulanţă a oprit în dreptul său pentru a vedea ce s-a întâmplat cu bărbatul, după care a plecat ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat ( ... ). Abia după ce oamenii prezenţi au ameninţat că îi vor trimite lui Raed Arafat pozele făcute cu omul abandonat, în trei minute la faţa locului s-au deplasat două echipaje, unul de la ambulanţă şi altul de la poliţie. În cele din urmă, omul a fost transportat la spital" (www.monitorulcj.ro ).
- ,,Deşi G.A., martor la criza care l-a secerat pe bărbat, a sunat imediat la serviciul de urgenţă 112, dispecerii care i-au răspuns s-au interesat în primul rând dacă cel care avea nevoie de ajutor este om al străzii ( ... ). «Vocea din salvare a concluzionat rapid că
o fi un om al străzii şi când o ajunge, o ajunge!». F.A., directorul Serviciului de Ambulanţă I., a răspuns: «Aceste lucruri, dacă este