Elementul material al infracţiunii este o omisiune, reprezentată
de pasivitatea făptuitorului în faţa unei persoane aflate în pericol.
Latura obiectivă a infracţiunii are două cerinţe esenţiale: Prima, aceea ca o persoană să fie în pericol (să îi fie periclitate viaţa, integritatea corporală sau sănătatea) şi, totodată, să nu aibă
capacitatea de a se salva. În măsura în care cunoaşte această stare, cel care rămâne în pasivitate (nu acordă ajutor sau nu anunţă autorităţile) comite prin aceasta infracţiunea prevăzută de art. 302 C.pen.
(întrucât infracţiunea este, aşa cum am arătat, una de pericol abstract).
A doua cerinţă a laturii obiective este ca omisiunea să
privească o persoană care a fost „ găsită" de către făptuitor.
Termenul „găsită" a fost criticat în doctrină, întrucât este discutabil dacă acoperă toate situaţiile care intră în intenţia de reglementare: de exemplu, când două persoane sunt împreună, iar una dintre ele se accidentează grav, când două persoane discută la telefon şi una suferă un accident; deşi pentru astfel de situaţii utilizarea verbului „a găsi" este improprie, se admite totuşi că ele intră sub incidenţa art. 203 C.pen., fapta de a nu acorda ajutor ori de a nu anunţa autorităţile în astfel de ipoteze regăsindu-se în raţiunea
.
. • - • • I
mcnmmaru .
Infracţiunea este una de pericol abstract: pentru existenţa ei nu este necesară producerea vreunei consecinţe concrete privind situaţia persoanei aflate în dificultate, nu are relevanţă dacă
pericolul s-a concretizat într-o vătămare a integrităţii ei corporale sau sănătăţii ori în decesul acelei persoane, după cum nu are nicio relevanţă dacă, ulterior, pericolul a încetat; în egală măsură, nu prezintă importanţă dacă ajutorul pe care făptuitorul l-ar fi acordat ar fi fost în măsură să înlăture sau să diminueze pericolul, ori dacă
anunţarea autorităţilor ar fi putut determina o intervenţie utilă din partea acestora.
În privinţa laturii subiective, faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (6) teza a II-a C.pen., infracţiunea se comite numai cu intenţie: în 1 S. Bogdan, D.A. Şerban, op. cit., p. 1 65.
