În imediata vecinătate a culpei cu prevedere
163
C.pen. mc1 măcar acele cazuri care ar fi corespuns întru totul, indiscutabil, tipicităţii legale 1•
Pe de altă parte, pentru că în practică, atunci când, din cauza incertitudinii cu privire la raportul de cauzalitate sau din orice alte cauze, nu se reţine vreo infracţiune din culpă contra persoanei, se recurge aproape reflex, în toate situaţiile în care unei conduite îi poate fi asociată o obligaţie de serviciu, la cercetarea ei sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu ori neglijenţă în serviciu.
Aşa cum voi demonstra în capitolul următor, o atare abordare este de cele mai multe ori greşită, astfel că reconsiderarea acestei practici ar fi binevenită, inclusiv prin observarea infracţiunii intenţionate de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate.
Cred că o atare reorientare jurisprudenţială ar fi facilitată şi de modificarea art. 203 C.pen.
În primul rând, prin eliminarea cerinţei echivoce ca persoana aflată în pericol să fie „găsită" de către făptuitor.
Apoi, incriminarea ar trebui să acorde semnificaţia cuvenită
împrejurării că obligaţia de a lua măsuri de ajutorare sau de salvare a celor aflaţi în primejdie revine cu titlu profesional unor categorii de persoane (medici, pompieri, poliţişti etc.), astfel că omisiunea lor intenţionată de a acorda ajutorul ori de a lua alte măsuri pentru salvarea celor în primejdie ar trebui să constituie o variantă agravată a acestei infracţiuni.
În fine, dacă în cazul tuturor celorlalte persoane legiuitorul a înţeles să incrimineze pasivitatea intenţionată în faţa unui pericol la care o altă persoană este expusă, credem că în privinţa categoriilor menţionate, pentru care obligaţia de a interveni este una profesională, nu doar morală, fapta ar trebui incriminată şi atunci când se comite din culpă.
Regăsim o astfel de soluţie legislativă în dreptul belgian, spre exemplu, care, incriminând similar normei din Codul nostru penal omisiunea intenţionată de a acorda ajutor sau de a solicita ajutorul 1 Infracţiunea este luată în discuţie mai degrabă când se pune problema încadrării faptei aceluia care pune în pericol o anumită persoană
şi apoi o abandonează, discuţii rămase în prezent fără relevanţă faţă dedispoziţiile art. 1 7 C.pen.
