













230 Răspunderea penală a persoanei juridice în cazurile de ma/praxis
efectuează gărzi la Camera de Gardă a Spitalului Judeţean B.
(unitate spitalicească ce asigură urgenţele), fără a avea cel puţin competenţa unui medic de urgenţe medico-chirurgicale sau o specialitate medicală înrudită cu urgenţa medicală"1; neîndeplinirea de către spital a obligaţiei de a asigura efectuarea în condiţii optime a gărzii, care să ţină cont de specializarea unităţii medicale (spital judeţean, care asigură şi urgenţe), este o culpă în organizare care a concurat cu cea a medicului la producerea rezultatului constând în decesul pacientului.
Secţiunea a 4-a. Conduite ale personalului medical
supuse reglementărilor interne implementate
de persoana juridică
§1. Personalul medical încalcă reglementările interne Potrivit art. 645 din Legea sănătăţii, ,,unităţile sanitare publice sau private, furnizoare de servicii medicale, răspund civil şi pentru prejudiciile cauzate, în mod direct sau indirect, pacienţilor, generate de nerespectarea reglementărilor interne ale unităţii sanitare".
Se poate pune problema în ce măsură o atare încălcare a reglementărilor interne ( de obicei prin conduite omisive) poate genera şi o răspundere penală a unităţii.
Răspunsul trebuie nuanţat în funcţie de criteriul după care se identifică fapta proprie a persoanei juridice.
Astfel, în măsura în care nerespectarea reglementărilor interne constituie un fapt cunoscut şi tolerat în cadrul unităţii, de către persoane din structura acesteia responsabile pentru implementarea acestor reglementări, se va putea vorbi de o faptă a persoanei juridice care să îi angajeze răspunderea penală alături de cea a cadrului medical pentru o infracţiune contra persoanei.
1 Jud. Buzău, Secţia penală, sentinţa penală nr. 329/20 1 5, definitivă
prin decizia penală nr. 5 1 5/20 1 7 a C.A. Ploieşti, Secţia penală şi pentrucauze cu minori şi de familie, precitate.













