






Raportul dintre fapta persoanei fizice
233
liberală a profesiei ( ... ), în afara oricăror constrângeri de natură
administrativă, a rezultat că nu există un raport de prepuşenie între medicul angajat şi unitatea medicală angajatoare. Chiar dacă în cauză a existat un contract între pârât şi S.C. N. S.R.L., nu a rezultat sub niciun aspect raportul de prepuşenie, sub aspectul exercitării profesiei şi al asigurării asistenţei medicale. Împrejurarea că, în cadrul contractului ( ... ), unitatea angajatoare are obligaţia de a remunera activitatea medicului nu reprezintă un element doveditor al vreunui raport de prepuşenie, ci doar o obligaţie contractuală ce trebuie respectată, căreia îi corespunde un drept corelativ, şi anume acela de a beneficia de serviciile medicului angajat, care, în derularea activităţii sale, este liber să ia deciziile pe care le consideră oportune, să stabilească planuri de tratament şi proceduri specifice, să procedeze la intervenţiile medicale pe care le consideră necesare unui anumit tip de diagnostic, asumându-şi eventualele consecinţe negative ale actului medical pe care îl prestează"1•
Astfel de considerente sunt judicioase cât priveşte inexistenţa dreptului de direcţie şi control al persoanei juridice asupra actului medical şi, ca atare, asupra imposibilităţii angajării răspunderii ei civile în temeiul art. 1373 C.civ.
Ele par însă să inducă şi teza potrivit căreia orice răspundere civilă a persoanei juridice pentru malpraxis ar fi exclusă şi că o atare răspundere ar reveni numai medicului.
Într-o decizie mai nuanţată, o instanţă penală angajează răspunderea civilă a spitalului, în calitate de parte responsabilă civilmente, pentru prejudiciile asupra pacientului cauzate de actul medical al medicului prepus, făcând însă o distincţie între independenţa medicului în ceea ce priveşte tratamentul medical propriu-zis, pe de o parte, şi omisiunea medicului de a se conforma reglementărilor administrative ale spitalului, pe de altă parte, reglementări care instituiau în sarcina medicului o anumită obligaţie de supraveghere, precum şi obligaţia de a efectua consultul înainte de 1 C.A. Bucureşti, decizia civilă nr. 1242/2013, apud R.M Călin,
Malpraxis. Răspunderea medicului şi a furnizorului de servicii medicale.
Practică judiciară, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, p. 39.























