











234 Răspunderea penală a persoanei juridice în cazurile de ma/praxis
externare: ,,Curtea constată că nici acest text de lege (art. 653 din Legea sănătăţii, n. a.) nu exclude răspunderea spitalului ca parte responsabilă civilmente, ci instituie independenţa prescripţiilor medicale ale personalului medical ( ... ) şi răspunderea pentru prejudiciile pe care acestea le cauzează, fără a exclude în mod expres calitatea de prepus a medicului ( ... ). În speţa de faţă
medicul a procedat pe de o parte incorect, din punctul de vedere al procedeului defectuos de sutură ( ... ), iar, pe de altă parte, acesta nu a procedat conform regulilor prevăzute pentru asistenţa medicală
a bolnavilor la externare, aceea de a efectua un control înainte de a permite externarea părţii civile ( ... ). Ca atare, inculpatul a acţionat greşit nu numai din punct de vedere terapeutic, domeniu în care îşi păstrează independenţa conform dispoziţiilor legale, ci şi prin nerespectarea normelor şi procedurilor cu privire la pacienţii internaţi, adică în c�litatea sa de angajat al spitalului ( ... ). Aşa cum corect a reţinut Tribunalul 1, medicul acţionează ca prepus, în acele situaţii în care este pusă în discuţie îndeplinirea ori neîndeplinirea unor îndatoriri de serviciu, care, chiar dacă nu sunt străine de asistenţa medicală, sunt stabilite prin regulamente independent de natura tratamentului prescris, cum ar fi, de exemplu, efectuarea vizitelor şi contravizitelor, iar în speţa de faţă supravegherea eficientă a lehuzei în perioada post-parfum imediată şi tardivă în secţia de obstetrică-ginecologie"2 (s. m. ).
Şi această motivare pare a porni tot de la premisa că medicul nu poate fi prepus al unităţii sanitare decât în privinţa respectării reglementărilor cu caracter administrativ, intern, în care unitatea este considerată ca având un drept de direcţie şi control asupra medicului. Deşi afirmă că medicul este un prepus al spitalului, calitate pe care independenţa actului medical nu o exclude, instanţa raportează această calitate numai la premisele menţionate, în cadrul cărora unitatea exercită controlul asupra activităţii lui.
1 Trib. Bucureşti, Secţia I penală, decizia nr. 3 1 0/2007, care face obiectul apelului soluţionat prin prezenta hotărâre.
2 C.A. Bucureşti, Secţia I penală, decizia penală nr. 200/2010,
wwwjurisprudenta.org.



















